Sari direct la conținut

VIDEO Rusia își face propria sa expoziție cu tehnică militară capturată de la ucraineni. Lângă Moscova, rușii au adus inclusiv bărci din Marea Azov

HotNews.ro
VIDEO Rusia își face propria sa expoziție cu tehnică militară capturată 
de la ucraineni. Lângă Moscova, rușii au adus inclusiv bărci din Marea Azov

Tancuri, transportoare blindate, mașini blindate de luptă, camioane și bărci militare – toate în condiții aparent bune de funcționare au fost capturate de ruși și expuse la un parc tematic din apropiere de Moscova.

După ce Kievul a expus în centrul orașului tancurile și blindatele distruse ale rușilor care au încercat să invadeze capitala Ucrainei, iar în Polonia în centrul Varșoviei au fost expuse tancuri și obuziere capturate de la ruși ca „dovadă că Ucraina poate câștiga războiul”, acum și Rusia își face propria expoziție de tehnică militară capturată din timpul „operațiunii militare speciale”.

La Patriot Park, un park tematic/muzeu dedicat armatei ruse situat în Kublinka, aproape de Moscova, rușii au expus mai multe blindate și vehicule militare capturate de la ucraineni și care par în condiții foarte bune, spre deosebire de expoziția din Kiev unde puteau fi văzute tancuri și blindate distruse sau avariate.

Rușii au expus mai multe tancuri în camuflaj ucrainean, TAB-uri și vehicule blindate de luptă 4×4, precum și camioane, vehicule militare dar și două bărci ale ucrainenilor probabil capturate din porturi precum Mariupol sau Berdiansk de la Marea Azov.

VEZI ȘI:

Evenimentele de luni, ziua 138 a războiului, LIVE aici pe HotNews.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro