Sari direct la conținut

VIDEO Periferic, distins cu Marele Premiu al Festivalului International de Film de la Vilnius

HotNews.ro
Ana Ularu in "Periferic", Foto: Voodoo Films
Ana Ularu in "Periferic", Foto: Voodoo Films

Filmul „Periferic”, in regia lui Bogdan George Apetri, a obtinut Marele Premiu al Festivalului International de Film de la Vilnius, cel mai important eveniment de gen din Lituania. Trofeul i-a fost inmanat joi seara, pe 31 martie, producatorului asociat al peliculei, Mihaela Popescu. „Periferic” a concurat in competitia principala, intitulata „New Europe – New Names”, cu 11 productii europene.

Premiul obtinut coincide cu premiera in Romania a peliculei. „Periferic” se lanseaza astazi, 1 aprilie, in cinematografe si online, pe WebKino.ro, o premiera in lumea filmului.

Juriul care i-a acordat lungmetrajului romanesc premiul celei de-a 16-a editii este alcatuit din Milcho Manchevski (regizor, Macedonia), Nadia Turincev (producator, Franta), Gary McVey (directorul American Cinema Foundation), Fred Kelemen (regizor, Germania) si Alante Kavaite (actrita, Lituania).

  • Periferic, lansat simultan in cinematografe si pe internet

Astazi, 1 aprilie, de la 19.00, „Periferic” are parte de o proiectie de gala la Cinema Victoria din Iasi, in prezenta regizorului Bogdan George Apetri si a actorilor Ana Ularu si Ioan Sapdaru.

In prima saptamana din aprilie, filmul poate fi vizionat la Bucuresti (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex, Studio, The Light Cinema, Noul Cinematograf al Regizorului Roman), Cluj (Cinema City), Iasi (Cinema Victoria) si Arad (Cinema City).

Tot incepand de astazi, filmul cu Ana Ularu in rolul principal poate fi urmarit pe WEBKINO.RO, in sistem pay-per-view, prin video-streaming, la o calitate HD excelenta. Vizionarea online le este accesibila, in prima faza, doar utilizatorilor de Internet din localitatile unde nu va rula filmul. La 30 de zile de la lansarea in sali, „Periferic” va fi disponibil online si pentru cei din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Constanta, Arad, Craiova, Vaslui.

Costul vizionarii pe WebKino.ro, pentru perioada imediat urmatoare lansarii filmului, este de 3 euro plus TVA. Banii pot fi platiti prin SMS si cu cardul, pe Internet, incepand cu 1 aprilie 2011.

Procedura este simpla: utilizatorii trebuie sa trimita cuvantul Webkino la numerele scurte 1377, in reteaua Orange, si 7413 – in Vodafone si Cosmote, dupa care vor primi, tot prin SMS, un cod de acces cu care vor viziona filmul. In cazul platii cu cardul, codul va fi primit pe e-mail.

Codul de acces este valabil trei zile, timp in care utilizatorii pot urmari filmul de cate ori doresc.

Tehnologia de plata prin card va fi furnizata de mobilpay, folosind tranzactionarea 3D Secure.

WEBKINO.RO nu va putea fi accesat, deocamdata, de spectatorii din strainatate, pentru ca drepturile de distributie asupra filmelor apartin altor companii.

Distinctia obtinuta la Vilnius IFF se adauga numeroaselor premii aflate deja in palmaresul filmului. La Locarno, Ana Ularu a fost premiata pentru interpretare; la Viennale, pelicula a fost recompensata cu Premiul FIPRESCI (Federatia Internationala a Criticilor de Film), iar la Varsovia cu patru distinctii (Cel mai bun scenariu, Mentiune speciala Anei Ularu, Premiul FIPRESCI si Mentiunea speciala a juriului ecumenic). La Festivalul International de la Salonic, „Periferic” si-a adjudecat Trofeul Golden Alexander, Premiul pentru Cea mai buna actrita (Ularu) si Premiul Asociatiei Criticilor de Film din Grecia. „Periferic” rulat si la Toronto, Namur, Moscova, Cairo, Cottbus, Rotterdam sau Goteborg.

Scenariul dramei cu accente de thriller este semnat de Tudor Voican si Bogdan George Apetri. In cele 24 de ore cat primeste invoire pentru a merge la inmormantarea mamei sale, Matilda (Ana Ularu) planuieste sa-si ia fiul si sa fuga impreuna din tara. Inainte de ajunge insa la copilul pe care l-a lasat in urma, ea trebuie sa se confrunte cu trecutul ei dureros, cu familia care a respins-o si cu fostul ei iubit. Lupta pentru o viata mai buna ii aminteste ca libertatea poate atarna de o simpla alegere.

In distributie intra si actorii Timotei Duma, Andi Vasluianu, Mimi Branescu, Ioana Flora, Ion Sapdaru, Ingrid Bisu. Imaginea este semnata de Marius Panduru.

„Periferic” este o coproductie Saga Film (Romania) si Aichholzer Filmproduktion (Austria), realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei. Filmul este distribuit pe plan international de MK2, iar in Romania de Voodoo Films.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro