Sari direct la conținut

VIDEO Sceneta de Halloween: John McCain, infatisat ca un membru al Ku Klux Klan, il fugareste pe Obama

HotNews.ro

Un american cunoscut pentru machetele sale provocatoare expuse in timpul sarbatorii de Halloween a starnit controverse dupa ce, pentru acest an, a creat o sceneta in care un manechin ce il infatiseaza pe republicanul John McCain il fugareste pe democratul Barack Obama, scrie StarGazette. McCain este imbracat cu o mantie alba similara cu aceea purtata de membri ai organizatiei rasiste Ku Klux Klan si are in mana o bata de baseball.

Ron Havens a realizat sceneta in curtea casei sale din Odessa (statul New York). Barbatul, care se declara un liberal convins si un suporter al lui Obama, a afirmat ca a dorit in acest fel sa prezinte modul „nedrept” in care senatorul de culoare a fost tratat de echipa de campanie a republicanului John McCain.

„Macheta vrea doar sa socheze”, a declarat Havens, adaugand ca a incercat, prin sarcasm, sa demonstreze cat de „urata” a devenit campania republicanului dupa ce suporterii acestuia l-au numit pe Obama „terorist si musulman”.

Havens este cunoscut pentru machetele provocatoare, care reflecta opinile sale politice. In urma cu doi ani, barbatul a realizat o sceneta avand ca tema Vrajitorul din Oz, avand ca personaje pe presedintele Bush (Sperietoarea), secretarul de stat Condoleezza Rice (Dorothy), vicepresedintele Dick Cheney (Omul de tinichea) si fostul sef al Pentagonului, Donald Rumsfeld (Leul cel las).

In timpul campaniei prezidentiale din 2004, Bush a fost infatisat sub chipul lui Dracula, in timp ce democratul John Kerry aparea ca Frankenstein.

Criticii au declarat ca macheta ar putea „sa trimita mesajul gresit’ si sa fie interpretata ca „rasista”.

In acelasi timp, o femeie din statul Georgia a realizat o sceneta in care „o umbra a mortii” se afla in spatele lui Barack Obama. Melissa Neese sustine insa ca macheta „nu trebuie sa-i sperie pe oameni” si ca a expus-o doar „ca sa-i incurajeze pe americani sa voteze”. Neese s-a declarat sustinatoare a republicanului John McCain.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro