VIDEO Nou atac american asupra unei nave ce ar fi transportat droguri. Mesajul lui Pete Hegseth „către toți narcoteroriștii care amenință țara noastră”
Un nou atac american în Marea Caraibelor împotriva unei nave acuzate de trafic de droguri a făcut trei morți, a anunțat miercuri ministrul american al Apărării, Pete Hegseth, potrivit AFP.
Acest atac a fost efectuat în apele internaționale și a vizat „o navă exploatată de o organizație teroristă”, a asigurat liderul, care a difuzat pe X o înregistrare video aeriană a atacului.
As we’ve said before, vessel strikes on narco-terrorists will continue until their the poisoning of the American people stops.
— Secretary of War Pete Hegseth (@SecWar) November 7, 2025
Today, at the direction of President Trump, the Department of War carried out a lethal kinetic strike on a vessel operated by a Designated Terrorist… pic.twitter.com/gQF9LpSjqD
De la începutul lunii septembrie, Statele Unite efectuează atacuri aeriene regulate în Pacific și mai ales în Caraibe împotriva navelor pe care le prezintă ca aparținând traficanților de droguri.
Acest nou atac ridică bilanțul acestor atacuri la cel puțin 70 de morți. În total, guvernul lui Donald Trump a revendicat distrugerea a 18 nave, fără a furniza dovezi ale legăturilor dintre echipajele acestora și traficul de droguri.
„Către toți narcoteroriștii care amenință țara noastră: dacă vreți să rămâneți în viață, încetați să vă mai ocupați cu traficul de droguri. Dacă continuați să traficati droguri letale, vă vom ucide”, a adăugat domnul Hegseth pe X.
Experții au pus la îndoială legalitatea acestor operațiuni împotriva suspecților care nu au fost interceptați sau interogați.
Președintele american justifică aceste acțiuni prin lupta împotriva bandelor clasificate drept „teroriste”.
Donald Trump îl acuză în special pe președintele venezuelean Nicolas Maduro că face parte dintr-un cartel. Acesta din urmă neagă și denunță încercările de destabilizare din partea Statelor Unite.
Acestea din urmă au desfășurat opt nave de război în Caraibe și avioane de vânătoare F-35 în Puerto Rico. Un portavion american, cel mai mare din lume, a fost de asemenea trimis în zonă.
