VIDEO Ucrainenii prezintă un nou tanc capturat de la armata rusă / Cum l-au testat înainte să-l retrimită în luptă
Soldații ucraineni au publicat mai multe înregistrări video cu un tanc T-72B3 capturat de la forțele armate ruse, aceștia testându-l inclusiv cu drifturi.
Tancul a fost pus în funcțiune de militarii ucraineni după ce acesta a suferit doar daune minore în timpul luptelor, circumstanțele capturării sale nefiind clare.
#Ukraine: A captured Russian T-72B3 Obr. 2016 tank now in service with Ukrainian forces, having sustained some minor damage. pic.twitter.com/mSapOp6A7A
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) June 12, 2022
T-72 a fost un tanc principal de luptă din a doua generație, proiectat și fabricat în Uniunea Sovietică, fiind succesorul mai cunoscutului T-62. El a fost construit sub licență în Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia și India. Modelul T-72B a început să fie construit începând cu anul 1985.
T-72B a fost modernizat cu un tun nou, un sistem de dirijire a focului nou, sisteme optice noi, blindaj mai gros și un motor mai puternic, de 840 de cai putere.
More footage of the same tank. pic.twitter.com/c1yB8DxxzX
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) June 12, 2022
Ucrainenii au testat tancul cu drifturi înainte să-l trimită împotriva rușilor
Numeroase înregistrări video cu tancuri rusești T-72B în Ucraina au apărut de la declanșarea războiului de către președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie, unele din acestea arătând cum ucrainenii repară tancurile capturate pentru a le trimite în luptă împotriva forțelor armate invadatoare.
O altă înregistrare apărută pe rețelele de socializare înspre sfârșitul lunii mai a surprins momentul în care un T-72B cu soldați pe el este lovit de drone kamikaze Switchblade trimise de Statele Unite Ucrainei. Astfel de drone au fost deja folosite și împotriva soldaților ruși.
Alte înregistrări apărute în mediul online arată cum ucrainenii au lovit în plin un tanc T-72B ce încerca să dea cu spatele și fugă, dar și un moment inexplicabil în care un grup de soldați ucraineni a fost spulberat de la mică distanță de un T-72B care s-a apropiat de ei fără ca nimeni să se alarmeze.
Ucrainenii au testat cu drifturi noua „achiziție” de la armata rusă înainte să-l retrimită pe front:
#Ukraine: Not often you see Ukrainian soldiers drifting with a captured Russian T-72B3 obr. 2016 tank. pic.twitter.com/8sRRMjNFMD
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) June 12, 2022
Urmărește ultimele evoluții din a 110-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.