Sari direct la conținut

VIDEO Tehnica experimentală de editare genetică CRISPR-Cas9 provoacă mutații neașteptate, susțin cercetătorii

HotNews.ro
VIDEO Tehnica experimentală de editare genetică CRISPR-Cas9 provoacă mutații neașteptate, susțin cercetătorii

Tehnica experimentală CRISPR-Cas9, utilizată pentru modificarea genelor defectuoase și în care medicina își punea multe speranțe, este mai puțin precisă decât s-a vehiculat la început și cauzează mutații neașteptate, potrivit unui studiu publicat luni, relatează AFP.

Foarfecii genetici au provocat mutații importante și frecvente la experimentele pe șoareci și celule umane, iar ceea ce părea o tăiere de bisturiu se demonstrează a semăna mai degrabă cu o lovitură de topor, potrivit studiului publicat în revista Nature Biotechnology.

Modificările involuntare cauzate în DNA de această tehnică ”au fost în mare măsură subestimate până acum”, a declarat într-un comunicat Allan Bradley, de la Institutul Sanger din Marea Britanie, unde studiul a fost făcut.

”Considerarea utilizării acestei tehnici în terapia genetică trebuie însoțită de foarte multe precauții și supravegherea eventualelor efecte negative”, a spus acesta.

Instrumentul de editare a genelor, CRISPR-Cas9, care funcţionează ca un fel de foarfeci la nivel molecular, este capabil să îndepărteze, selectiv, părţile nedorite dintr-un genom.

Crispr-Cas9 este o descoperire majoră dezvăluită în 2012, atribuită unui duo feminin franco- american, Emmanuelle Charpentier și Jennifer Doudna.

Această tehnică este în stadiul de cercetare și nu este utilizată pe oameni.

În activitatea anterioară, cercetătorii au reușit să corecteze o anomalie genetică în embrionii umani. Acest lucru deschide calea către progrese importante în tratamentul bolilor genetice, dar ridică, de asemenea, serioase întrebări etice.

Teoretic, această tehnică ar putea fi utilizată pentru a produce copiii modificați genetic, pentru a alege, de exemplu, culoarea părului lor sau pentru a-și crește puterea fizică.

Cercetarea publicată luni a scos în evidență că o serie de schimbări în ADN pot activa sau dezactiva gene importante, iar consecințele pot fi grave.

Cercetătorii au spus, totuși, că ultimele rezultate nu trebuie să ne panicheze și să nu pierdem din vedere aceste tehnici.

Toți cercetătorii insistă asupra necesității de a continua cercetarea asupra Crispr-Cas9 înainte de orice aplicare clinică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro