Sari direct la conținut

VIDEO Prima apariție publică a regelui Charles de la anunțul că are cancer / Ce știm până acum despre diagnosticul monarhului britanic / Cine îi preia atribuțiile

HotNews.ro
Regele Charles părăsește Clarence House, Foto: Jeff Moore / PA Images / Profimedia
Regele Charles părăsește Clarence House, Foto: Jeff Moore / PA Images / Profimedia

Vestea că regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer a șocat opinia publică din Marea Britanie, mesaje de încurajare venind de la lideri din întreaga lume pentru monarhul britanic. Deși informațiile despre diagnostic sunt limitate, casa regală britanică a făcut mai multe precizări despre ce va urma.

21:32 Vizita făcută de Harry regelui Charles al III-lea face să crească speranțele unei reconcilieri regale: „Este timpul ca Harry să se întoarcă acasă?”

După ani de zile de dezbinare, vor putea prințul Harry și prințul William să se împace vreodată? Sosirea ducelui de Sussex la Londra, marți, pentru a-l vizita pe regele Charles al III-lea, care suferă de cancer, a reaprins speranțele unei reconcilieri în cadrul familiei regale, potrivit AFP.

18:40BBC transmite că elicopterul Regelui Charles a fost văzut în urmă cu puțin timp decolând de la Palatul Buckingham. Se crede că regele se îndreaptă spre domeniul Sandringham din Norfolk.

18:28 Regele Charles al III-lea a fost văzut marţi plecând de la Clarence House într-o maşină în care se afla şi regina Camilla, îndreptându-se spre Palatul Buckingham. Este prima apariţie publică a monarhului britanic de când a fost diagnosticat cu cancer, scrie BBC.

18:23Membrii Casei Regale care îi vor prelua atribuţiile regelui Charles al III-lea pe perioada absenţei

17:41Un elicopter a aterizat marţi după-amiază în grădinile Palatului Buckingham, dar nu este clar cine se află la bord sau care este scopul aterizării sale, a relatat SkyNews, în timp ce tabloidul The Daily Mail scrie că prinţul Harry a fost văzut sosind marţi la Clarence House pentru o „scurtă întâlnire” cu Regele Charles, după ce monarhul a fost diagnosticat cu cancer.

Ducele de Sussex, care locuieşte în SUA, a fost văzut stând în spatele unui Land Rover care făcea parte dintr-un convoi de maşini ce a sosit la reşedinţa regală de lângă Palatul Buckingham. Harry a sosit în Marea Britanie la bordul unui zbor al companiei British Airways care a durat 11 ore. El s-a îmbarcat la câteva ore după ce tatăl său a dezvăluit că este bolnav şi a aterizat marţi după-amiază pe aeroportul Heathrow din Londra.

Soţia sa Meghan şi copiii Archie şi Lilibet au rămas acasă, în Montecito, California.

16:02Presa britanică anunță că regele Charles se află la Clarence House, reședința sa din cartierul Westminster al Londrei, după ce zilele trecute a rămas la locuința sa din Sandringham. Charles îl va primi probabil la Clarence House pe fiul său Harry, așteptat să sosească din Statele Unite, și ceilalți membri ai familiei regale care vin să îl viziteze.

15:04BBC transmite că Palatul Buckingham nu va oferi actualizări regulate privind starea de sănătate a regelui Charles pe măsură ce acesta este tratat pentru cancer, în pofida interesului uriaș al publicului britanic față de subiect.

14:10 Anunțul făcut de monarhia britanică privind boala regelui Charles al III-lea reprezintă o încălcare clară a protocolului regal și o distanțare de tradiție în condițiile în care inclusiv bunicul său a suferit de cancer și a ținut diagnosticul secret de public, explică Sky News.

13:09 Presa britanică transmite că prințul Harry ar urma să sosească în Marea Britanie astăzi pentru a se întâlni cu tatăl său. Mașina Ducelui de Sussex, titlul oficial al mezinului prințului Charles, a fost văzută marți dimineața sosind la principalul aeroport din Los Angeles, orașul în care acesta s-a stabilit cu soția sa, Meghan Markle, după ce a renunțat la îndatoririle regale în 2020.

13:00Prințul William este așteptat să revină, miercuri, la îndatoririle sale regale, pentru prima dată de când soția sa, Kate, a suferit o intervenție chirurgicală, luna trecută. Prințul de Wales urmează să găzduiască miercuri o ceremonie de învestitură la Castelul Windsor, înainte de a participa la gala anuală de strângere de fonduri London Air Ambulance din Londra, conform BBC.

El ar urma să îndeplinească unele îndatoriri în numele tatălui său, regele Charles, diagnosticat cu cancer, mai scrie BBC.

Ce se știe până acum despre diagnosticul de cancer al Regelui Charles

Principalele informații de până acum, potrivit The Guardian:

  • Palatul Buckingham a anunțat luni seara că regele a fost diagnosticat cu cancer și primește deja tratament care îl va împiedica să își exercite îndatoririle publice în perioada imediat următoare;
  • Casa regală nu a dezvăluit tipul de cancer cu care a fost diagnosticat regele Charles, dar Palatul Buckingham a precizat că nu este vorba de cancer la prostată. Monarhul britanic s-a internat în spital luna trecută pentru o operație care să trateze o afecțiune la prostată, procedura chirurgicală decurgând normal;
  • Cancerul a fost descoperit în timpul spitalizării monarhului în vârstă de 75 de ani la London Clinic, un spital privat din capitala Marii Britanii;
  • Charles al III-lea s-a întors luni la reședința sa din Sandringham, unde a început tratamentul pentru cancer la domiciliu. Palatul Buckingham a declarat că el se simte „pe deplin pozitiv cu privire la tratamentul său”;
  • Deși a fost forțat să își amâne angajamentele publice, el va rămâne în rolul constituțional de șef al statului britanic, urmând să răspundă la corespondență, inclusiv la comunicările cu guvernul, și va continua să aibă întrevederi private;
  • Regele și-a informat personal ambii fii, pe William, Prințul de Wales, și pe Harry, Ducele de Sussex, despre diagnosticul său. Charles le-a transmis vestea și celor trei frați ai săi, prințul Edward, prințul Andrew și prințesa Anne;
  • Deși prințul Harry se află în conflict cu familia regală din cauza numeroaselor acuzații lansate în presă în ultimii ani, el a anunțat că se va deplasa în Marea Britanie pentru a-și vedea tatăl în următoarele zile;
  • Charles al III-lea a fost văzut ultima oară în public la Sandringham duminică, unde a participat la slujba religioasă alături de regina Camilla. Aceasta a fost de altfel singura sa apariție în public după externarea din spital pe 29 ianuarie;
  • Palatul Buckingham a cerut ca regelui să îi fie respectat dreptul la intimitate, mai ales în timpul tratamentului, dar a precizat totodată că acesta a dorit ca diagnosticul său să fie făcut public întrucât încearcă de ani de zile să atragă atenția asupra bolii cu ajutorul organizațiilor sale caritabile.

Ce au scris ziarele britanice după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

„Am cancer”, „Şocul cancerului” şi „Regele are cancer”: portretul regelui Charles al III-lea a fost tipărit marţi pe primele pagini ale tuturor ziarelor britanice, semn al şocului provocat de anunţul privind boala cu care a fost diagnosticat monarhul în vârstă de 75 de ani, conform AFP.

Diagnosticul regelui a ținut prima pagină a ziarelor (Foto: James Manning / PA Images / Profimedia)

„Regele are cancer”, au titrat sobru The Times şi Daily Telegraph, tipărind un portret mare al monarhului publicat luni seară de Palatul Buckingham în acelaşi timp cu comunicatul său de presă şi subliniind că suveranul este „cât se poate de optimist” în această situaţie.

The Mirror vorbeşte pe prima sa pagină despre „şocul” resimţit de naţiunea britanică, calificând anunţul Palatului Buckingham drept o „bombă” şi subliniind că problema benignă de prostată a regelui Charles al III-lea, pentru care suveranul a fost internat în spital şi operat în urmă cu zece zile, „ar putea să îi salveze viaţa”.

„În decurs de câteva ore, soarta familiei regale s-a schimbat, iar odată cu ea şi cea a Regatului Uni””, titrează Daily Telegraph, subliniind o schimbare de epocă în comparaţie cu cea a regelui George al VI-lea, bunicul lui Charles al III-lea, care a ţinut în secret gravele sale probleme de sănătate înainte de moartea lui din 1952.

Daily Mail alcătuieşte un portret al unui rege combativ, „profund recunoscător” că medicii i-au „detectat cancerul la timp”.

„Însănătoşiţi-vă repede, Majestate, ţara are nevoie de dumneavoastră”, au adăugat jurnaliştii de la acest cotidian popular.

Biograful regal Christopher Wilson subliniază, de asemenea, în Daily Telegraph, că Charles are „dragostea vieţii sale alături de el”, „stânca sa”, regina Camilla, pentru a-l ajuta să treacă peste această încercare.

„In Camilla We Trust” („Avem încredere în Camilla”), titrează The Mirror, care subliniază schimbarea considerabilă de imagine a unei regine, fosta amantă a regelui Charles pe vremea când acesta era căsătorit cu prinţesa Diana, în contextul în care Camilla a fost cândva o „proscrisă”, iar acum „conduce Firma” – o referire la porecla familiei regale britanice.

Imediat după ştirile despre cancerul suveranului, vizita în Regatul Unit a prinţului Harry, care s-a stabilit în California alături de familia sa în 2020 şi care întreţine relaţii glaciale cu familia regală britanică, a ridicat în ziarele din Regatul Unit multe întrebări şi speranţe legate de o posibilă reconciliere.

„Este timpul ca Harry să se întoarcă acasă?”, se întreabă The Mirror, în timp ce jurnaliştii de la Daily Mail vor să afle dacă „William şi Harry se vor împăca în sfârşit”, după ce relaţia dintre ei s-a răcit foarte mult în ultimii ani.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro