Sari direct la conținut

VIDEO Spania: Premierul Pedro Sanchez propune renunțarea la cravată pentru a se economisi energie

HotNews.ro
Premierul spaniol Pedro Sanchez, Foto: JAVIER SORIANO / AFP / Profimedia
Premierul spaniol Pedro Sanchez, Foto: JAVIER SORIANO / AFP / Profimedia

Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a îndemnat vineri pe conaționalii săi să îi urmeze exemplul și să renunțe la cravată, pentru a mai reduce din factura la energie folosind mai puțin aerul condiționat, relatează AFP.

„Aș dori să observați că nu port cravată”, a spus Sanchez zâmbind și arătând gulerul descheiat al cămășii sale, în timpul unei conferințe de presă la Madrid.

„Asta înseamnă că putem cu toţii să facem economii dintr-un punct de vedere al energiei”, a continuat el, adăugând că le-a cerut miniștrilor săi și responsabililor din administrație să facă același lucru.

Pedro Sanchez a făcut apoi un îndemn în acest sens și către sectorul privat: „Dacă nu este deja cazul, mi-ar plăcea să nu purtaţi cravată când nu este necesar. Astfel puteţi contribui, ca şi noi, la economisirea de energie care e atât de necesară în ţara noastră”.

AFP notează că premierul spaniol poartă de obicei costum şi cravată la evenimentele publice la care participă, inclusiv la conferințele de presă.

Sanchez a anunțat de asemenea că guvernul va adopta luni în consiliul de miniștri „un set de măsuri urgente” pentru economisirea de energie, „în concordanţă cu ceea ce fac alte ţări europene”. El nu a oferit detalii cu privire la măsurile ce vor fi adoptate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro