Sari direct la conținut

​VIDEO Primele reacții de la Guvern după ce Ordonanța privind purtarea măștii în spații deschise a fost declarată neconstituțională: Prevederile legale sunt încă în vigoare / Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștii în spațiile publice închise

HotNews.ro
Masca de protectie, Foto: Dreamstime.com
Masca de protectie, Foto: Dreamstime.com

Premierul Ciucă a spus miercuri că decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțională Ordonanța privind purtarea măștii în spații deschise se va executa, dar că până la motivarea și publicarea acesteia, prevederile legale privind masca sunt încă in vigoare. De cealaltă parte, ministrul Rafila a spus că Legea 55/2020 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile publice interioare, în mijloacele de transport in comun sau în piețele acoperite și închise.

„Am să spun din capul locului că deciziile CCR se vor executa. Avem în acest moment comunicatul și trebuie să așteptăm motivarea și publicarea deciziei, motiv pentru care formal prevederile legale sunt în vigoare. Am discutat cu domnul ministru Rafila și ținând cont de condițiile în care indicii de infectare, rata de infectare se menține la un nivel ridicat, personal fac un apel la populație pentru a ne proteja în continuare de tot ceea ce înseamnă pericolul acesta al infectării. El se găsește la un nivel de risc ridicat.”, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

  • „Într-adevăr așteptăm cu toții publicarea deciziei CCR și a motivației acestei decizii, dar în momentul în care ea a fost făcută publică am analizat legislația existentă și trebuie să spunem foarte clar că legea 55 prevede utilizarea in continuare a mastii in toate spatiile publice interioare, in mojloacele de transport in comun sau in pietele acoperite si inchise.
  • Trebuie sa mai intelegem ca utilizarea mastilor nu e o restrictie in sine ci o masura care previne si incetineste transmiterea in comunitate a acestei infecții și protecția individuală este necesară atât pentru propria persoană cât și păentru cei cub care intrăm în contact.”, a declarat și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Rafila, despre când am putea discuta de măsuri de relaxare: La Terapie intensivă avem în continuare peste 1100 de persoane internate, ceea ce este mult

Acesta a spus că orice măsuri de relaxare trebuie corelate cu situația epidemiologică.

  • „Astăzi vem 17.500 de cazuri deci mai puține, 171 de decese, ceva mai puțin decât ieri, dar aceste decese sunt consecința numărului ridicat de cazuri din săptămânile anterioare. În continuare la Terapie intensivă avem peste 1100 de persoane internate, ceea ce este mult, iar monitorizarea situației din spitalele în care se trateaza pacienții COVID și mai ales la nivelul secțiilor de terapie intensivă trebuie să fie principalul indicator care să ducă la luarea unor măsuri de relaxare în viitor pentru că în continuare transmiterea comunitară există.
  • În momentul în care avem o reducere sau o încetare a transmiterii comunitare corelată cu scăderea gradului de ocupare a secțiilor ATI atunci sigur că putem discuta despre relaxarea unor măsuri. pana atunci ramanem insa precauti si constienti ca trebuie sa aparam sanatate populatiei.”, a spus Alexandru Rafila.

Ce a decis marți Curtea Constituțională: Ordonanța privind impunerea măștii de protecție în spații deschise este neconstituțională

Curtea Constituțională a decis marți că Ordonanța de Urgență 192/2020 ce reglementează măsurile luate în contextul pandemiei, între care obligativitatea purtării măştii în spațiile deschise, este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă, și nu de fond. De altfel, Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat că decizia Curţii Constituţionale nu analizează fondul Ordonanţei de Urgenţă, ci doar faptul că a lipsit avizul Consiliului Legislativ.

Consecința ar putea fi anularea de către instanțe a amenzilor date începând din noiembrie 2020 și care nu au fost plătite, dar numai pentru viitor, în procese care nu au o decizie definitivă.

Curtea Constituțională a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în ședința de marți a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020, invocând că a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Curtea precizează că, prin efectul acestei decizii,rămân în vigoare celelalte prevederi din Legea 55 și din Legea 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, urmând să fie eliminate doar dispozițiile cuprinse în OUG 192/2020.

În acest caz, Curtea Constituțională a fost sesizată de către un student care a fost amendat și care a contestat amenda în instanță.

Prin OUG 192, Guvernul a modificat articolele din Legea 55 privind impunerea măștii de protecție și posibilitatea ca angajatorul să poată decide organizarea activității în regim de telemuncă fără a mai cere consimțământul angajatului.

Modificările aduse de guvern prin ordonanța 192 din 5 noiembrie 2020:

Articolul 13, litera a), se modifică și va avea următorul cuprins:

  • a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;

În forma inițială, articolul 13 din Legea 155 instituia:

  • „obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”.

Prin urmare, din OUG a dispărut sintagma „spaţiile publice închise”, ceea ce înseamnă obligativitatea purtării măștii și în aer liber.

2. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:

  • Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

3. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

  • Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

4. La articolul 38, după alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alineatul (1^3), cu următorul cuprins:

În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line.

Explicațiile lui Augustin Zegrean

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean a explicat pentru HotNews.ro că decizia dată marți va intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, iar până atunci se va aplica în continuare OUG:

  • „Din momentul în care se publică în MO, curge termenul de 45 de zile iar Guvernul sau Parlamentul este obligat ca în cele 45 de zile să pună în acord legea cu decizia CCR.
  • Decizia CCR nu are nicio legătură cu amenzile care au fost aplicate pentru că legea a fost în vigoare. În cazul celor care au decizie în instanță, aceia rămân cu banii luați. Atenție, decizia CCR nu se aplică de azi pentru că și acum când vorbim se pot aplica amenzi pentru că decizia nu este publicată în Monitor”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro