Sari direct la conținut

VIDEO O mașină de pompieri a luat foc în timp ce intervenea la un incendiu din județul Constanța

HotNews.ro
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin

O maşină de pompieri care intervenea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în judeţul Constanţa a fost cuprinsă de flăcări, iar un pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale şi transportat la spital, transmite News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, iar focul a ajuns apoi la vegetaţia uscată.  

„Flăcările s-au extins la vegetatia uscată (mirişte) din vecinătate, însă colegii mei intervin cu eficienţă pentru limitarea propagării incendiului şi stingerea acestuia în cel mai scurt timp. Chiar dacă una dintre autospeciale a fost amplasată într-o zonă sigură, schimbarea direcţiei vântului a făcut ca flăcările să afecteze şi una dintre autospeciale alocate la caz. Un singur coleg a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat conştient la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale amănunţite”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Ei au adăugat că pompierii intervin cu trei autospeciale pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro