Sari direct la conținut

VIDEO Ștefan Mandachi a produs un film documentar despre lipsa autostrăzilor în România ce va fi difuzat în cinematografe / Printre intervievați: Năstase, Ponta, Arafat, Orban, Barna, Petre Roman sau Tudorel Toader

HotNews.ro
VIDEO Ștefan Mandachi a produs un film documentar despre lipsa 
autostrăzilor în România ce va fi difuzat în cinematografe / Printre intervievați: Năstase, Ponta, Arafat, Orban, Barna, Petre Roman sau 
Tudorel Toader

„30 de ani și 15 minute” se intitulează filmul documentar de lungmetraj realizat de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi și care tratează problema lipsei autostrăzilor în România. „Am creionat imaginea unei țări aflate pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește kilometrii de autostradă, dar pe primul loc la numărul de morți în accidente rutiere”, spune Mandachi care, în cadrul filmului, apare că intervievează mai mulți politicieni și figuri publice.

„5 luni de muncă enormă și neîntreruptă, cu multe sacrificii! (Unii sperau că am uitat de autostrăzi…). Am pus cap la cap frânturi de realități. Am adus date concrete, am înregistrat voci puternice care zugrăvesc masacrul ce se petreze zilnic pe șoselele României”, spune Mandachi care a publicat trailerul filmului pe 15 iulie la 15:15.

„Am expus povestea familiilor a căror unică alinare este să-și plângă morții prin cimitire. (Și în România se moare mult prea mult pe străzi). Am creionat imaginea unei țări aflate pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește kilometrii de autostradă, dar pe primul loc la numărul de morți în accidente rutiere. Le-am adunat pe toate într-un film documentar de lungmetraj ”30 de ani si 15 minute”, realizat din fonduri proprii, fără nicio finanțare din exterior!”, spune Mandachi.

„Suntem mândri de munca noastră și recunoscători tuturor celor care au ales să ne fie alături și să contribuie la radiografierea unei situații care nu mai poate continua! (Da, inclusiv politicienilor care mi-au acordat interviu! Nu toți au avut acest curaj și mulți s-au fofilat)”, spune omul de afaceri sucevean care în trailer apare că-i intervievează pe Raed Arafat, Adrian Năstase, Petre Roman, Victor Ponta, Dan Barna, Ludovic Orban, Theodor Stolojan sau Tudorel Toader.

„În curând ne vedem în cinematografe. Până atunci, vă prezint teaser-ul documentarului. Moment de reflecție si de luat atitudine. Nu întâmplător am ales ziua simbol de 15, ora 15:15, pentru a împărtăși cu voi bucuria finalizării acestui proiect de suflet la care lucrez pătimaș”, spune Mandachi care indică și pagina lansată pe facebook pentru film.

Ștefan Mandachi a fost, în martie 2019, inițiatorul unui protest inedit declanșat din cauza lipsei autostrăzilor din Moldova. Omul de afaceri a construit o autostradă de un metru, primul din Moldova, pentru care a plătit 4.400 de euro, ca să semnaleze lipsa autostrăzilor din Moldova.

Campania, desfășurată sub sloganul „șîeu” a durat două săptămâni și i s-au alăturat români din țară și din străinătate, edili și din alte zone ale țării decât Moldova, artiști și oameni de afaceri. Pe 15 martie 2019, timp de 15 minute, mai multe companii și-au oprit activitatea în semn de protest.

Omul de afaceri, deținătorul unui lanț de restaurante fast-food, a mai tipărit pe șervețele și alte materiale promoționale mesajul „România vrea autostrăzi”. Sloganul s-a răspândit rapid în rândul șoferilor din țară, iar pe multe autoturisme se regăsește și azi lipit pe lunetă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro