VIDEO Peste 100.000 de manifestanți pro-democrație au demonstrat pașnic în Hong Kong. Este a zecea săptămână de proteste
Peste 100.000 de oameni au mărșăluit pașnic pe străzile din Hong Kong, într-o nouă manifestație pro-democrație, care are loc duminică, în ciuda amenințărilor lansate de autoritățile de la Beijing.
În ultimele 10 săptămâni, demonstrațiile au fost marcate de ciocniri între protestatari și forțele de ordine, atmosfera din acest weekend contrastând astfel prin spiritul pașnic.
#LIVE: The rally has taken over all playgrounds in Victoria Park. Police have apparently said the crowd will also need fill up the lawns before the surrounding streets are opened up https://t.co/TV3k1aFUp4 #HongKongProtests pic.twitter.com/Y7Ac5eZxJ6
— SCMP News (@SCMPNews) August 18, 2019
Protestele au izbucnit din cauza unei propuneri legislative care reglementa extrădarea către China, propunere care a fost retrasă însă, ulterior, de guvernul din Hong Kong.
China, care a mobilizat forțele de securitate din apropiere de Shenzhen, a comparat manifestațiile de amploare cu activitățile teroriste, notează BBC News.
Activiștii Frontului pentru Drepturile Omului care au organizat evenimentul nu au primit autorizație din partea autorităților, însă poliția nu a mai intervenit în forță, permițând demonstrației să se desfășoare duminică în Parcul Victoria.