VIDEO Primăria Capitalei a început testarea pentru anticorpi COVID-19 / Câți bucureșteni au venit în prima zi pe Arena Națională
Primăria Capitalei a început miercuri, la Arena Națională, testarea celor 10.500 de bucureșteni selectați în cadrul proiectului ”Sunt imun la covid”. Testarea a început la ora 11.00, iar până la ora 12.00 au fost testate 25 de persoane din cele 500 programate. Persoanele selectate pentru testare au fost programate din 20 în 20 de minute și nu s-au format cozi la intrare. Din contra, erau chiar foarte puțini oameni, semn că nu toată lumea programată a venit, iar multe pupitre de testare erau goale și medicii își așteptau pacienții.
Dr. Turkes Ablachim, director medical Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a declarat că persoanele programate au venit la testare, dar au fost și cazuri în care au întârziat, dar s-au organizat în așa fel încât să nu fie aglomerație.
”Testarea a început la ora 11.00 și până acum s-au testat 25 de persoane. Au fost câteva care nu și-au respectat ora și au decalat puțin programul, dar noi am avut acest lucru prevăzut și am lăsat pentru fiecare punct de recoltare câte un spațiu liber la fiecare oră astfel încât să nu existe în niciun moment aglomerație. Persoanele sunt chemate la 15-20 de minute distanță. Nu știu să vă spun dacă a fost depistat vreun caz pozitiv”, a declarat Dr. Turkes Ablachim.
Întrebată cine a făcut eșantionarea, medicul a declarat că la început a fost făcută de INSP, apoi în colaborare cu EPIET (Programul European de Training pentru Epidemiologie Intervențională), dar reposnabilitatea nu este a Primăriei.
”La începutul acestui protocol datele de eșantionare au fost realizate de o doamnă de la INSP. Noi suntem Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, nu facem nimic la mica înțelegere, noi am organizat acest studiu pe baza unui protocol, ne-am respectat toate atribuțiile, nu există nimic neprevăzut sau nereglementat în toată organizarea noastră. Protocolul științific este apanajul specialiștilor de boli infecțioase și aceștia au făcut eșantionarea cu instituțiile abilitate în acest sens. Noi nu avem atribuții în a verifica cine a făcut eșantionarea și cum. Noi am primit protocolul științific. Inițial eșantionarea a fost făcută de INSP, ulterior in baza programului EPIET. Și doamna doctor Pistol a recunoscut că a participat inițial la eșantionare la solicitarea domnului profesor Streinu Cercel”, a explicat directorul medical al ASSMB pentru HotNews.ro.
În legătură cu marja de eroare a testelor, dr. Turkes Ablachim nu a putut da informații.
”În România nu s-a făcut niciun studiu de prevalență, aceste informații sunt foarte importante, dovadă că foarte multe țări europene au făcut astfel de studii, din păcate noi am început mai târziu, căci am fost nevoiți să îndeplinim toți pași și să respectăm toate condițiile de testare și în urma acestui studiu vom afla ce procent din populația Bucureștiului a trecut prin boală. Testele pentru depistarea infecției sunt testele PCR. Ce facem noi aici este un test rapid pentru depistarea anticorpilor. Aceste teste sunt cele disponibile pe piață, acreditate, cu toate avizele necesare”, a declarat directorul medical al ASSMB.
Întrebată care este marja de eroare, a spus că ”la această întrebare vor răspunde specialiștii de la boli infecțioase care ne-au recomandat aceste teste. Testele serologice au fost avizate internațional acum 3 săptămâni”, a mai spus Dr. Turkes Ablachim.
Persoanele care au venit să facă testul spun că programul este util, iar dacă nu s-ar fi testat gratis, ar fi mers oricum să-și facă testul, ca să vadă dacă au avut boala sau nu.
”Da, mi se pare util. Am venit la testare pentru că am călătorit la începutul anului în altă țară și când m-am întors am avut niște probleme medicale care semănau foarte bine cu ce se spune acum că ar fi COVID”, a declarat George, unul dintre cei 500 de pacienți programați să vină miercuri la testare.
”Am venit fiindcă am fost invitat și chiar am dorit să vin. Nu am fost bolnav, am venit pentru că așa am vrut. M-aș fi dus la privat să-l fac dacă nu era acest program”, a declarat Nicolae, 80 de ani.
Cum se desfășoară testarea
Spațiul de la Arena Națională este împărțit pe 6 secțiuni, corespunzătoare celor 6 sectoare, fiecare având câte 5 puncte de testare care vor funcționa în două ture, zilnic între orele 8:00 – 20:00, de luni până duminică.
Persoanele care au venit miercuri la testare au completat la intrare un formular, apoi li s-a luat temperatura și au fost conduse în incintă, la pupitrele de testare. Personalul medical a recoltat o picătură de sânge din deget, după o dezinfectare prealabilă, cu un ac steril de unică folosință, printr-o metodă similară celei de verificare a glicemiei la pacienții diabetici. Pe locul înțepăturii a fost aplicat un plasture steril.
După 15 minute de la recoltarea sângelui, medicul a comunicat pacientului rezultatul testării și o adeverință. În cazul în care rezultatul este pozitiv, înseamnă că persoana a avut infecția cu SARS-Cov-2 și a dobândit imunitate.
Programul a strârnit controverse
Vlad Mixich mai spune că Gabriela Firea a mințit atunci când a afirmat că „eșantionarea celor testați a fost făcută de specialiștii de la Institutul Național de Sănătate Publică”.
”În acest timp, șeful specialiștilor de la Institutul Național de Sănătate Publică afirmă că „Nu există niciun eșantion calculat de INSP pentru Primăria Capitalei. Nu știu ce spune doamna primar Firea.” (Dr. Adriana Pistol, declarație pentru Europa Liberă). M-aș fi bucurat ca Primăria București sau orice altă primărie din țară să deruleze campanii de testare. Dar acestea trebuie făcute cum trebuie, căci altfel se risipesc bani, timp, resurse umane și materiale prețioase și se profită cinic de speranțele oamenilor. Cele de mai sus sunt fapte obiective și ele există și vor exista indiferente la simpatiile sau antipatiile noastre. În rest, fiecare gândește și judecă cum poate, unii închid ochii și gura, iar alții nu”, este concluzia lui Vlad Mixich.
Inițial, Gabriela Firea a declarat că eșantionarea a fost făcută de INSP.
După apariția în spațiul public a informațiilor privind eșantionarea, Gabriela Firea a revenit asupra declarațiilor.
” Deși este un proiect extrem de necesar, se găsesc voci, ca mai întotdeauna – care să ducă în derizoriu acest demers doar pentru că l-am inițiat noi. INSP a realizat o primă eșantionare pentru acest proiect, așa cum a recunoscut public doamna Adriana Pistol, șefa Comisiei naționale pentru managementul Covid-19 și directoare a Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP. Reamintesc faptul că proiectul se derulează în parteneriat cu primăriile de sector și cu Institutul Matei Balș, acesta din urmă fiind responsabil de latura științifică a testării. Acest Institut a colaborat și cu EPIET (Programul European de Training pentru Epidemiologie Intervențională) pentru stabilirea modalității de eșantionare și pentru analiza datelor. Este un program european care nu a fost contestat de nimeni până acum, cu criterii clare de eșantionare”, a declarat Gabriela Firea.