Sari direct la conținut

VIDEO OMV Petrom donează 10 milioane de euro pentru construcția primului spital de oncologie pediatrică din România. Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu: Suma ne ajută să încheiem proiectul și să dotăm spitalul cu aparatură

HotNews.ro
Oana Gheorgiu si Carmen Uscatu pe santier, Foto: Hotnews
Oana Gheorgiu si Carmen Uscatu pe santier, Foto: Hotnews

OMV Petrom va contribui cu 10 milioane de euro la construcția primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, un proiect al Asociației Dăruiește Viață. Suma strânsă până acum din donații și sponsorizări pentru construcția spitalului a depășit 15,5 milioane de euro, iar cele 10 milioane de euro cu care va contribui OMV Petrom „ne ajută să încheiem proiectul conform calendarului stabilit”, spune Carmen Uscatu. Mai mult, suma donată de OMV Petrom va ajuta și la dotarea cu aparatură a spitalului, a declarat Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, pentru HotNews.ro. Într-un interviu acordat în toamna anului trecut HotNews.ro, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu spuneau că se așteaptă ca în dotarea spitalului cu aparatură să se implice și Ministerul Sănătății, iar acest lucru s-ar putea face acum tot din donații.

De asemenea, Oana Gheorgiu spune că suma va permite Dăruiește Viață să trimită la training în străinătate medici care vor lucra în viitorul spital.

„Mai este nevoie de bani, lucrurile nu se termină aici. Spre exemplu, pe măsură ce am avansat în proiect, am constatat că trebuie să schimbăm centrala termică a întregului spital pentru că are 40 de ani și stă să moară. Va trebui să sistematizăm întregul spațiu, curtea. Mai avem nevoie de bani pentru ca la final, peste 3-4 ani, totul să arate perfect și să reușim să facem acolo un spital care să arate ca în țările civilizate”, a precizat Oana Gheorghiu, pentru HotNews.ro.

„Banii de la Petrom sunt ca o gură de aer, pentru că ne gândeam cu groază ce se va întâmpla dacă Ministerul Sănătății nu va veni cu bani pentru dotarea spitalului, iar acum am scăpat de stresul ăsta”, mai spune Oana Gheorghiu.

Povestea primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, într-un VIDEOREPORTAJ HotNews.ro:

Din cele 10 milioane de euro, 5 milioane de euro vor fi utilizate pentru achiziția de echipamente medicale necesare pentru diagnosticarea și tratarea cancerului la copii: un aparat de radioterapie, un aparat CT (computer-tomograf) și echipamente pentru blocul operator precum și pentru training-ul personalului medical și auxiliar al spitalului. Restul de 5 milioane de euro vor fi utilizate pentru lucrări de instalații sanitare şi electrice și amenajări interioare.

„Am pornit acest proiect de la zero, dar cu încredere că românii pot să-și ia viața în mâini și să-și construiască singuri un spital, pentru copiii bolnavi de cancer. Am construit proiectul cărămidă cu cărămidă, datorită sprijinului extraordinar al oamenilor care au trimis SMS-uri și au donat online, precum și datorită companiilor care ne-au sponsorizat. Fiecare contribuție, oricât de mică, ne-a ajutat să mergem înainte și să ajungem în acest moment în care să obținem acest sprijin masiv al OMV Petrom. Este cu siguranță cea mai mare sponsorizare primită de Dăruiește Viață pentru spitalul oncologic pentru copii și ea ne ajută să încheiem proiectul conform calendarului stabilit”, spune Carmen Uscatu.

„Decizia OMV Petrom este o adevărată șansă pentru copiii bolnavi de cancer din România și pentru familiile lor și o confirmare a investiției făcute de fiecare dintre donatorii și dintre sponsorii noștri. Este o dovadă de solidaritate și de cât de puternici putem fi toți, cu mic și mare, dacă suntem solidari. Ne dorim ca exemplul dat de OMV Petrom să fie urmat și de alții, firme sau donatori privați, așa cum și această companie a urmat exemplul a sute de mii de români și a numeroase alte companii”, afirmă Oana Gheorghiu.

Așa va arăta primul spital de Oncologie și Radioteraie Pediatrică din România:

„Noi, OMV Petrom, suntem foarte mândri să contribuim la construirea primului spital de oncologie pediatrică din România. Fiecare copil merită o șansă la viață și am fost cu adevărat impresionată de numărul mare de români care sprijină acest spital cu donaţii. Există cauze care pot părea imposibil de realizat și e nevoie de mult curaj pentru a porni la drum. Dar, când acestea sunt importante pentru un număr mare de oameni, visul va deveni realitate”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Spitalul de Oncologie si Radioterapie Pediatrică va fi primul spital specializat în oncologie pediatrică din România și va funcționa în incinta spitalului Marie Curie din București. Pacienții vor avea acces la toate specialitățile pediatrice necesare pentru tratarea holistică a copiilor bolnavi de cancer (chirurgie, ortopedie, cardiologie, neurochirurgie, ORL etc). Noul spital va putea asigura tratarea, în fiecare an, a peste 300 de copii cu cancer, dar și efectuarea a peste 9.600 de intervenții chirurgicale oncologice și non-oncologice.

Asociația Dăruiește Viață a demarat în 2017 proiectul de construcție a spitalului, bazându-se pe fonduri private (donații de la persoane fizice și companii). În 2018, au început lucrările de construcție. Proiectul va continua cu partea de instalații, design interior precum și cu achiziția de echipamente speciale și pregătirea personalului.

Spitalul va avea 6 etaje și o suprafață totală de 12.000 de metri pătrați, cu un nou bloc operator, cu 7 săli de operații, secții de chirurgie, neurochirurgie, oncologie, hemato-oncologie și terapie intensivă. Asociația Dăruiește Viață și-a propus ca spitalul să fie dat in folosință în 2020. El va funcționa ca spital public, în cadrul Spitalului Marie Curie, dar după proceduri medicale și de management specifice unităților similare din Occident.

Se estimează că în România sunt 5000 de copii bolnavi de cancer și în fiecare an, alți 500 de copii sunt diagnosticați cu această boală. Mai mult de jumătate dintre aceștia sunt tratați în București, în cele două centre existente (Marie Curie și IOB), care nu pot răspunde în totalitate nevoilor.

  • Vezi povestea primului spital de oncologie pediatrică din România într-un VIDEOREPORTAJ HotNews.ro:
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro