Sari direct la conținut

VIDEO Ucrainenii nu-i lasă pe ruși să uite că au rămas fără Insula Șerpilor / Ce au făcut gărzile de frontieră

HotNews.ro
Insula Șerpilor, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Insula Șerpilor, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Gărzile de frontieră ucrainene au amplasat un nou indicator pe Insula Șerpilor în acest weekend și au amintit de primele ore ale invaziei ruse , când un camarad de pe acest promontoriu strategic din Marea Neagră a folosit o frază aparte pentru a refuza să se predea unei nave de război, transmite Reuters.

„Următorul indicator de frontieră va fi instalat în Crimeea noastră ucraineană după eliberarea acesteia de către forțele de apărare”, spune un bărbat în uniformă, aflat în fața unui stâlp vopsit în albastru și galben, într-o înregistrare video distribuită sâmbătă noapte pe Facebook de către șeful serviciului de frontieră, Serhiy Deineko.

„Dreptatea istorică a fost restabilită. Ucraina va învinge cu siguranță!!!”, a scris Deineko în postarea sa de pe Facebook.

Rușii au rămas de un an fără Insula Șerpilor

Micuța Insulă a Șerpilor a devenit sinonimă cu rezistența ucraineană în primele ore ale invaziei din 24 februarie 2022, când ofițerii ruși de pe Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre, au contactat prin radio gărzile ucrainene staționate acolo și le-au ordonat să se predea sau să moară.

Unul dintre ei a răspuns: „Navă de război rusă, du-te dracului”.

Fraza a devenit un slogan național, pus pe panourile publicitare ucrainene, pe tricouri și chiar și pe un timbru poștal.

Insula are o poziție strategică pe căile maritime către Odesa, principalul port ucrainean de la Marea Neagră.

La 14 aprilie 2022, două rachete ucrainene au lovit Moskva, cea mai mare navă de război scufundată în luptă din ultimii 40 de ani.

La 30 iunie anul trecut, Rusia a abandonat Insula Șerpilor după ce a suferit pierderi grele încercând să reziste acolo. Ea a susținut că retragerea este un alt „gest de bunăvoință”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro