VIDEO Nu doar Inarritu, dar si romanii au prezentat filme de realitate virtuala; Loznita si basarabenii lui critica Rusia, Sofia Coppola a adus prajiturele cinematografice, iar fratii Safdie i-au dat lui Robert Pattinson rolul vietii

Filmul ucraineanului Serghei Loznita, “A Gentle Creature”, filmat de Oleg Mutu si cu Valeriu Andriuta in distributie, e candidat serios la palmares, in vreme documentarul franco-german „Nothingwood”, filmat de Alexander Nanau, a incantat publicul in Quinzaine des Réalisateurs. In 25 mai romanii si-au prezentat si ei primele filme de realitate virtuala la standul national de pe Croazeta.

„Sunt la al treilea film cu Oleg Mutu. De cand ne-am cunoscut, nu ne-am mai despartit”, a spus cineastul ucrainean Serghei Loznita la conferinta de presa cu noul sau film, „A Gentle Creature”. „Ne intelegem foarte bine si imi da misiuni, prin optiunile lui vizuale, la nivel dramaturgic. Chiar a salvat o scena din film, dar nu voi spune care”.

Oleg Mutu nu a venit la Cannes. Daca nu ma insel, nu a venit nici cand „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” de Cristian Mungiu a fost prezentat in Competitie. Nu ii plac festivalurile. In schimb, celalalt basarabean care a contribuit la „A Gentle Creature”, actorul Valeriu Andriuta (stabilit la Bucuresti) a venit la premiera canneza, desi initial refuzase invitatia.

Cum sa refuzi o invitatie la Festivalul de la Cannes ca sa mergi la Festivalul Cronograf de la Chisinau? Cand inca nu se stia ca filmul lui Loznita a fost luat la Cannes, Andriuta acceptase sa fie presedintele juriului la Chisinau, mai ales ca acolo urma sa-si arate si primul scurtmetraj ca regizor. Cand s-a anuntat selectionarea de la Cannes, Andriuta nu a putut sa isi retraga promisiunea.

A trebui ca Loznita sa faca uz de pozitia sa de sef si sa-l convinga pe actor sa traga o fuga de la Chisinau pentru cateva zeci de ore. La conferinta de presa l-a tinut langa el ca pe un secund, desi Andriuta nu are rol principal.

Vag inspirat dintr-o piesa de Dostoievski, „A Gentle Creature” e ca o scufundare in iad si urmareste, intr-o Rusie care pare cea a zilelor noastre, calatoria tot mai kafkiana a unei tinere femei care incearca sa-i trimita sotului un pachet la inchisoare. Nu s-a filmat in Rusia, normal, si nu exista nici un coproducator rus, dar critica politica e mult mai caustica decat in „Loveless”, filmul rusului Andrei Zviaghintev, care e pana acum candidat principal pentru la Palme d’or. (O jurnalista ucraineana l-a intrebat pe Loznita daca situatia din film se refera si la societatea ucraineana.).

„A Gentle Creature” are mari sanse la palmares, dar e greu de stiut in ce masura a impresionat juriul condus de Pedro Almodóvar astfel incat sa primeasca trofeul. Ieri, asteptand la coada, am auzit pe cineva spunand ca in Loznita e speranta, adica a fost o editie lipsita de stralucire.

Filmul e foarte bun – imaginea lui Mutu ar merita singura un premiu -, si foarte cuprinzator in tentativa de a prinde sufletul rus in tot ce are mai amplu si mai subteran, de la eroismul tacut al eroinei (o creatura blanda, cum spune titlul, de fapt o Vitorie Lipan) pana la eroismul cantecelor de razboi urlate in tren intre pahare de vodca si lacrimi pe obraz si mai ales lipsa de omenie intinsa ca ciuma peste toate clasele sociale.

Calatoria in infern a femeii, fara sfarsit de fapt – pentru ca fiecare noua intamplare e tot mai absurda si mai lipsita de speranta, desfasoara in fata spectatorului un peisaj dezolant, plin de inumanitate si fara sanse de recuperare, incepand cu functionarele obraznice de la posta si terminand cu povestile despre oameni omorati de politie pentru ca au incercat sa isi caute dreptatea.

Singurul personaj la care eroina gaseste intelegere e o voluntara de la un ONG pentru drepturile omului calcat de politie de doua ori pe saptamana si batjocorit de vecinii care ii vopsesc zvastici pe perete. Femeia se declara coplesita, ii arata teancul de reclamatii de pe birou si ii recomanda sa se gandeasca bine inainte sa faca plangerea pentru ca asa va intra in vizorul securitatii.

La tot pasul, femeia blanda inalneste oameni care au pe cineva in inchisoare sau care au fost ei insisi la inchisoare, fie ca au fost sau nu gasiti vinovati. Sistemul de represiune trebuie sa functioneze din plin. Un sofer de taxi deja spalat pe creier ii spune femeii ca inchisoarea ii face bine omului pentru ca il educa.

Pacat ca spre final, cand bioritmul spectatorului cerea sa cada cortina, Loznita introduce un banchet oniric de o cu totul alta factura, care nu doar ca lungeste filmul, dar distruge efectul naturalist de pana atunci, lasand spectatorul obosit in fata unui alt un fals final, si mai ingozitor.

Recentele tracasari pe care le sufera la Moscova cineastul si regizorul de teatru Kirill Serebrennikov, care conduce Centrul Gogol si care e supus in aceste zile unei anchete pentru o presupusa delapidare, nu fac decat sa confirme ca ceea ce spune Loznitsa in film e cat se poate de verificabil in stirile cele mai proaspete.

Valeriu Andriuta interpreteaza un personaj episodic (toti sunt episodici pe langa blanda creatura interpretata de excelenta Vasilina Makovtseva). Andriuta apare in doua scene filmate intr-o casa din orasul unde se afla inchisoarea, precum si in alegoria de la final, iar postura sa e de petrecaret lubric pentru care viata se consuma in deplina ei ignorare, animalic, abrutizat.

Despre aceste scene “Variety” scrie: “excelentul operator al lui Loznita, Oleg Mutu, le filmeaza ca pe o versiunea ruseasca a unei picturi olandeze de secol XVII, incarcata de o vulgaritatea destabilizatoare si galagioasa ingramadita spre marginea tabloului.” Publicatia mai remarca faptul ca “Loznita Oleg Mutu si-au creat pana acum un stil vizual special, care nu trebuie confundat cu cel folosit de Mutu in filmele romanesti.”

Trailer A Gentle Creature:

Un Ed Wood afgan, filmat de un operator roman

La Cannes se afla si Alexander Nanau, in calitate de director de imagine al documentarului “Nothingwood”, al jurnalistei de radio Sonia Kronlund, o coproductie franco-germana filmata in Afganistan pe urmele lui Salim Shaheen. Acesta e un cineast care a facut deja peste 100 de filme fara sa aiba nici un fel de studii de cinema si e un star la el acasa, desi are talentul si pasiunea unui Ed Wood (adica multa pasiune si putin talent).

Filmul a avut o primire mai mult decat calduroasa in sectiunea paralela Quinzaine des Réalisateurs si e numit de “The Hollywood Reporter” un film “fascinant” pentru ca arata ce inseamna sa faci cinema intr-o zona de razboi, din pura pasiune si riscandu-ti viata.

“Screen International” scrie ca filmul este “delightfully entertaining”. Sonia Kronlund a fost corespondent timp de 15 ani in Afganistan inainte de a se dedica ocupatiei de jurnalist la care visa din copilarie.

Trailer Nothingwood:

Romania, mari elanuri in cercetarea VR

Dupa ce am experimentat realitatea virtuala in formidabilul “Carne y arena” de Alejándro González Iñarrítu, despre care am scris deja in prima corespondenta, azi a venit randul filmelor VR romanesti care au facut obiectul unei prezentari speciale la standul Romaniei din Marché du Film. Este vorba, dupa cum veti vedea din interviul cu Ioana Mischie, coordonatoarea programului Romanian VR Days in Cannes, de un centru de cercetare in domeniul VR CINETic (cinetic.arts.ro) care s-a deschis de curand pe langa UNATC si care, finantat din bani europeni, promite sa devina o pepiniera a productiilor de realitate virtuala.

Ioana Mischie spune in interviul de mai jos ca Romania sta mai bine in privinta VR-ul decat celelalte tari din Europa de Est pentru ca are si IT-isti buni, si regizori talentati. Exista multi cineasti romani care vor sa experimenteze VR-ul si chiar in aceste zile s-a deschis intr-un mall din Bucuresti prima sala VR.

Interviu Ioana Mischie:

Filmele VR care au putut fi vazute la standul romanesc sunt: „Escape” de Millo Simulov, „Quantum” de Vlad Lomnasan, “Masacrul de la Jilava” de Alexandru Berceanu, “Mr. Freckles” de Andrei Brovcenco, “Mina de sare de la Turda 360” de Creative VR si “Envisage the Future” de Lewis Smithingham. Sunt primele incercari in domeniul VR-ului.

De fapt, primul film romanesc de realitate virtuala este „Escape” de Millo Simulov si a fost prezentat anul trecut la Festivalul Transilvania. El ii are in distributie pe Pavel Ulici, Paul Ipate, Michaela Prosan, Anghel Damian, Alex Calin, Oana Nedelcu, Florin Piersic Jr si Millo Simulov, si il obliga pe spectator sa imparta acelasi spatiu cu personajele, unul destul de claustrofobic.

In interviul de mai jos, Millo Simulov a povestit pentru HotNews.ro cat de complicat si de scump e sa faci un film VR, desi recunoaste ca vrea sa faca si filme normale, amintind si de primul sau lungmetraj pe care il planuieste.

Interviu Millo Simulov:

Alti romani in acest an la Cannes sunt Iuliana Tarnovetchi, selectionata in programul Producers on the Move, organizat de European Film Promotion, si Ruxandra Ghitescu, participanta in Atelierul festivalului cu filmul ei de debut, Otto barbarul, pe care Tarnovetchi il produce prin Alien Film.

De asemenea, 14 scurtmetraje fac parte din programul Romanian Short Waves, din cadrul Short Film Corner (o piata a scurtmetrajelor), in vreme ce mai multe lungmetraje romanesti recente incearca sa fie vandute de agenti in Marché du Film.

Am lasat spre final cea mai vizibila prezenta romaneasca din acest an, pe Cristian Mungiu, care prezideaza juriul care acorda premiile sectiunii Cinéfondation (a filmelor de scoala) si ale sectiunii de scurtmetraj. Festivalul a strans la aceasta editie aniversara sumedenie de cineasti si actori cunoscuti care au participat la o seara festiva a carei gazda de ceremonie a fost Isabelle Huppert.

Nu stiu daca Faye Dunaway a participat si ea la aceasta seara festiva, dar am intalnit-o pe o straduta de pe langa Croazeta, fara garda de corp sau agent si fara ochelari de soare in spatele carora sa se ascunda. Doar cu o palarie bej pe cap. Totul s-a intamplat atat de repede, eu ma grabeam spre hotel sa scriu, incat nu am apucat sa imi scot telefonul sa ii fac o poza.

Prajiturele

The Beguiled

Foto: Festival de Cannes

Proiectat ieri in fata unei sali de jurnalisti care parea sa-l fi savurat, „The Beguiled”, de Sofia Coppola il pune pe Colin Farrell in rolul interpretat de Clint Eastwood, in filmul cu acelasi titlu regizat de Don Siegel in 1971. Cineasta consacrata nu doar pentru interesul acordat problematicii feminine, dar si pentru comentariul vizual foarte rafinat al filmelor sale construieste o poveste aproape sinestezica despre confruntarea dintre masculin si feminin intr-un spatiu inundat de natura.

Actiunea se petrece, deci, in timpul Razboiului de Recesiune, cand un tanar caporal din armata unionista e ranit in statul Virginia si gasit de o fetita. Aceasta il duce la internatul doamnei Martha, unde locuia, iar doamna Martha ii coase rana si ii permite sa ramana pana se intremeaza. Aparitia chipesului soldat da peste cap aceasta casa locuita numai de persoane de sex feminin, de la fetite pana la stapana casei, independenta doamna Martha (interpretata de o Nicole Kidman cu un mijloc mai subtire decat Claudia Cardinale prelucrata in Photoshop pe afisul festivalului).

Alte doua interprete importante din film sunt Kirsten Dunst, in rolul profesoarei de care se indragosteste caporalul, si Elle Fanning, o Lolita care incearca sa-l seduca pe musafir. Filmul e foarte frumos vizual, nici nu te puteai astepta la altceva de la aceasta artista cu mult gust, dar mesajul iti cam scapa.

Pericolul de a face niste prajiturele cinematografice se anuntase inca de la „Marie-Antoinette” (2006). Daca nu te astepti la un film care sa egaleze „Lost in Translation”, tot ce trebuie sa faci e sa te relaxezi si sa savurezi imaginea tactila a filmului, felul in care ea se imbina cu zgomotele naturii, precum si jocul actorilor – mai ales pe cel al lui Nicole Kidman, care e aproape desavarsita (in scena cea mai importanta a filmului aduce cu Catherine Deneuve).

Trailer The Beguiled:

Electro-rock

In seara zilei de 25 mai 2017, Robert Pattinson a incins Cannes-ul, zeci de fane urland in fata salii Grand Théâtre Lumière, unde starul a venit alaturi de regizorii Josh si Benny Safdie pentru premiera filmului din Competitie in care joaca, „Good Time”.

Nu-l recunosti pe Pattinson in prima lui scena din film. E uratit in mod intentionat, neingrijit si niste haine ingrozitoare. E un spargator de banci din Queens, un tip imaginativ si in continua miscare, legat pana la moarte de fratele sau cu retard mental (interpretat de Benny Safdie, care e si co-scenarist) pe care il foloseste in spargerile pe care le da, dar pe care il iubeste si il protejeaza.

Good Time

Foto: Festival de Cannes

Una dintre aceste spargeri merge insa rau si cei doi frati o iau la vale pe un derdelus pe care cu greu il mai pot controla, filmul dand credibilitate tututor incercarilor riscante prin care trec, precum si peisajului social pe care il traverseaza – un palier al dezmostenitilor, al celor care traiesc in apartamente prapadite, cu telefoane mobile proaste si fara multe canale TV.

Tragandu-si seva din cinemaul anilor 70 („Dog Day Afternoon” e doar un exemplu la indemana) din care si „Hell or High Water”, de David Mackenzie, prezentat anul trecut in Un Certain Regard se inspira, cei doi frati fac un thriller contemporan mult mai amplu, mai alert si mai atent cu fundalul social, excelent interpretat de Pattinson si Safdie. Ar putea lua un premiu de regie.

Trailer „Good Time”