Skip to content
Mallard Trevor, Foto: Wikipedia

VIDEO Președintele Parlamentului Noii Zeelande, în rol de dădacă, ”înarmat” cu biberonul în timpul unei dezbateri

Președintele Parlamentului din Noua Zeelandă a făcut senzație după ce a condus o dezbatere a Camerei Reprezentanților făcând, în același timp, pe dădaca.

El a prezidat ședința în timp ce ținea în brațe un bebeluș al unui parlamentar, legănând copilul de nici o lună și hrănindu-l cu biberonul.

Trevor Mallard a distribuit pe twitter o poză în care apare hrănind cu biberonul băiețelul colegului său, Tāmati Coffey, în timp ce prezida ședința forului legislativ, notează BBC News.

Coffey, parlamentar laburist, anunțase nașterea fiului său în luna iulie. Copilul s-a născut dintr-o mamă surogat și este fiul biologic al partenerului lui Coffey, Tim Smith.

Trevor Mallar, membru al partidului laburist, are 65 de ani și este căsătorit cu Jane Clifton, având o fiică dintr-un mariaj anterior.