VIDEO Peste 150 de români, evacuați din zona de conflict armat din Orientul Apropiat

121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri de familie ai acestora au ajuns vineri dimineață în România, pe fondul conflictului dintre Israel și Iran, fiind repatriaţi la cerere de către Guvernul României. În cursul serii, au mai ajuns în țară alte 37 de persoane.
- UPDATE 22.27: Cei 37 de cetățeni români, împreună cu membri ai familiilor lor, despre care Guvernul spusese că urmează să fie și ei repatriați din zona de conflict au ajuns în cursul serii în România. „Cetățenii români și familiile lor au ajuns în siguranță în România, la bordul unei aeronave speciale puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale”, a precizat Guvernul
Potrivit Guvernului, printr-un efort concertat al mai multor instituţii de stat coordonat la nivelul Guvernului au fost evacuate din zona de conflict militar 158 de persoane, cetăţeni români şi membri ai familiilor acestora, care au cerut sprijin autorităţilor române.
„121 persoane au ajuns deja în această dimineața la București, iar alte 37 se află în siguranță în drum spre țară și urmează să sosească în România în următoarele ore”, se arată în comunicatul Guvernului.
Evacuarea s-a făcut cu aeronave militare puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale, care au aterizat „într-o țară limitrofă zonei de conflict armat, în deplină siguranță, pentru a îmbarca cetățenii români”, precizează Executivul.




Potrivit sursei citate, în prealabil, românii au fost transferaţi din zona de conflict armat cu autobuze pe rute sigure, prin demersurile personalului diplomatic din regiunea respectivă, după ce au comunicat cu cetăţenii din zona de conflict care şi-au manifestat dorinţa de fi repatriaţi.
„Au fost luate, de asemenea, conform legilor în vigoare, măsuri de protecție a siguranței naționale prin verificarea tuturor persoanelor evacuate la intrarea pe teritoriul național. Evacuarea și repatrierea au fost efectuate exclusiv pe baza resurselor financiare ale statului român”, a mai transmis Guvernul.