VIDEO Poliţia turcă dispersează o manifestaţie pro-palestiniană în apropierea bazei militare de la Incirlik, unde se află trupe şi arme americane
Poliţia turcă a folosit duminică gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie pro-palestiniană în apropierea unei baze militare în care se află trupe şi arme americane, informează AFP și News.ro.
Manifestaţia din faţa bazei aeriene de la Incirlik a fost organizată de ONG-ul turc Humanitarian Relief Foundation (IHH). În 2010, IHH a închiriat o flotilă pentru a încerca să ajungă în Gaza, aflată sub blocadă israeliană, ceea ce a dus la un raid israelian care a provocat moartea a zece persoane.
Imaginile postate pe reţelele de socializare arată câteva sute de persoane fluturând steaguri palestiniene, alergând pe un câmp şi fiind fugărite de poliţie, care a folosit şi un tun de apă.
Până în acest moment nu s-au raportat cazuri de persoane rănite sau arestări.
Baza aeriană de la Incirlik aparţine Turciei, membră a NATO, dar este folosită de forţele aeriene americane – şi ocazional de forţele aeriene regale britanice – cărora le oferă acces strategic la zone vaste din Orientul Mijlociu.
Sâmbătă, Turcia şi-a rechemat ambasadorul din Israel pentru consultări şi a întrerupt contactele cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, ca răspuns la operaţiunea israeliană din Gaza.
Adana’da İncirlik Üssü’ne girmeye çalışan bir gruba polis müdahale etti. pic.twitter.com/tjrUzLI6av
— TRHaber (@trhaber_com) November 5, 2023
In #Turkey, a crowd of pro-Palestinian demonstrators gathered near the Turkish-U.S. Incirlik Air Base: they tried to break into its territory.
Police used tear gas and water cannons to disperse the protesters. pic.twitter.com/7IV4gXq6FK
— NEXTA (@nexta_tv) November 5, 2023
_____