VIDEO Noi proteste violente în Franța față de reforma pensiilor / Mic incendiu la un restaurant frecventat de Macron / Peste 100 de persoane au fost reținute / Peste 150 de polițiști ar fi fost răniți

Francezii continuă joi protestele furioase împotriva reformei pensiilor după ce o întâlnire dintre sindicate și prim-ministrul Elisabeth Borne, care au durat doar o oră, nu au reușit să calmeze situația, relatează Reuters. Braseria La Rotonde, unde Emmanuel Macron și-a sărbătorit intrarea în turul doi al alegerilor în 2017, a fost vizată de protestatari, iar un mic incendiu a avut loc la prelata din fața localului. De asemenea și o sucursală a unei bănci a fost vandalizată.
Numărul manifestanților a scăzut drastic pentru cea de-a 11-a zi de acțiune împotriva reformei pensiilor a lui Emmanuel Macron, marcată de unele violențe, într-un climat din ce în ce mai tensionat între sindicate și executiv, relatează AFP.
Au fost 570.000 de participanți la mitingurile din toată țara, față de 740.000 în ultima zi de acțiune din 28 martie, potrivit autorităților. Sindicatele au estimat la „aproape 2 milioane” prezența la nivel național, o cifră ușor în scădere față de mitingul anterior, potrivit acestora, când sindicatul CGT numărase „peste 2 milioane” de protestatari.
La Paris, Poliția susține că au participat 57.000 de manifestanți, față de 93.000 în urmă cu o săptămână. Sindicatul CGT a numărat 400.000 de oameni pe străzile capitalei, față de 450.000 de protestatari joia trecută.
Mitingurile au fost presărate de izbucniri de violență.
Un restaurant din sudul Parisului, devenit un simbol al președintelui francez, care și-a sărbătorit acolo intrarea în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2017, a fost atacat. „La Rotonde”, deja victima unei tentative de incendiu în timpul marșurilor „vestelor galbene” din 2020, și-a văzut de această dată copertina luând foc pentru scurt timp, înainte ca pompierii să intervină.
23:20Un total de 111 persoane au fost arestate joi în Franța în a 11-a zi de mobilizare împotriva reformei pensiilor și 154 de polițiști și jandarmi au fost răniți, „unii grav”, potrivit unui raport provizoriu postat pe Twitter de Gérald Darmanin.
22:20Până la ora 20.45, poliția făcuse 45 de rețineri la Paris.
21:00 Sindicaliștii au anunțat o nouă zi de mobilizare pentru 13 aprilie
20:55În timp ce Ministerul de Interne spune că numărul protestatarilor este de 570.000, sindicatele spun că aproape 2 milioane de protestatari participă la manifestații în toată țara, scrie Le Figaro.
20:23Ușa unei filiale Banque de France din Nancy a luat foc după ce protestatarii au incendiat un tomberon chiar în fața băncii, joi, în marja manifestațiior față de reforma pensiilor, a notat un fotograf AFP. Pompierii au intervenit pentru a stinge focul.
MANIFS / RETRAITES : L’entrée de la Banque de France à #Nancy a été incendiée. (Facebook – Média Jaune de Lorraine). pic.twitter.com/p93HFYX8Ho
— Infos Françaises (@InfosFrancaises) April 6, 2023
19:46Polița spune că 57.000 de manifestanți protestează pe străzile Parisului, în timp ce sindicatele anunță 400.000 de protestatari. O mașină a fost incendiată la Paris.
\uD83D\uDD34 Tensions à #Paris : une voiture incendiée sur le cortège de la #manif6avril pic.twitter.com/vj2om6v1gb
— Clément Lanot (@ClementLanot) April 6, 2023
19:38Și la Strasbourg au loc ciocniri între poliție și protestatari, potrivit presei locale.
Ce qui vient de se passer à #Strasbourg est rarissime dans l’histoire des manifestations locales : un important black bloc vient de forcer un barrage de police.
Images @Thibault_Vetter pic.twitter.com/sS1wukHJFB
— Guillaume Krempp (@GuillaumeKrempp) April 6, 2023
19:34Conform calculelor Le Figaro, pe străzile Franței erau 417.000 de manifestanți la ora locală 18.00, față de 521.000 pe 28 martie la aceeași oră și 984.000 pe 7 martie. Lipsesc însă cifrele pentru mai multe orașe franceze, inclusiv pentru capitală.
Et à droite quelque chose brûle sévèrement pic.twitter.com/ZbJsHde79O
— Wladimir Garcin-Berson (@vladogb) April 6, 2023
19:25O anchetă penală a fost deschisă în urma plângerii unui tânăr de 22 de ani care și-a pierdut un testicul după ce a fost lovit cu un baston de un ofițer de poliție la Rennes. Plângerea a fost depusă pe 28 martie. „O expertiză medico-legale” este programată vineri, a declarat pentru AFP procurorul din Rennes Philippe Astruc.
18:33Un polițist a fost dus în spital după ce a fost lovit cu o piatră în cască. Totodată, până la ora locală 17.20, în această a 11-a zi de mobilizare împotriva reformei pensiilor, 20 de persoane au fost arestate la Paris, potrivit Poliției.
În timp ce manifestația pariziană devine din ce în ce mai tensionată, surse din poliție citate de Le Figaro spun că un comisar Brav (brigada motorizată a poliției franceze) și-a pierdut cunoștința joi după ce a fost lovit cu o piatră în cască.
18:17 Mai multe refugii pentru stațiile de autobuz au fost distruse în Place Denfert-Rochereau, la Paris. De asemenea, tot în Denfert-Rochereau o bancă Crédit Agricole a fost vandalizată
\uD83D\uDD34 Situation très tendue à #Paris en tête de #manif6avril pic.twitter.com/IWPieKkSrH
— Clément Lanot (@ClementLanot) April 6, 2023
17:55 La ora 16.00, ora locală, erau 285.000 de manifestanți pe străzile Franței, față de 353.000 pe 28 martie la aceeași oră și 641.000 pe 7 martie, zi record pentru mobilizările anti-reformă, potrivit Le Figaro.
Pompierii au intervenit de urgenţă, după ce prelata restaurantului La Rotonde, aflat în arondismentul 14 al Parisului, a luat foc în timp ce protestatarii se confruntau cu forţele de ordine şi aruncau în jandarmi cu pietre, petarde, artificii şi vopsea. La Rotonde, a cărei marchiză a luat foc pentru scurt timp, este cunoscută în Franța pentru că a găzduit o cină festivă pentru Macron la alegerile din 2017.
Potrivit TF1, o fumigenă aruncată de un manifestant a aprins prelata roşie a celebrei braserii. De asemenea, o staţie de autobuz din apropiere de restaurant a fost vandalizată.
Anterior, prefectura poliţiei Parisului avertizase că un „grup de mare risc” este prezent pe bulevardul Montparnasse, la intersecţia cu strada Vavin.
„Petardele sunt tot mai multe, protestatarii aruncă bucăţi de bitum spre forţele de ordine, care s-au grupat la colţul unei străzi”, a relatat corespondentul Le Figaro. Huliganii aruncă, de asemenea, cu diverse obiecte spre braseria La Rotonde, unul dintre restaurantele preferate ale lui Emmanuel Macron, care este protejat de forţele de ordine.
\uD83D\uDD34 ALERTE – La #Rotonde brûle après un jet de fumigène. Tensions à #Paris. #6avril #manif6avril #greve6avril pic.twitter.com/NciNVXcjS2
— Clément Lanot (@ClementLanot) April 6, 2023
Aproximativ 400.000 de persoane protestează joi la Paris pentru a unsprezecea zi de mobilizare împotriva reformei pensiilor din Franța, a declarat sindicatul CGT pentru AFP, în timp ce cifra autorităților nu este încă disponibilă.
Este mai puțin decât în ultima zi de acțiune din 28 martie, când CGT raportase 450.000 de manifestanți în capitală și autoritățile 93.000.
„Ceea ce fac cei de la putere, oamenii pot desface”, au scandat protestatarii în orașul Rennes, din vestul Franței, purtând pancarte pe care scria: „Luptați pentru pensiile noastre” și „Grevă, blocada, Macron, pleacă”.
\uD83D\uDD34 Départ du cortège parisien contre la réforme des #retraites à #Paris. #manif6avril #greve6avril pic.twitter.com/3dSbIftsvl
— Clément Lanot (@ClementLanot) April 6, 2023
Zeci de sindicaliști nemulțumiți de reforma pensiilor au invadat joi pentru scurt timp clădirea din centrul Parisului în care își are sediul corporația multinațională americană BlackRock, scandând lozinci și aruncând petarde.
Liderii sindicali și protestatarii au spus că singura cale de ieșire din criză este retragerea legii, opțiune pe care Borne și Macron au respins-o în mod repetat.
„Nu există altă soluție decât retragerea reformei”, a declarat noul lider al sindicatului CGT, Sophie Binet, la începutul mitingului de la Paris.
Laurent Berger, șeful celui mai mare sindicat CFDT din țară, a cerut ca „un maximum de muncitori, bărbați și femei, să se alăture marșurilor din Franța de mâine”.
Marșurile de joi – a 11-a zi de proteste la nivel național din ultimele trei luni – ar putea oferi un indiciu dacă mitingurile lungi își pierd din avânt sau câștigă avânt.
Ziua anterioară a demonstrațiilor din 28 martie a atras mulțimi mai mici, potrivit Ministerului de Interne, 740.000 de oameni protestând în toată țara, față de un record de 1,28 milioane înregistrat pe 7 martie.