VIDEO Scandalul Stenogramelor: Adriean Videanu si Sorin Rosca Stanescu se dau reciproc in judecata
„Il voi da in judecata pe Sorin Rosca Stanescu. Suntem indignati si ingrijorati de demersul unor jurnalisti care prin santaj doresc culegerea de informatii in vederea tentativei de compromitere a unor politicieni”, a afirmat joi liderul PDL Adriean Videanu, in cadrul unei declaratii de presa televizate.Adriean Videanu a precizat ca analizeaza, impreuna cu avocatii sai, termenii acestei actiuni.La cateva ore dupa anuntul lui Videanu, si Sorin Rosca Stanescu a declarat, pentru Mediafax, ca il va da, la randul sau, in judecata pe ministrul PDL.
In plus, Sorin Rosca Stanescu a anuntat si ca va face plangere penala in rem, prin care va solicita sa se investigheze situatia inregistrarii legate de preşedintele ANI, Catalin Macovei.
Ziarul Curentul a publicat, saptamana aceasta, o stenograma si mai multe inregistrari audio in care apare vocea sefului ANI, Catalin Macovei, supus unui santaj de doi cunoscuti ziaristi – Bogdan Chireac, fost redactor-sef al ziarului „Gandul“, si Sorin Rosca Stanescu, fost director general al „Ziua“. „Curentul” a scris ca tinta incercarii de santaj la adresa sefului ANI ar fi constituit-o decredibilizarea in prag de alegeri a ministrilor PD-L Vasile Blaga, Adriean Videanu si Radu Berceanu.
„Curentul” a scris ca cei doi jurnalisti s-ar fi folosit de un pretins imprumut nedeclarat de 100.000 de euro de la un camatar pentru a-l santaja pe seful ANI si a-i solicita documente ale Agentiei Nationale de Integritate privind conturile celor trei ministri PDL, mai ales cele ale ministrului interimar de Interne, Vasile Blaga.
Ziarul Curentul a sustinut ca inregistrarea audio in posesia careia a intrat ar apartine DGIPI, insa Directia Generala de Informatii si Protectie Interna a dezmintit orice implicare in acest caz.