Sari direct la conținut

VIDEO Presedintele Turciei: Cei 46 de ostatici capturati de Statul Islamic au fost eliberati dupa "negocieri diplomatice", nu a fost platita o recompensa

HotNews.ro

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a precizat ca eliberarea de sambata a celor 46 de ostatici capturati de Statul Islamic in iunie a avut loc in urma unor „negocieri diplomatice” si ca nu a fost platita nicio recompensa, relateaza AFP.

„Nu s-a pus problema de bani deloc, au fost doar negocieri diplomatice si politice. Si este o victorie a diplomatiei”, a declarat el jurnalistilor la aeroport, aininte de a pleca la New York pentru a asista la adunarea generala ONU.

Intrebat de jurnalisti daca in schimbul ostaticilor au fost eliberati luptatori SI prizonieri, Erdogan a raspuns: „Este putin important daca a avut loc un schimb sau nu. Cel mai important este ca ostatiticii s-au intors si s-au reintalnit cu familiile lor”.

Sambata, la anuntul eliberarii celor 46 de ostatici capturati in iunie la Mosul, in nordul Irakului, Erdogan a vorbit de o „operatiuni de salvare secreta” a serviciilor de informatii turcesti.

Ostaticii, diplomati si familiilor lor, precum si membrii serviciilor secrete turcesti, au fost ridicati in timp ce luptatorii SI au preluat controlul orasului in iunie.

Turcia, membru NATO si unul dintre principalii aliati ai Washingtonului in regiune, a refuzat pana in prezent sa participe la luptele impotriva jihadistilor SI, sau chiar sa permita folosirea bazelor aeriene pentru atacuri impotriva grupului jihadist.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro