VIDEO Proteste în toată Franța contra majorării vârstei de pensionare, forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene
Muncitorii au mărșăluit luni în toată Franța în semn de revoltă față de majorarea vârstei de pensionare de către președintele Emmanuel Macron, iar poliția a tras cu gaze lacrimogene la Paris și în orașul Nantes, transmite Reuters.
UPDATE
- Zeci de persoane au fost reţinute, iar un poliţist a fost rănit, în urma incidentelor survenite între manifestanţi şi forţele de ordine la Paris, în timpul demonstraţiilor de 1 mai.
- Potrivit ministrului francez de interne Gerald Darmanin, până la orele 17.00 un număr de 53 de persoane fuseseră arestate. El a mai menționat că un poliţist a fost „grav rănit, suferind arsuri în urma aruncării unui cocktail Molotov”.
- Conform sindicatelor, 550.000 de oameni au luat parte la manifestaţiile din Paris, iar în întreaga Franţă – 2,3 milioane de persoane.
Popularitatea lui Macron a scăzut până aproape de minimele record atinse în timpul crizei „vestelor galbene”, după ce a înfruntat sindicatele și grevele din mai multe sectoare și a mărit vârsta de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani.
Măsura a cristalizat nemulțumirea față de un președinte perceput de mulți ca fiind indiferent față de greutățile lor zilnice, iar Macron a fost întâmpinat cu huiduieli în timpul ieșirilor publice.
Sophie Binet, liderul sindicatului de stânga dură CGT, a declarat că reforma pensiilor l-a lăsat pe Macron izolat.
„Executivul nu poate guverna fără sprijinul poporului său”, a declarat Binet înainte de protestul de la Paris, adăugând că sindicatul său nu a decis încă asupra discuțiilor cu guvernul cu privire la alte chestiuni legate de muncă în săptămânile următoare.
Laurent Berger, șeful sindicatului reformator CFDT, a declarat că guvernul lui Macron a fost surd la cererile uneia dintre cele mai puternice mișcări sociale din ultimele decenii, adăugând că sindicatul său este deschis la discuții cu executivul.
\uD83C\uDDEB\uD83C\uDDF7 The protest in Paris has only just started and Macron’s thugs are already causing chaos \uD83D\uDE11pic.twitter.com/zAW2lzSJQJ
— Nat (@Arwenstar) May 1, 2023
Large crowd currently gathering at Place de la République in Paris on Fête du Travail (Labor Day) in protest against the French pension reform and raising of the retirement age #1erMai pic.twitter.com/9MyBR7pkEp
— Brendan Gutenschwager (@BGOnTheScene) May 1, 2023