Sari direct la conținut

VIDEO Turcan anunță că 5 milioane de dosare de pensie vor fi evaluate în 18 luni / Pensiile vor fi recalculate, în baza unei noi legi / Ce spune despre pensiile speciale

HotNews.ro
Raluca Turcan, Foto: Agerpres
Raluca Turcan, Foto: Agerpres

În cel mult 18 luni vor fi evaluate toate cele 5 milione de dosare de pensie din România, iar în baza acestei evaluări se va face recalcularea pensiilor, în baza unei noi legi, susține ministrul Muncii, Raluca Turcan. Ea spunecă discuțiile pentru noua lege a pensiilor, care va cuprinde o nouă formulă de calcul, vor începe în cel mult o lună, iar acum se lucrează la mai multe variante, inclusiv pentru pensiile speciale. „Această formulă de recalculare va aduce o majorare pentru un număr mare de pensii din România”, a susținut Turcan.

Ea a spus, într-o conferință de presă, că procesul de evaluare a pensiilor ar fi trebuit început din octombrie 2019 și că ultima mare recalculare a fost făcută în perioada 2005-2010.

  • ”Evaluarea dosarelor este etapa premergătoare recalculării pensiilor. Am stabilit ca în maxim 18 luni să fie evaluate toate aproximativ cele 5 milioane de dosare de pensii”, a declarat Raluca Turcan, care a anunțat o „reformă a sistemului de pensii din România”.

Potrivit acesteia, evalurea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date în sistemul informatic al Casei Naţionale de Pensii, bază de date care va fi folosită pentru recalcularea pensiilor.

  • ”Pasul acesta are la bază contributivitate şi echitate în sistemul de pensii. Începem evaluarea acestor dosare, care va sta la baza procesului de recalculare a pensiilor. Recalcularea se va face în baza unei noi legi care va înlocui Legea 127/2019 şi va conţine o nouă formulă de calcul (…).
  • Există o componentă tehnică de evaluare şi recalculare şi una legislativă, prin care noi pregătim o nouă lege care să conţină o formulă de calcul a pensiilor sustenabilă şi care să aducă contributivitate şi echitate”, a mai susținut ministrul.

Ea a mai spus că discuțiile pentru noua lege a pensiilor vor fi începute în cel mult o lună: „Trebuie să aducă sustenabilitate în sistemul de pensii. Până acum nu s-a vorbit că Legea 127 presupunea un efort bugetar pe care nicio economie în stadiul economiei românești nu și-ar fi putut-o permite. Reforma trebuie să se fundamenteze pe contributivitate și echitate”.

Raluca Turcan a mai susținut că, în urma recalculării, „nicio pensie din sistemul public de pensii nu va scădea”. Întrebată cât consideră că ar trebui să fie o pensie decentă, în România, Turcan a spus că nu poate răspunde, pentru că s-ar „hazarda”.

Ea a explicat că, până se finalizează acest proces, pensiile se plătesc și se calculează în baza legii existente, care va fi prorogată după ce va fi gata noua lege a pensiilor.

Despre pensiile speciale

Legat de pensiile speciale, Turcan a spus că este căutată o formulă juridică şi există mai multe variante, astfel încât să fie asigurat principiul contributivităţii.

  • „Nu vorbim de bugetul pe 2021. Vorbim de 1 ianuarie 2022, când în baza acestei formule noi vom solicita un anumit plafon al bugetului. O reformă a pensiilor presupune şi asigurarea unui buget.
  • Pensiile speciale, cu excepţia pensiilor ocupaţionale, intră şi ele în analiza noastră, în sensul în care suntem în căutarea unei formule juridice, căutăm mai multe variante prin care şi la pensiile speciale să asigurăm un principiu de contributivitate. Stagiul de cotizare rămâne evident, vom discuta ce va presupune acest stagiu de cotizare. Nu e un indicator pe care să poţi să îl excluzi. Nu pot să vă prezint acum formula până când nu avem varianta finală”, a afirmat Raluca Turcan.

Amintim că în 15 decembrie Curtea Constituţională a admis obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%. CCR a stabilit că actul normativ este neconstituţional în ansamblul lui şi se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro