Șapte adulți și un copil au fost salvați, duminică, de un echipaj mixt format din salvamontiști și jandarmi montani, după ce rămăseseră izolați timp de mai multe zile, din cauza zăpezii, la casa lor de vacanță din cătunul Ticera, în nordul județului Hunedoara, relatează Agerpres.
Potrivit șefului Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Hunedoara, Ovidiu Bodean, acțiunea de salvare s-a desfășurat în condițiile în care stratul de zăpadă măsura între 80 de centimetri și un metru, iar drumul până la cabana unde se afla grupul era foarte greu.
„Au rămas izolați la casa lor de vacanță, după ce au pornit ninsorile, de vreo 4-5 zile. De la cabană până la locul unde au lăsat autoturismele erau cam 5-6 kilometri de drum înzăpezit, neumblat”, a arătat Bodean.
Echipa de salvare a fost formată din doi salvamontiști și cinci jandarmi montani, drumul spre locul indicat fiind parcurs cu o autospecială a Salvamont și cu un ATV cu șenile.