Sari direct la conținut

VIDEO „Tribunalul pentru trădare” a ordonat o nouă execuție cu barosul în grupul Wagner

HotNews.ro
Șeful Wagner Evgheni Prigojin, Foto: Not specified / WillWest News / Profimedia
Șeful Wagner Evgheni Prigojin, Foto: Not specified / WillWest News / Profimedia

O nouă înregistrare video ce arată execuția cu barosul a unui fost mercenar rus care a fugit din grupul Wagner în timp ce lupta în Ucraina a fost distribuită luni pe rețelele de socializare, transmit Reuters și The Moscow Times.

Într-un videoclip neverificat publicat de canalul Telegram Grey Zone, care este afiliat grupului Wagner, un bărbat se identifică drept Dmitri Iakușcenko, în vârstă de 44 de ani, spune că s-a născut în Crimeea și a părăsit închisoarea înainte de a se alătura armatei private a lui Putin.

El a fost condamnat în 2019 pentru crimă și tâlhărie, ispăsind o pedeapsă de 19 ani când a fost recrutat de Prigojin.

„Voiam să găsesc o portiță de scăpare pentru a fugi din închisoare”, a spus el, adăugând că nu era „războiul lui” și că plănuia să plece.

Potrivit lui Iakușcenko, un bărbat care semăna cu Evgheni Prigojin a venit în colonia penală din Engels pentru a recruta prizonieri pentru război. Atunci a decis să plece pe front și împreună cu alți prizonieri, s-a aflat imediat în luptele de lângă Bahmut, fără să fi avut timp să urmeze un antrenament.

Grey Zone a precizat că a fost capturat ulterior în orașul ucrainean Dnipro.

„După care, la fel ca și colegul său Evgheni Nuzhin, s-a îmbolnăvit de aceeași boală care te face să leșini în orașele ucrainene… și apoi să te trezești în subsol la ultima ta audiere la tribunal”, a scris Grey Zone, referindu-se la execuția cu barosul a unui alt mercenar prezentată în noiembrie.

„Tribunalul pentru trădare”

În imaginile care circulă pe canalele de Telegram, care au ca legendă „Video de la tribunalul pentru trădare”, se vede cum Iakușcenko are capul lipit cu bandă adezivă de o cărămidă, în timp ce o persoană neidentificată îmbrăcată în camuflaj stă în spatele său și are un baros în mâini.

Cu fața la cameră, Iakușcenko pare să își spună numele și anul nașterii.

„Mă aflam pe străzile orașului Dnipro, unde am fost lovit în cap și mi-am pierdut cunoștința, m-am trezit în această cameră și mi s-a spus că voi fi judecat”, a declarat el.

După aceasta, persoana din spatele lui ridică barosul și pare că îl lovește în cap. În acest moment, înregistrarea video este neclară. Se aude un zgomot puternic, iar Iakușcenko se prăbușește pe podea. Bărbatul lovește din nou cu barosul.

În continuare, pe video apare legenda: „Ședința de judecată este declarată închisă”.

Urmărește ultimele evoluții din a 355-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro