Sari direct la conținut

VIDEO Scandalul azilelor groazei, fără nicio demisie la vârf. Budăi, nervos, către un jurnalist HotNews.ro: Unde vreți să ajungeți?

HotNews.ro
Ministrul Muncii, Marius Budai, Foto: Inquam Photos / George Călin
Ministrul Muncii, Marius Budai, Foto: Inquam Photos / George Călin

​Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, s-a arătat iritat vineri în prima ieșire publică în scandalul azilelor de bătrâni din Voluntari, după ce HotNews.ro i-a semnalat că acordul cu ONG-ul care a sesizat ororile nu a încetat pur și simplu, cum a susținut, ci a fost denunțat unilateral de Ministerul Muncii. Budăi a acuzat că ONG-ul a prezentat rapoartele în presă, înainte de a le trimite la minister, dar nu a știut să spună ce măsuri a luat instituția pe care o conduce.

În tot acest scandal privind abuzurile de neimaginat din trei azile de bătrâni din Voluntari și Afumați nu a existat până acum nicio demisie la vârf, ci doar două demiteri la ANPIS și AJPIS, autorități aflate în subordinea Ministerului Muncii, demisii cerute de premierul Marcel Ciolacu.

  • „Referitor la acest Centru de Resurse Juridice (CRJ), care este un ONG, nu s-a anulat niciun protocol, ci nu s-a mai întocmit un alt protocol, pentru că protocolul existent expirase, iar la construcția primului protocol care a fost semnat în 2020 de Ministerul Muncii cu acest ONG nu a fost realizată nicio procedură competitivă, nu au fost invitate și alte ONG-uri din societatea civilă”, a declarat vineri ministrul Marius Budăi.

Acesta lucru este contrazis chiar de adresa Ministerului Muncii, lucru pe care HotNews.ro l-a semnalat în briefingul de presă, fapt care l-a iritat pe Budăi.

Ministrul Muncii către reporterul HotNews.ro: Unde vreți să ajungeți?

(de la min 38:20)

Redăm mai jos integral dialogul Ministrului Muncii cu reporterul HotNews.ro:

  • Reporter HotNews.ro: Domnule ministru, sunt anumite informații contradictorii în ceea ce ne spuneți. Șefa CRJ a trimis încă din septembrie o cerere a unei tinere din Afumați, în ianuarie februarie v-au trimis rapoarte, iar Ministerul Muncii a notificat în scris Centrul în 31 martie că încetează acest acord. Dumneavoastră ați spus că a încetat de la sine și că nu l-ați mai prelungit. Nu este adevărat.

Marius Budăi: Păi nu l-am mai prelungit.

  • Reporter HotNews.ro: Acest lucru este contrazis chiar de o adresă semnată de dumneavoastră și de informațiile pe care le-a dat Ministerul Muncii.

Marius Budăi: În care i-am informat..nu..nu..ați citit adresa? O citiți cu atenție? I-am informat, în termenul legal de 90 de zile până la finalizarea perioadei, că nu mai prelungim acel protocol.

  • Reporter HotNews.ro: Nu, este o denunțare unilaterală, domnule ministru, din partea Ministerului Muncii.

Marius Budăi: Ăsta este termenul din lege.

  • Reporter HotNews.ro: L-ați denunțat unilateral, nu că a încetat. El înceta în ianuarie 2024. Haideți să respectăm realitatea.

Marius Budăi: El oricum înceta, l-am denunțat legal. Bun, unde vreți să ajungeți?

  • Reporter HotNews.ro: Unde vreau să ajung..ați primit din septembrie, după aceea în ianuarie și februarie. ANPIS și AJEPIS sunt în subordinea Ministerului Muncii, pe care îl conduceți.

Marius Budăi: Înțeleg din ce spuneți dumneavoastră că dacă nu ar exista centrul ăla (CRJ – n.r.) în România noi nu am avea control.

  • Reporter HotNews.ro: Ce ați făcut cu toate aceste rapoarte?

Marius Budăi: Sunt rapoarte de control aici, pe care le-am pus…

  • Reporter HotNews.ro: Vă declarați șocat acum, dar când v-au arătat oamenii ăia rapoartele nu ați fost șocat?

Marius Budăi: Nu, că oamenii ăia au prezentat întâi în presă rapoartele și după aia le-au adus la noi și între timp până am fost noi în control defecțiunile erau remediate.

  • Reporter HotNews.ro: Întâi în presă cu o zi, două sau?

Marius Budăi: Nu știu cu câte zile.

  • Reporter HotNews.ro: Dar contează asta? Ce este mai important, faptul că apare în presă ceva oribil, grozav sau să îi ajutați pe oamenii de acolo?

Marius Budăi: E mai important să preîntâmpini. Păi da, dar nu dai mai întâi în presă și îi anunți pe ei că va urma un control.

  • Reporter HotNews.ro: Încă o dată, haideți să vedem pădurea dincolo de copaci. Ce era mai grav?

Marius Budăi: Exact asta vreau să vă propun dumneavoastră, dacă vreți să deschideți ochii să vedeți.

  • Reporter HotNews.ro: Propuneți foarte târziu..

Marius Budăi: Asta e opinia dvoastră

  • Reporter HotNews.ro: Ca să nu zic că mai faceți o acuzație – aici, în adresă, spuneți ca motiv de denunțare unilaterală: „existența unor situații care au fost sesizate de-a lungul timpului de către directorii DGASP în care reprezentanții CRJ au pretins că sunt angajați ai Ministerului Muncii”. Sunt acuzații foarte grave. Cum le probați?

Marius Budăi: Le probăm cu ce există în spatele acestor solicitări. Nu m-am ocupat eu personal.

  • Reporter HotNews.ro: Ce directori DGASP au sesizat asta de-a lungul timpului?

Marius Budăi: Voi prezenta public, nu am acum această informație la mine. Dar, repet, pentru că vreau să ne înțelegem foarte clar și nu vreau să depășim momentul. Pentru a putea avea viteză de reacție și, repet, s-a întâmplat acest caz și v-am prezentat că îmi doresc să avem mult mai multe ONG-uri implicate în această activitate, pe o documentație care există în Ministerul Muncii de dinainte de a apărea acest scandal public, să avem mult mai multe ONG-uri care să îndeplinească această activitate, nu doar un contract al unui ministru oarecare, nu contează care, cu un singur ONG. De ce unul singur în România?

  • Reporter HotNews.ro: E relavant pentru grozăvia a ceea ce se întâmplă? Oamenii ăștia v-au semnalat niște lucruri care v-au șocat și n-ați..

Marius Budăi: E relevant, poate mai sunt și alții. Ascultați-mă până la capăt, am avut răbdare să vă ascult. Este o situație extrem de complicată, putem să ne urcăm fiecare dintre noi pe emoție și să condamnăm și să facem.

Eu vă spun în felul următor. Ce este? Cum este? Anunți la televizor, ca să aibă timpul omul ăla să-și remedieze acele defecte, pentru că e clar că după aia va veni controlul.

  • Reporter HotNews.ro: După ce au anunțat la televizor, v-ați dus în control acolo? Ați sunat la ANPIS și AJPIS?

Marius Budăi: Evident, evident, sunt rapoarte de control, nu le am pe toate la mine acum.

  • Reporter HotNews.ro: Și de ce nu ați venit cu o situație să vedem și noi ce controale ați solicitat în urma rapoartelor CRJ? Ok, au făcut aiurea (n.r. – CRJ) au dat mai întâi în presă, dar noi am luat măsuri..

Marius Budăi: Imediat vă spun…au fost…s-au amestecat un pic hârtiile, dar vă citez din memorie. Au fost controlate peste 500 de centre din cele 756. S-au dispus 1.781 de măsuri.

  • Reporter HotNews.ro: La centrele acestea din Voluntari? Ne-ați dat comunicat ieri cu aceste controale în toată țara, dar nu ne-ați precizat la ce centre au fost.

Marius Budăi: Acuma mă întrebați dacă am făcut ceva și acuma nu vă convine dacă vă spun că am făcut ceva.

  • Reporter HotNews.ro: La centrele acestea, domnule ministru.

Marius Budăi: La centrele astea s-au făcut controale, am prezentat chiar în preambulul discuției mele, încă din februarie și s-au prezentat acele documente către Procuratură, DIICOT, MAI și așa mai departe..

Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a declarat „șocat” vineri de situația din cele trei cămine ale groazei din Voluntari și Afumați, dar pasează responsabilitatea principală către Consiliul Județean Ilfov, care are în subordine DGASPC, instituție ce deconta lunar la plată serviciile prestate de aceste centre.

El le-a prezentat jurnaliștilor fotografiile depuse de cele trei azile atunci când au cerut licența de funcționare, forografii care arată condiții de hotel de lux, și s-a declarat contrariat.

Georgiana Pascu, reprezentanta organizației Centrul de Resurse Juridice, cea care sesizat încă de anul trecut problemele din centrele de bătrâni din Voluntari, anchetate acum de DIICOT, a povestit într-un interviu pentru HotNews.ro cum s-au comportat autoritățile statului față de situația oamenilor abuzați acolo.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro