VIDEO Summit-ul berii: Profesorul de culoare de la Harvard si politistul care l-a arestat s-au intalnit cu Obama la Casa Alba
Presedintele Barack Obama s-a intalnit, joi seara, la Casa Alba, cu profesorul afro-american Henry Louis Gates si cu politistul alb care l-a arestat in urma cu cateva zile, informeaza CNN. Obama, Gates, ofiterul Jim Crowley si vicepresedintele american Joe Biden au baut bere si au discutat despre incidentul petrecut recent la Harvard, care a tensionat relatiile interrasiale din Statele Unite.
Intalnirea a fost organizata de presedintele Obama, care a fost criticat dupa ce a calificat drept „stupida” reactia politistilor ce l-au arestat pe profesorul de culoare in propria casa. Gates a incercat sa deschida cu forta usa blocata de la intrare. Casa era proprietatea Universitatii Harvard.
Un vecin a sunat la politie anuntand ca doi barbati de culoare, Gates si soferul sau, incercau sa patrunda in casa alaturata.
Potrivit raportului politiei, Gates i-a acuzat pe politistii aflati la fata locului de rasism, strigand in mai multe randuri: „Acest lucru se intampla barbatilor de culoare in America” si amenintandu-i pe politisti ca „nu stiu cu cine se pun”. Politia a sosit la resedinta lui Gates pentru a investiga o posibila intrare prin efractie si l-au arestat pe acesta din cauza comportamentului sau „nedisciplinat”.
Arestarea lui Gates a produs un imens scandal in legatura cu tratamentul aplicat minoritatilor etnice de catre politia americana.
O intalnire amicala
Presedintele Barack Obama a afirmat ca intalnirea de joi seara a fost „o conversatie prieteneasca, profunda”.
„Am crezut mereu ca ceea ce ne apropie este mult mai puternic decat ceea ce ne desparte”, a spus liderul de la Casa Alba, adaugand ca „sunt increzator ca ceea ce s-a intamplat in aceasta seara reprezinta un astfel de lucru si sper ca noi toti vom fi capabili sa tragem invataminte pozitive din aceasta intamplare”.
Sergentul Crowley a declarat ca „nimeni nu si-a cerut scuze” iar intalnirea a fost „cordiala” si ca „am decis sa mergem inainte”. Ofiterul de politie, care a fost acuzat de rasism, nu a oferit detalii despre cele discutate spunand doar ca „astazi, doi gentlemani au cazut de acord sa nu se inteleaga intr-o anumita chestiune”.
La randul sau, profesorul de culoare a spus ca „eu si sergentul Crowleey am fost portretizati drept personaje in mii de povesti despre rasa, pe care el si cu mine nu le putem controla deloc”.
Inainte de intalnirea de joi, presedintele Obama a respins denumirea de „summit-ul berii” data de presa americana, afirmand ca este vorba doar de „trei barbati care beau ceva la sfarsitul zilei”.
Potrivit informatiilor, Obama a baut un Bud Light, Gates o bere Sam Adams Light, sergentul Crowley a consumat un Blue Moon, in timp ce vicepresedintele Biden a baut o bere Buckler fara alcool.
Declaratiile sergentului Crowley dupa „summit-ul berii”