VIDEO | Rahova, cartierul acum rănit, pe când devenea ceea ce este azi. Cum arăta un „șantier experimental”, unde se construiau apartamente precum cele care au explodat
Rahova este, probabil, cel mai plin de contraste cartier din București, dar și unul dintre cele mai pline de istorie.
A fost “acasă” pentru Fabrica de Bere Rahova (fostă Bragadiru), azi ruină privatizată. Pentru Spitalul Brâncovenesc, ridicat de Domnița Safta Brâncoveanu, acum amintire – a fost demolat în anul 1984, cu tot cu sălile lui pavate cu marmură.
Pentru Electromagnetica și încă alte 10 întreprinderi industriale socialiste, cele mai multe astăzi dezmembrate.
Piața de Flori din Rahova, locul de unde începe comerțul bucureștean cu flori vii sau cu jerbe artificiale pentru eternitate – există.
Penitenciarul Rahova – există și prosperă de la an la an. Sunt numai câteva dintre locurile emblematice ale acestui cartier-dormitor.
Dacă ar fi posibilă călătoria în timp, dintre toate mahalalele Bucureștiului, cea a Calicilor s-ar înfățișa de-a dreptul dezolantă pentru ochii unui bucureștean care trăiește în prezent. Mahalaua Calicilor, așa i-au spus bucureștenii locului unde trăiau clăcașii eliberați pe vremea lui Vodă Cuza.
Puțin din multul pământ al Mitropoliei le-a fost dat atunci foștilor robi ca embatic (formă de arendare a unei proprietăți pe termen lung, gr. n.n). Mahalaua Calicilor, cu al ei Pod al Calicilor (Calea Rahovei de azi), se afla în grija Mitropoliei și a Domniei, și a fost desființată de Constantin Brâncoveanu la finalul secolului al XVII-lea. Cărțile de povești adevărate despre București spun că cerșetorii erau conduși de un staroste, ca orice altă breaslă onorabilă.
Calea Rahovei era una dintre cele mai active artere comerciale din Bucureștiul secolului XX. Apoi, în 1971 a fost aprobat programul general de sistematizare a Bucureștiului, iar Calea Rahovei, vechiul drum al negoțului, s-a schimbat radical.
Vezi, pe B365.ro, cum arăta un „șantier experimental” din Rahova anilor ‘70, unde se construiau apartamente precum cele care au explodat acum mai puțin de o săptămână.
