Skip to content
Traian Basescu, Foto: Presidency.ro

VIDEO Traian Basescu, despre discutia cu Herman Van Rompuy: L-am informat ca Romania isi propune sa intre in Schengen anul acesta. Solicitarea mea a fost ca raportul MCV sa reflecte buna functionare a institutiilor, care sunt capabile sa opreasca derapajele politicului

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca l-a informat pe presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, ca Romania isi propune sa devina, pana la sfarsitul acestui an, stat membru al spatiului Schengen, precizand ca vizeaza ca termen, avand in vedere „evolutiile interne”, luna octombrie.

„E nu numai un obiectiv de tara, dar si unul personal, imi termin mandatul la 21 decembrie, as vrea ca si acest pas sa fie facut, chiar daca in doua etape”, a spus presedintele, intr-o conferinta de presa la Cotroceni.

Seful statului a mai declarat ca a solicitat presedintelui UE ca in raportul MCV, care va fi prezentat „probabil pe 22 ianuarie, cel tarziu 29”, sa se mentioneze „buna functionare a institutiilor, care sunt capabile sa opreasca si derapaje ale politicului”.

„Nu am negat legatura pe care o fac unele state cu MCV si, oricat am spune noi ca asa scrie in Tratat, sunt state care se uita si la statul de drept. Trebuie tratate separat eventualele derapaje ale politicului, statele care inca mai au semne de intrebare trebuie sa priveasca in primul rand cum functioneaza institutiile, procurorii, CCR, ANI. Derapaje de politicieni sunt peste tot. Solicitarea mea a fost ca raportul MCV sa trateze institutiile”, a spus Basescu.

HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratiile sefului statului

Declaratiile lui Traian Basescu:

  • Am avut astazi o intalnire, la Bruxelles o intalnire cu presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Am discutat despre Moldova, Schengen, Nabucco, precum si o explicatie ca urmare a unei interventii a dl Swoboda

Despre R.Moldova:

  • Nu m-am dus pentru intalnirea cu dl Rompuy nici in calitate de avocat al Moldovei, nici de simpatizant sau partener al politicienilor de la Chisinau, ci in calitate de presedinte si de membru al Consiliului European
  • Am simtit nevoia sa atrag atentia asupra catorva evolutii, pentru a atrage atentia ca trebuie accelerate procesele de apropiere
  • Situatia prezentata a fost urmatoarea: am pornit de la situatiile de risc din Moldova, care pot afecta parcursul european al celui de-al doilea stat romanesc
  • Primul si cel mai important e Transnistria, unde pot aparea provocari, iar din punctul meu de vedere formatul de negociere 5+2 care viza gasirea unei solutii favorabile conceptului de integritate teritoriala si suveranitate s-a dovedit ineficient
  • Acest format nu a reusit sa miste lucrurile inainte, mai mult, prin ineficienta, a creat conditii pentru consolidarea asa-zisei statalitati transnistrene
  • Sunt multi ani de cand acest format nu a ajuns la nicio solutie favorabila
  • Am simtit nevoia sa atentionez ca nu ne mai putem ascunde nici unii din comunitatea europeana, sa spunem lucrurile se rezolva asa
  • Acest format nu a rezolvat nimic si trebuie gasite solutii de discutii directe cu asa zisele autoritati tranistreene si cu Moscova, care detine un control militar acolo, in calitate de forta de prevenire a incidentelor, dar nu as spune ca doar acest rol a fost exercitat de militarii rusi
  • Am ridicat si problema greutatilor, sicanelor care se fac scolilor e limba romana si am rugat sa se conceapa o interventie a UE pentru rezolvarea dreptului pe care il au romanii din Transnistria de a invata in romana
  • Am atentiona asupra celui de-al doilea focar de instabilitate, Gagauzia, maine se desfasoara o mare adunare a alesilor locali care intentioneaza sa faca o declaratie de independenta
  • Tranistria e pe frontiera rasariteana, iar Gagauzia e in sudul Moldovei, probabil aveti imaginea
  • Maine ar urma sa aiba loc aceasta adunare, iar pe 2 februarie, contrar deciziei judecatoriei de la Comrad, se preconizeaza un referendum pentru independenta Gagauziei
  • Am obligatia sa informez conducatorii structurilor europene despre aceste evenimente si avand in vedere ca UE e in formatul de negociere 5+2 sa actioneze in aceste directii in favoarea integritatii si suveranitatii Moldovei
  • Legat de Moldova, l-am rugat pe Van Rompuy, voi avea la inceputul lui februarie discutii si cu presedintele CE, sa analizam posibilitatea gasirii unor resurse financiare europene, si in cazul in care sunt resurse necheltuite sa fie alocati accelerarii procesului de interconectare energetica a Moldovei la Romania
  • Am vizat in mod deosebit varianta Isaccea  – Vulcanesti, 400 kw, unde ar trebui marita capacitatea punctului de transformare de la Isaccea
  • Avem posibilitatea, daca sunt resurse financiare, sa cream alte doua linii de energie electrica, pe Iasi-Straseni si Suceava-Balti
  • Prioritatea e Isaccea-Vulcanesti, unde ar trebuie investite 65 mil euro la Isaccea si 10 mil euro in Moldova
  • Am ridicat din nou problema vizelor, e pe un drum bun, si un punct aparte a fost procesul de pregatire a semnarii acordului de asociere si liber schimb, parafat la Vilnius
  • E un efort mare, trebuie traduse cele doua acorduri in cele 23 de limbi oficiale ale UE, analiza arata ca pana la finele lui august s-ar putea semna acordurile, astfel incat sa poata fi ratificate inainte de alegeri in parlamentul de la Chisinau
  • Repet, nu am avut o discutie in calitate de reprezentant sau avocat al Moldovei, ci de membru al Consiliului European si presedinte al unui stat membru
  • Am vrut sa am convingerea ca la nivelul conducerii UE sunt cunoscute principalele probleme, de instabilitate, de timing si de semnare cat mai rapida a acordurilor cu Moldova
  • Nu fac un secret, nu vreau sa fiu alarmist, am atentionat si ca Partidul Comunist, avand peste 40% in sondaje, exista riscul ca, daca acordul nu e semnat inainte de alegeri, sa vina o majoritate care sa nu mai vrea sa continue drumul catre UE, este o analiza a noastra si aveam obligatia sa ridic si acest set de probleme
  • Am constiinta relativ impacata ca am transmis ce am crezut ca e extrem de important

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/48b1d0d5eaf13a3e63af203a01776ba9/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Despre accesul in Schengen

  • L-am informat pe presedintele Consiliului European ca Romania isi propune ca pana la finele acestui an sa devina stat membru al Spatiului Schengen
  • Din mai multe motive, e nu numai un obiectiv de tara, dar si unul personal, imi termin mandatul la 21 decembrie, as vrea ca si acest pas sa fie facut, chiar daca in doua etape
  • Vizez sigur, datorita evolutiilor interne, luna octombrie
  • In mai sunt alegeri pentru Parlamentul European, e foarte greu sa intram in negociere cu statele care mai au obiectiuni inainte de aceste alegeri
  • Am solicitat sa ma sprijine la fel cum m-a sprijinit in 2012 si s-a ratat din cauza evenimentelor din vara
  • Nu am negat legatura pe care o fac unele state cu MCV, si oricat am spune noi ca asa scrie in Tratat, sunt state care se uita si la statul de drept
  • Am simtit nevoia sa fac o clarificare, ce trebuie sa se reflecte in raportul MCV din ianuarie, probabil 22, cel tarziu 29
  • Sigur ca am avut incidente, cu declaratii, cu tentative de modificare a Codului Penal, de lege a amnistiei etc
  • Rugamintea mea a fost sa fie o abordare corecta si care sa reflecte ce s-a intamplat
  • Sunt de acord ca in Parlament s-a votat cu mare veselie pentru ca demnitarii, alesii sa nu mai fie afectati de legislatia privind conflictul de interese
  • Dar CCR a stopat acest proces, deci daca politicul a avut o abordare gresita, tot o instituie a statului roman a pus capat unui astfel de abuz. Mi s-ar parea corect ca raportul sa reflecte acest lucru
  • Tentativa de lovitura de stat din 2012 a fost oprita tot de institutiile statului, tot ele investigheaza fraudele de la referendum si acum tot o institutie a oprit modificarea Codului Penal care ii facea pe politicieni mai ceva decat Dumnezeii cand era vorba de furat
  • Cred ca ar fi corect sa se mentioneze buna functionare a institutiilor, care sunt capabile sa opreasca si derapaje ale politicului, asta este realitatea
  • CCR nu a fost substituita nici de declaratii de la ambasade, Bruxellles. A actionat ca institutie a statului de drept
  • Trebuie tratate separat eventualele derapaje ale politicului, statele care inca mai au semne de intrebare trebuie sa priveasca in primul rand cum functioneaza institutiile, procurorii, CCR, ANI
  • Derapaje de politicieni sunt peste tot. Solicitarea mea a fost ca raportul MCV sa trateze institutiile
  • Problema modificarii codului penal pe tema conflictului de interese practic a fost eliminata, a fost un episod surprind de toti partenerii nostri, dar in final a fost eliminata
  • CCR ne-a tras piciorul de deasupra prapastiei. Sper sa fie inteleasa corect abordarea pe care o am
  • Un ultim punct, in Parlamentul European, stiind ca declaratiile sefilor de grupuri sunt analizate de conducerea executiva a UE, l-am informat pe presedintele Van Rompuy ca nu acordam cetatenie ca Malta, platesti si obtii cetatenia. Romania a facilitat pe buna dreptate redobandirea cetateniei de cei care au pierdut-o fara vointa lor
  • Romanii din stanga Prutului nu i-a intrebat nimeni cand au devenit cetateni ai URSS. Romania are obligatia la masuri reparatorii fata de cetatenii care au pierdut cetatenia prin abuz

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/33b90ed194471e1edb48a473fd40ef55/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Intrebari si raspunsuri:

Q: De la Antena 3…

A: Postul de proaganda si inselare a romanilor, patronat de dl Voiculescu, condamnat la 5 ani in prima instanta?

Q: Nu e un meci intre mine si dvs, am o intrebare…

A: Dvs, in calitate de ziarist al postului de dezinformare Antena 3.

Q: Cum ati reactionat cand fata dvs v-a informat ca lucreaza pentru Gazprom?

A: Nu m-a informat.

Q: V-am informat eu acum, avem documente.

A: Dle ziarist, pentru ca mintiti, fata mea nu a obtinut niciodata bani de la Gazprom. E o minciuna a securistului Voiculescu pe care o pune in mana unor copii. Dvs sunteti un copil, pentru banii lui Voiculescu acceptati sa mintiti

Q: Avem acte.

A: Ce acte aveti? Stiti ce face un notar? Dle ziarist, mintiti ca si patronul dvs condamnat la 5 ani, ca si postul dvs.

Q: Chiar nu mint.

A: Chiar mintiti. Ioana poate avea legalizare de acte, ca oricine. Cum va permiteti sa spuneti ca a luat bani de la Gazprom? A facut fiica mea un contract cu Gazprom?

Q: Nu, cu Nis Petrom, filiala Gazprom.

A: Mintiti ca securistul Voiculescu, renuntati sa mintiti, Nis e o companie sarba. Si postul Antena e cumparat de un securist, un turnator. Va face cineva turnator si pe dvs?

Q: Premierul Moldovei vorbea de o autonime extinsa pentru Transnistria…

A: Nu comentez deciziile de politica interna ale Moldovei.

Q: Cum se vad independenta si statul de drept de la Bruxelles?

A: Vom vedea in raportul MCV. Si cu Bruxelles si cu SUA trebuie vorbit si explicat, ca nu trebuie confundate voturile din Parlament cu institutiile statului roman. Asta a fost efortul meu azi, sa fac o deosebire, sa se inteleaga diferenta intre o optiune politica a unei majoritati, pe care nici eu nici cei de la Bruxelles nu o putem discuta

Dar trebuie facuta deosebirea intre abordarea politicienilor si functionarea institutiilor statului de drept, si se vad institutii care functioneaza corect chiar daca sunt presate de politic. Institutiile au ramas verticale, in picioare.

Am vazut o declaratie a unui inalt demnitar din parchete care spunea ca declaratiile oamenilor politici nu influenteaza justitia. Cred ca e foarte gresita abordarea si e bine ca din astfel de foarte inalte functii din parchete sa nu se faca astfel de afirmatii

Realitatea e ca declaratiile oamenilor politici influenteaza justitia, in primul rand prin decredibilizare. Ca oameni politici avem obligatia sa ne abtinem de la a comenta negativ decizii ale justitiei, de a nega actiuni ale procurorilor, declaratiile noastre induc populatiei neincrederea in justitiei. Or, este unul din pilonii fundamentali ai statului. Daca cetatenii nu au incredere in justitie e una din marile pierderi ale unui stat civilizat. Declaratiile politicienilor decredibilizeaza justitia

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/9b01bbb4d8a7b86c383497f405fd0145/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Q: Despre raportul CSM legat de declaratiile lui Ponta…

A: Va aduceti aminte ca, la inceputul primului mandat, mi se parea si mie ca imi pot permite sa fac comentarii legate de deciziile Justitiei. Intre timp am inteles foarte bine ca este gresit. Ca atare, iau nota de concluziile Inspectiei Judiciare si concluziile CSM-ului. Asta este ce pot sa fac

Q: Despre legea descentralizarii si decizia CCR…

A: E un element profund de incompetenta. Nu-i permis sa iti asumi raspunderea pe o lege si ea sa cada la CCR in ansamblu. E un elemente de incompetenta, au vrut sa substituie lipsa de vointa de a face reorganizarea administrativa cu un transfer catre baroni care sa le multumeasca pentru cresterea puterii

E un esec usturator al Guvernului si cred ca se pregatesc de un nou esec la proiectul de Constitutie, modul cum gandesc, la cum arata proiectul, nu paote fi fi considerat ca fiind nici european, nici benefic pentru Romania

Acea dorinta de asigurare a functiei de premier, prin articolul care spune cine are cel mai mare numar de mandate da premierul. E o mare greseala, nu o sa avem guvern niciodata. Orice mare partid care va avea 40% va putea fi trimis la alegeri anticipate prin coalizarea partidelor mai mici. Asta este esenta nedemocratica a propunerii, de multe ori, pentru a realiza o majoritate, poti fi nevoit sa dai functia de premier celui mai mic partid, numai sa reusesti sa ai 51%. Cred ca vor avea esecuri

Q: Veti cere demisia guvernului dupa decizia CCR, cand era in opozitie USL a cerut demisia guvernului Boc cand a o lege a sa a fost declarata neconstitutionala…

A: Eu nu am cerut demisia lui Boc intr-un caz similar, am marait, nu pot sa spun nici acum Ponta demisioneaza

Q: Despre declaratia lui Vladimir Putin legata de cooperarea cu Romania si formatul 5+2…

A: Cred ca cel mai puternic element de negociere e Chisinau-Moscova. Declaratia lui Putin e un mesaj pozitiv, e pasul urmator dupa ce la nivelul CSAT s-a semnat un acord de cooperare, sunt covins ca problema Moldovei trebuie discutata si cu Moscova, nu doar cu Bruxelles. Primii care trebuie sa o discute, cu cartile pe masa si fara complexe, sunt politicienii de la Chisinau

Q: Spuneati in 2009 ca daca cineva mai spune ca dosarul Nastase e politic, il veti face public

A: Pai sunt publice informatiile, sunt in dosar

Pentru ca veni vorba, ma uit la cata demagogie functioneaza la PSD, ca si cum Ponta nu ar fi fost la hotelul Confort in noaptea cutitelor lungi si nu ar fi devenit a doua zi purtator de cuvant al lui Geoana, ca si cum tata socru nu ar fi fost tot atunci mare sustinator al lui Nastase, si multi i-au reprosat Zambaccian, ca le strica imaginea

Cand vad proba asta de demagogie, aproape inteleg ca nu se poate face nimic cu ei, sunt capabili sa minta fara rusine. Acolo a fost un vot, si toti liderii astia care acum ii plang pe umar veti constata ca toti l-au infierat cu manie proletara, si pentru el au fost doar doua voturi. Din gura l-au mai sustinut si altii, ca nu stiau cum iese votul. Unul, Duvaz, si al doilea generalul care a fost la rezervele statului – Bejenariu. Iti vine asa sa nu te mai uiti la ei cand ii vezi cat sunt de demagogi

Q: Daca Nastase v-ar cere gratierea, ati semna-o?

A: Va doresc o seara buna la toti

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/96ff096bf7bf514c8be2f75c9cc3022b/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel