Sari direct la conținut

VIDEO Ucrainenii au început să folosească obuzierele italiene FH70, o armă veche cu un detaliu interesant

HotNews.ro
Obuzier FH70, Foto: Captura video
Obuzier FH70, Foto: Captura video

Imagini video distribuite pe platformele social media arată că forțele armate ucrainene au început să folosească obuzierele FH70 de 155mm livrate de Italia, un detaliu interesant atrăgând atenția vizavi de acestea.

Dat în serviciu în 1978 și adoptat de mai multe state membre ale NATO, obuzierul FH70 nu este tocmai o armă nouă, mai ales în comparație cu armamentul de ultimă generație primit de Kiev de la țări precum Marea Britanie sau Statele Unite.

Însă, după cum observă contul Ukraine Weapons Tracker care a monitorizat armele folosite în Ucraina de la izbucnirea războiului, proiectilele văzute în înregistrarea video sunt unele de tip 155 tkr88, o muniție produsă în Finlanda cu o rază de 24 de kilometri.

Detaliul ar putea sugera că țara nordică a trimis un pachet de asistență militară Kievului pe care nu l-a dezvăluit până acum. La doar 4 zile după declanșarea invaziei rusești în Ucraina, premierul finlandez Sanna Marin a anunțat că țara sa, cunoscută pentru neutralitatea ei, a luat decizia istorică de a livra armament Ucrainei.

Finlanda și Suedia au trimis arme Ucrainei

Suedia învecinată a trimis la rândul său arme Ucrainei, acestea fiind folosite în mod spectaculos de forțele armate ale țării.

Pe 10 mai, Ministerul Apărării de la Kiev a publicat o înregistrare video care arată modul în care militarii săi au reușit să distrugă un tanc T-90M, cel mai modern din arsenalul armatei ruse, dezvăluind că acesta a fost scos din acțiune cu un lansator de grenade antitanc „Carl Gustaf” primit din partea Suediei.

„Mulțumim poporului și Regelui suedez pentru ajutorul lor”, transmitea Ministerul ucrainean al Apărării la momentul respectiv, subliniind că acest lansator a fost folosit pentru a distruge „mândria industriei ruse de tancuri”.

Primele versiuni ale lansatorului de grenade „Carl Gustaf” au fost produse în Suedia începând cu anul 1946, cele mai noi modele intrând în dotarea forțelor armate suedeze în 2014.

Atât Suedia cât și Finlanda au anunțat la jumătatea lunii mai că au depus în mod oficial cererea de aderare la NATO, popularitatea Alianței Nord-Atlantice crescând la niveluri fără precedent în cele două țări nordice după invazia rusească.

Procedura de aderare a acestora este însă deocamdată blocată de Turcia.

Urmărește ultimele evoluții din a 93-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro