Sari direct la conținut

VIDEO Protestatarii din Topoloveni care îl așteptau pe Dragnea, luați cu duba și duși la Poliție

HotNews.ro
Jandarmi Topoloveni, Foto: Captura YouTube
Jandarmi Topoloveni, Foto: Captura YouTube

Protestatarii care s-au adunat în fața Casei de Cultură din Topoloveni pentru a-l aștepta pe liderul PSD Liviu Dragnea au fost ridicați de jandarmi și duși cu dubele la poliție potrivit publicației locale stiridepitesti.ro.

UPDATE 15.07 Jandarmeria Argeș anunță că protestatarii de la Topoloveni vor fi sancționați contravențional pentru participarea la o adunare publică nedeclarată și refuzul părăsirii zonei la solicitarea jandarmilor. (Mediafax)

„Noi nu le facem nimic, doar îi găzduim. Vorbiți cu jandarmii”, a spus un polițist pentru publicația locală citată. Protestatarii vor fi ținuți la poliție până se termină vizita lui Dragnea.

Unul dintre protestatari a fost urcat în dubă în deși a spus că este un abuz, el întrebând în mod repetat care este motivul pentru care este ridicat ridicat. ”Pentru stabilirea identității dumneavoastră”, a răspuns unul dintre jandarmi la un moment dat. ”Păi vă dau buletinul”, a replicat protestatarul ce a filmat tot incidentul, de la momentul în care a fost ridicat și până a ajuns cu duba la secție.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Argeș, 10 persoane au fost ridicate din centrul localității Topoloveni și conduse la secția de poliție.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro