VIDEO Toni Greblă, întrebat de HotNews, la guvern, dacă ia în calcul demisia: Nu am niciun motiv serios și nimeni nu mi-a cerut asta, în afară de dvs
Președintele Aurotității Electorale Permanete (AEP), Toni Greblă, a declarat miercuri, la guvern, că nu are „niciun motiv serios” pentru a-și da demisia și că nimeni nu i-a cerut așa ceva după ce Curtea de Conturi a descoperit că și-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună, potrivit unei investigații Snoop.ro. Greblă i-a răspuns astfel reporterului HotNews care l-a întrebat dacă are de gând să demisioneze. Șeful AEP i-a reproșat jurnalistului că el este „singurul care i-a cerut demisia”.
Întrebat de reporterul HotNews.ro dacă ia în calcul să conteste rezultatele raportului Curții de Conturi ori să conteste în instanță raportul, Toni Greblă a spus că nu va face acest lucru.
„Eu nu pot să fiu contradictoriu cu mine însumi”
(De la minutul 17.05)
„Eu nu pot să fiu contradictoriu cu mine însumi. Dacă am semnat angajamentul de plată și 85%-90% din sumă am și restituit-o, urmând ca în următoarele 2 luni până la sfârșitul acestui an să fie încheiată această socoteală, nu pot să contest în instanță ceea ce eu am semnat cu propria-mi mână că îmi iau angajamentul să restui suma”, a declarat Toni Greblă.
HotNews.ro l-a întrebat apoi pe șeful AEP dacă ia în calcul să demisioneze, dacă au fost voci care i-au cerut asta sau dacă a vorbit cu premierul Ciolacu despre acest aspect legat de acest scandal. Șeful AEP a răspuns iritat:
„Acum aud o singură voce, a dumneavoastră, care pune asemenea problemă. Nu, nu am de gând să demisionez și, în afară de dvoastră, nimeni nu mi-a cerut acest lucru. Am înțeles că cel care v-a furnizat informația v-ar fi sugerat același lucru. V-am răspuns la o întrebare, nu consider că acesta ar fi un motiv temeinic, serios, pentru ca, cel puțin în această perioadă, să iau în calcul vreo posibilitate de a demisiona și a lăsa conducerea Autorității Electorale fără președinte, fără conducător.”
Versiunea lui Toni Greblă despre salariul mărit ilegal cu mii de euro
Întrebat la guvern și de alți jurnaliști despre descoperirile prezentate de investigația Snoop.ro, Toni Greblă a prezentat în detaliu punctul său de vedere privind modul în care salariul său a crescut în mod ilegal:
„În ziua în care am venit presedinte al AEP am semnat niște ordine absolut normale pentru orice activitate (…), inclusiv stabilirea indemnizației presdintelui AEP. Mi-a fost adus (n.r- ordinul) cum au fost aduse și celelalte ordine având pe spate 5 semnături ale șefilor direcțiilor – juridică, de resurse umane, financiară – și ordinul contrasemnat de secretarul general al AEP.
Făcuseră o intrepretare în sensul în care indemnizațiile demnmitarilor erau înghețate la nivelul anului 2019, iar textul prevedea o normă care zicea „cu condiția ca să-și desfășoare același fel de activitate în aceleași condiții”.
Secretarul general și colegii mei au intrepretat în sensul în care eu veneam din altă acitvitate și că acea prevedere nu mi s-ar aplica, motiv pentru care au stabilit nivelul salariului fără să țină cont de această înghețare a salariului minim la nivelul anului 2019.
După ce, după câteva luni, secretarul general a fost trimis în judecată pentru o anumita faptă, a devenit incompatibil cu calitatea de secretar general, pentru că legea prevede că în momentul în care ești trimis în judecată raportul de muncă se suspendă automat, după alte vreo 2 săptămâni a solicitat transferul și i-am acordat transferul și după încă o săptămână a înștiințat AEP că indemnizația președintelui ar fi fost stabilită interpretând eronat legea la un cuantum superior prin ordinul care era contrasemnat de secretarul general.
Am chemat imediat Curtea de Conturi, am spus despre ce e vorba. Părerea Curții de Conturi a fost că trebuie să se revină la nivelul de inghețare de indemnizație la nivelul anului 2019, lucru ce l-am făcut în aceeași zi. Tot în aceeași zi am semnat un angajament de plată prin care în următoarele luni mi-au fost reținute și îmi vor fi reținute diferențele de bani până ajungem la zero cu aceeași situație.
Angajamentul de plată l-am luat acum 4 sau 5-6 luni de zile, nu mai știu exact, în fiecare lună mi-au fost reținute sumele de bani. Cred că în 2 sau în 3 luni de zile se termină cu această situație.
Raportul Curții de Conturi nu a fost finalizat, însă eu am intrat în legalitate încă de atunci, am semnat angajamentul de plată, astfel încât, din punct de vedere al Curții de Conturi, lucrurile sunt închise, dar ele trebuie formalizate prin raportul pe care-l încheie după fiecare control”.
„Nu m-am uitat la ce indemnizație am”
Președintele AEP a fost întrebat de jurnaliști și dacă nu i s-a părut ciudată diferența mare dintre noul său salariu și salariile din sectorul bugetar, care erau înghețate din 2019.
- „Nu mi s-a părut ciudat pentru că am văzut că există toate semnăturile. Asta este o activitate curentă. Astăzi am semnat aproximativ 200 de ordine prin care salarile funcționarilor publici ai AEP au fost mărite cu 5% de la 1 septembrie. ordinele sunt in cate 2 exemplare, au câte 4-5 semnături pe spate.
- Nu am verificat la niciunul din cele 200 de ordine dacă salariile sunt înmulțite cu 5 sau cu 6. Nici în cazul meu nu m-am uitat la ce indemnizație am”, a declarat Greblă.
O parte din dialogul dintre jurnaliști și șeful AEP:
– Nu v-a interesat să vedeți ce salariu veți avea?
-„M-a interesat, dar n-am stat să-l și verific să văd dacă este legal sau nu”.
– Dar nu v-a spus nimeni că e ceva nou în modul de calcul?
– „Până nu am chemat Curtea de Conturi nu mi-a spus nimeni că este ceva în neregulă”.
– Câți bani ați câștigat până să chemați Curtea de Conturi?
– „Nu știu exact cât. Este vorba de o diferență la indemnizație și de asemenea, o diferență care influențează și indemnizația de detașare”, a mai declarat președintele AEP.
Marcel Ciolacu a precizat marți, la Craiova, că Toni Greblă nu este subordonatul său, ci este angajat al AEP, autoritate sub controlul Parlamentului, dar îi va cere să dea înapoi banii dacă i-a obținut ilegal, cum spune Curtea de Conturi.
Curtea de Conturi a reacționat luni seara după ce Snoop.ro a scris despre raportul instituției care a descoperit că Toni Greblă și-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună. Instituția transmite că raportul nu are, pentru moment „caracter public” și că urmează să fie aprobat în Plenul Curții de Conturi.
De altfel, și jurnaliștii de la Snoop au scris că, în primăvara lui 2024, Curtea de Conturi a descoperit plățile supradimensionate făcute de AEP către Toni Greblă, la un an după instalarea în funcție. Dar, până acum, nu s-a aflat nimic despre banii pe care Curtea de Conturi i-a imputat șefului AEP pentru că raportul nu a ajuns în Plenul Curții de Conturi, unde consilierii aprobă rapoartele inspecțiilor și acestea ajung în documentul centralizat al Curții.