VIDEO Oficial – Medicul Adrian Streinu Cercel, candidat PSD pe locul 2 pe lista pentru Senat: "Mi-e martor şi cel de sus şi cei de pe Terra cu ceea ce am făcut la Matei Balş" / Ce spune despre demisia sa de la șefia institutului
Managerul Institutului ”Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu Cercel, candidează la alagerile parlamentare din partea PSD, el aflându-se pe locul al doilea, după Gabriela Firea, pe lista pantru Senat, a anunțat liderul PSD Marcel Ciolacu, duminică, într-o conferință de presă susținută alături de Cercel. Întrebat despre acuzațiile că ar vrea să fie parlamentar pentru a avea imunitate în cazul în care pe numele său ar fi deschis un dosar penal și dacă are această teamă, Cercel a răspuns: „Mi-e martor şi cel de sus şi cei de pe Terra cu ceea ce am făcut la Matei Balş”.
„Eu vreau să îl asigur pe domnul profesor (…) că astăzi dânsul nu face un legământ sau o promisiune PSD, astăzi domnul profesor face un legământ în continuare cu românii şi dorim ca Parlamentul României să beneficieze de cei mai buni specialişti în lupta cu pandemia. Sunt ferm convins că această pandemie nu va trece în următoarea lună sau peste două luni, această luptă va fi de durată şi se va duce în primul rând şi legislativ, în Parlamentul Românei, să prevenim astfel de lucruri şi mai ales o răspândire la aceste dimensiuni, cum este în acest moment”, a susținut Marcel Ciolacu, la conferința la care a luat parte și Gabriela Firea.
Ciolacu a spus că de la anunțul privind trecerea medicului Alexandru Rafila la PSD a „constatat” un atac la familia acestuia, declarându-se convins că și Streinu Cercel și familia acestuia „vor fi atacate de aceşti oameni mici şi care nu văd dimensiunea dezastrului sanitar din acest moment din România”.
El a mai spus că medicul „întrunește toate criteriile pentru a fi parlamentar”. „Ordinea pe liste este o decizie politică. (…) În ceea ce privește candidatura domnului profesor Cercel, decizia a fost deja luată și discutată”.
Cercel: „Nu consider că e normal să demisionez întrucât la Matei Balş sunt pacienţi internaţi care au nevoie de suportul meu”
Streinu Cercel a susținut, la rândul său, că din Parlament poate face schimbările de care este nevoie în sistemul sanitar, arătând că spitalele trebuie „recreionate”, pentru că „nu mai seamănă nimic cu nimic” după pandemie.
Cercel a spus, răspunzând unei întrebări, că nu consideră normal să demisioneze acum de la conducerea Institutului Matei Balș, pentru că sunt pacienţi internați care au nevoie de suportul său: „Nu consider că e normal să demisionez întrucât la Matei Balş sunt pacienţi internaţi care au nevoie de suportul meu ca specialist. În momentul în care voi deveni membru al Parlamentului României, evident că voi părăsi această funcție”.
Întrebat despre acuzațiile că ar vrea să fie parlamentar pentru a avea imunitate în cazul în care pe numele său ar fi deschis un dosar penal și dacă are această teamă, Cercel a răspuns: „Nici pomeneală! Mi-e martor şi cel de sus şi cei de pe Terra cu ceea ce am făcut la Matei Balş. Mai mult decât atât, am avut Curtea de Conturi la noi în audit și, culmea, raportul a fost publicat în presă”.
Reamintim că lista PSD la Camera Deputaților va fi deschisă de medicul Alexandru Rafila.
În 23 aprilie, doctorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis din funcția de președinte al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19, după ce în presă a apărut un plan propus de el care prevedea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor vârstnice.
Documentul era intitulat „Programul de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”, avea nouă pagini şi includea măsuri precum separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.
Medicul a reacţionat atunci printr-o scrisoare deschisă în urma demiterii sale și a acuzat că modul în care s-a discutat despre documentul său este exemplu clar de fake news.