VIDEO Rușii au descoperit o manevră inedită a serviciilor secrete ucrainene: „Dispozitivele urmau să explodeze în picioarele soldaților noștri”
Serviciul de Securitate rus FSB spune că a interceptat la Moscova un transport de branțuri încălzite care erau de fapt dispozitive explozive ce urmau să fie trimise soldaților de pe front.
Potrivit FSB, citat de TASS, pachetele veniseră în Rusia din Polonia și ar fi urmat să fie trimise ca „ajutor umanitar” militarilor ruși din cadrul „operațiunii militare speciale” din Ucraina.
Serviciul de Securitate rus a spus marți că a arestat la Moscova un cetățen străin, „implicat într-un canal de contrabandă organizat de serviciile speciale ucrainene pentru livrarea pe teritoriul Rusiei a mijloacelor de luptă din Polonia, în tranzit prin Belarus.”
Acesta ar fi primit de la o companie de transport din Moscova un colet conținând 504 dispozitive explozive artizanale, camuflate sub formă de branțuri încălzite pentru încălțăminte.
„Ulterior, acestea urmau să fie trimise, sub pretextul ajutorului umanitar, către unitățile militare din zona de desfășurare a operațiunii militare speciale. Conform concluziilor experților în explozivi ai FSB din Rusia, puterea fiecărui dispozitiv exploziv este de 1,5 g echivalent TNT”, au spus autoritățile ruse.
„La conectarea tălpilor la sursa de alimentare are loc o detonare menită să sfârtece membrele militarului în cazul utilizării acestora în timpul îndeplinirii misiunilor de luptă”, a mai transmis FSB, care a furnizat și un clip cu reținerea străinului respectiv.
Meanwhile in Russia
— ℂ𝕙𝕖 𝔾𝕦𝕖𝕧𝕒𝕣𝕒 ★ (@cheguwera) March 24, 2026
Package containing 500 explosive devices disguised as SHOE INSOLES intercepted by FSB officers
The package came from Poland, it was then going to be sent to the special military op zone under the guise of humanitarian aid pic.twitter.com/1RV5xsJqMU