Sari direct la conținut

VIDEO Ce cod a folosit Tudor Chirilă ca să rostească „Recorder” în direct la Pro TV, la semifinala Vocea României. „Asta trebuie să ne întrebăm tot timpul”

HotNews.ro
Tudor Chirila, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Tudor Chirila, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Tudor Chirilă a avut un mesaj „codificat”, o trimitere directă la evenimentele din țară, vineri seară, la o oră de maximă audiență, în cadrul semifinalei emisiunii „Vocea României”, penultima etapă din sezonul 13, transmisă în direct de ProTV.

  • De ce a vorbit Chirilă codat: conform informațiilor HotNews, juratul de la Vocea României a folosit metoda descrisă mai jos pentru că, prin contract, jurații de la Voce nu au dreptul să vorbească despre nicio acțiune politică sau civică.
  • Anul trecut, Vocea României a fost difuzată de ProTV în preajma alegerilor. Li s-a transmis clar că orice frază va duce nu doar la ruperea contractului, dar și la întreruperea show-ului.

Vocea României a ajuns la faza semifinalei, care a fost LIVE. Andreea Dobre a deschis show-ul live de vineri seară, în prime time, cu o interpretare puternică a piesei „What’s Up?” cântată de trupa 4 Non Blondes, un hit al anilor ’90 scris de Linda Perry.

„Sunt niște lucruri foarte importante de zis!”, a spus Chirilă în momentul în care Pavel Bartoș l-a rugat pe solistul trupei Vama să comenteze prestația Andreei din semifinală.

„I pray for a revolution” – „Recorder”

Artistul a continuat cu un joc de cuvinte folosindu-se de cuvinte în limba română și limba engleză.

„În primul rând îmi place că momentul tău are o semnificație aparte, pentru mine cel puțin. În primul rând că ai cântat beton și m-ai făcut să uit originalul pentru că ai tu ceva foarte original. Doi la mână, rețin două lucruri. O întrebare: „What’s going on?” („Ce se întâmplă?”). Asta trebuie să ne întrebăm tot timpul în viața noastră. „And I pray for a revolution”(„Mă rog pentru o revoluție”). Și asta cred că e bine. Și îmi pare rău că nu am avut un recorder (reportofon) să te înregistrez în seara asta, dar sigur tu ești a great player (jucător excelent)”, a spus Chirilă, în direct, la Pro TV, în emisiunea difuzată la o oră de maximă audiență, foarte populară în țara noastră.

Replica lui Chirilă se potrivește cu situația scandalului din justiție și nemulțumirile provocate de dezvăluirile de documentarul Recorder „Justiția Capturată”.

Un lung istorice civic

Tudor Chirilă are o tradiție a implicării civice și este foarte activ în piață sau pe rețele de socializare. Recent, după dezvăluirile din documentarul Recorder despre starea justiției, a scris într-o postare lungă pe contul său de Facebook că este „o radiografie imens de dureroasă despre prăbușirea independenței justiției din România”.

În 2018, Pro TV a clarificat, printr-un comunicat, că activitățile și opiniile politice exprimate de Tudor Chirilă pe pagina sa personală de Facebook îi aparțin în calitate de persoană fizică și nu reprezintă poziția postului de televiziune, dezmințind astfel insinuările din anumite articole online care asociau PRO TV cu așa-zisa mișcare „rezist”.

INTERVIURILE HotNews.ro