VIDEO Papa Francisc, prima sa apariţie publică după externare: „Să ne rugăm pentru pace”
La prima sa apariţie publică pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa Francisc a condamnat duminică „atacul brutal” asupra unei şcoli din Uganda, ţinta unui raid jihadist soldat cu cel puţin 41 de morţi, majoritatea elevi, relatează AFP.
„Mă rog pentru tinerii elevi care sunt victimele atacului brutal asupra unei şcoli din vestul Ugandei”, o ţară cu majoritate creştină, le-a spus Papa pelerinilor aflaţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, în timpul rugăciunii de duminică.
„Această luptă, acest război este peste tot. Să ne rugăm pentru pace”, a îndemnat el.
Papa Francisc a condus, duminică, rugăciunea ”Îngerul Domnului”, prima după recenta operaţie de hernie suferită. El a fost externat vineri, după o spitalizarede zece zile. Medicul chirurg care l-a operat de două ori pe Papa Francisc, profesorul Sergio Alfieri, a acordat un interviu Vatican Media. ”Nu sunt îngrijorat pentru sănătatea sa. Inima şi analizele sângelui i-ar face invidioşi pe mulţi oameni de 50 de ani”, a spus medicul Alfieri. (Sursa: News.ro)
