VIDEO. Un cunoscut actor ucrainean, înrolat în armată, interviu de pe linia frontului: „Am spart acest stereotip, că rușii și noi suntem același popor”
Actorul Oleksandr Pecheritsya, în vârstă de 40 de ani, de la teatrul „Ivan Franko” din Kiev, s-a înrolat la începutul războiului în Forțele de Apărare Teritoriale ale Ucrainei fără să fi ținut vreodată o armă în mână. Acum el se află pe front, în zona Harkov, de unde a povestit pentru HotNews.ro prin ce experiențe a trecut, experiențe pe care dorește să le folosească când se va reîntoarce la cariera artistică.
Pe Oleksandr Pecheritsya poți să-l găsești pe site-ul teatrului „Ivan Franko” din Kiev, acolo unde înainte de război juca în piese celebre. Una dintre acestea este și adaptarea dramaturgică a poemului Cassandra a scriitoarei ucrainene Lesya Ukrainka (de unde este și fotografia folosită în deschiderea acestui articol).
La 40 de ani însă, viața l-a distribuit pe Oleksandr în cel mai important rol: cel al unui soldat care trebuie să-și apere țara în fața invaziei uneia dintre cele mai mari armate din lume. Imediat după începerea războiului, actorul s-a înrolat în Forțele de Apărare Teritorială ale Ucrainei, iar acum se află într-o unitate militară din Harkov.
Oleksandr Pecheritsya a stat de vorbă cu HotNews.ro și a fost de acord să se și filmeze pentru a ne transmite mesajul său de pe front.
Din motive de securitate, locația exactă unde a fost filmat acest video nu poate fi divulgată
Pentru început, vă rog să ne spuneți cum și când v-ați decis să vă înrolați în Apărarea Teritorială a Ucrainei, fiind actor?
Am luat această decizie la o zi după începutul războiului. A fost greu și mi-a fost frică. Am avut mari dubii, multe gânduri, nu știam ce trebuie să fac. M-am gândit mai întâi să plec peste hotare sau să-mi cumpăr rezerve de produse alimentare pentru mai multe luni.
Și atunci țin minte cum am fost în oraș cu treabă și am văzut băieții de la un post de control intern și i-am întrebat de ce fel de ajutor au nevoie. Așa că toată ziua i-am ajutat cu mâncare și alte lucruri necesare.
De la ei am aflat cu ce se ocupă Forțele de Apărarea Teritorială, care nu este armată, ci o subdiviziune formată de voluntari care apără zonele în care trăiesc. Atunci eu am înțeles că pot să ajut și eu, deși nu am pregătire militară și niciodată nu am țină o armă în mână.
„Nu eram sigur că vreodată voi putea împușca un om”
Toți cei din Forțele de Apărarea Teritorială dețin arme și sunt învățați s-o folosească. Cât de greu a fost pentru dumneavoastră și cum a fost prima dată când ați tras cu arma?
Nu eram sigur că vreodată voi putea împușca un om. Au fost foarte multe gânduri, dar atunci în Kiev deja se desfășurau lupte stradale, nu am avut de ales. Ori eu, ori ei pe mine. Eu îmi apăram casa. Eu sunt bărbat, sunt obligat să-mi apăr țară. Astfel, această întrebare a dispărut.
Ulterior, deja am mers chiar și pe linia frontului în regiunea Harkov, raionul Ciugui. Am stat la o distanță de trei-patru kilometri de poziția inamicului.
Din ceea ce ați reuși să vedeți, cum ați putea aprecia și descrie comportamentul soldaților ruși?
Eu nu am o pregătire militară necesară ca să o fac, dar băieții noștri spun că pregătirea inginerilor din cadrul trupelor lor este una bună, adică știu să sape tranșee. Nu i-am văzut în lupte.
Dar, de asemenea, știu că atunci când ai noștri au început contraofensivă, ei pur și simplu au fugit. Este pământul nostru, noi suntem acasă. Asta și face diferență între noi și rușii: noi, cu tot ce putem, îi vom alunga până la hotarele noastre. Aici nu pot fi sentimente – ai venit la noi pe un tanc, fii pregătit… Cu noi sunt adevărul și rugăciunile soțiilor noastre.
Întrebarea mea era și în contextul mărturiilor despre atrocitățile armatei ruse, inclusiv în Izium, regiunea Harkov. Cum vă explicați că soldații ruși sunt capabili să comită asemenea crime ca, de exemplu, torturarea civililor nevinovați?
Eu îmi explic în felul următor: noi pur și simplu suntem diferiți. Acest război a demonstrat cât de mult suntem cu adevărat diferiți.
Eu nu cred că în aceasta armată au venit să încalce toate legile existente cei mai buni reprezentanți ai națiunii ruse. Nu cred. În schimb, la noi, țara noastră este apărată de cei buni feciori ai neamului.
Acest război a demonstrat doar prăpastia dintre cele două popoare. Cultul lor întotdeauna era și va rămâne moartea, frica, ura, invidia, războaiele interminabile. Uitați-vă la istoria lor: ei practic nu au trăit perioade în care nu au avut război cu cineva. Aceasta este metoda lor de a exista.
Eu am crescut în Donbas, în localitatea Kramatorsk. Acolo se vedea foarte bine diferența între casele ucrainenilor și cele ale rușilor. În casele ucrainenilor permanent sunt flori în ogradă, totul este îngrijit, aranjat, pereții vopsiți, sunt desenate flori sau păsări. Asta este cultura, natura noastră.
Și tot acolo vedeam casele rușilor – ogradă abandonată, casă nemăturată, acoperișul curge, o parte a gardului este scoasă pentru a pune în sobă, pentru că nimeni nu s-a aprovizionat cu lemne pentru iarnă. Asta este diferență între noi.
Uitați-vă despre ce sunt poveștile și cântecele noastre – noi suntem poporul care vrea să trăiască, să se dezvolte, suntem gospodari, muncitori. Voi doar uitați-vă cum rușii vorbesc cu mamele lor. Este groaznic! Și acum ei se consideră un imperiu care vrea să se lărgească pe seama noastră.
„Cumva autoritățile din Rusia pot să le asigure oamenilor sănătatea, să le pună dinții, să le achite pensiile? Nu, statul lor așa ceva nu face”
Oleksandr Pecheritsya. FOTO: Arhiva personală
Întrucât sunteți din regiunea Donețk, acolo au fost anunțate așa-zisele referendumuri de aderare la Rusia, ce puteți să ne spuneți despre adevăratele viziuni ale oamenilor de acolo? Ei chiar vor să fie cu Rusia?
Îmi este foarte greu să răspund la această întrebare, pentru că au trecut opt ani. În acești opt ani au crescut mulți copii, care până atunci nici nu puteau merge și vorbi. Unii s-au obișnuit, în primul rând.
Dar pot să vă spun că atunci când armata noastră a eliberat Harkov, am putut vorbi cu localnici. Noi trebuia să înțelegem dispoziția lor, trebuia să vorbim cu ei, să le explicăm că suntem armata ucraineană și nu contează că suntem din Kiev, Ternopil sau Harkov.
Mulți oameni până acum nu se gândeau la asta: Rusia, Ucraina… Dar atunci când au văzut ce le-au făcut rușii și cum am venit noi să-i ajutăm… Noi le-am adus generatoare. Ei nu aveau transport, noi i-am întrebat ce au nevoie să le aducem. În schimb, localnicii ne-au adus din grădinile lor roșii proaspete sau ce au avut acolo.
Pur și simplu am spart acest stereotip că rușii și noi suntem același popor. Și oamenii au văzut asta. Noi am simțit o susținere, deși anterior unii au avut dubii, altora le era frică și nu au vrut să vorbească despre poziția lor. Se gândeau că poate rușii se vor întoarce și ei vor avea probleme.
Dar ei (n.r.- rușii) nu vor avea niciodată acea susținere din partea localnicilor. Oamenii ne-au ajutat cum au putut, ne-au deschis casele să putem dormi. Este incredibil cum absolut fiecare se gândește cum poate ajuta la victoria noastră comună.
Din ceea ce ați observat există oameni care cred în ideea promovată de propaganda rusă precum că Moscova a fost nevoită să invadeze Ucraina din cauza pericolelor de securitate pentru teritoriul Federației Ruse?
Cum poți să provoci pe cineva în așa fel? Uitați-vă, eu trăiesc, cineva mă atacă și eu sunt vinovat de asta? Sau merge un băiețel mic pe stradă, ține o vioară în mână. Tot acolo merge unul care îl lovește pe acest băiat în cap și îl întreabă de ce l-a provocat. Cu ce l-a provocat? Că are o vioară prea mică sau un zâmbet prea bun, sau poartă un costum prea scump?
Ceea ce ține de oameni – oamenii văd totul foarte bine. Ei nu i-au ajutat pe ruși, de exemplu. Vă spun sincer, eu cu lacrimi în ochi îmi luam rămas bun de la localnici atunci când trebuia să mergem la o altă poziție. Ei erau siguri că noi îi apărăm și asta ne dădea puteri.
Ce credeți despre mobilizarea anunțată de Putin și de felul în care au reacționat bărbații din Rusia?
Eu cred că asta este deja o agonie a guvernării ruse. Ei fac declarații lipsite de logică – parcă ieri spuneau că nu va fi nicio mobilizare, pe urmă a devenit clar că totul era pregătit demult. Ei nu știu ce să mai facă, au înțeles deja că au pierdut acest război.
Dar ceea ce ține de oameni – ei toți au văzut acest război doar online, la televizor, lor li se spunea că sunt „neînvinși” și că sunt “măreți”. Ce poți să-i mai oferi unui om într-un maiou nespălat, când el este beat și stă în fața televizorului? Doar gândul că este parte a Rusiei mărețe, a unei națiuni mărețe și este neînvins.
Cumva autoritățile pot să-i asigure sănătate, să-i pună dinții, să-i achite pensie? Nu, statul lor așa ceva nu face. Asta nu ține de cultura lor.
Dar ce se va schimba în susținerea rușilor față de Putin, atunci când fiii, soții și tații lor vor trebui să meargă pe front?
Au deschis ochii. Atunci când asta deja îi atinge pe ei, pe familia lor, apar alte gânduri, altă atitudine. Apar întrebările: de ce ne trebuie nouă acest război? Pentru ce se luptă? Ce ne-a făcut nouă această Ucraina? Pentru ce i-am atacat? Eu văd că aceste întrebări deja încep să apară.
O frază pe care eu nu o s-o uit niciodată și care spune totul despre cine vorbim: cineva mi-a povestit că un locuitor din Buriatia (n.r- republica din Siberia, Rusia) a spus în Bucea sau în Irpin că „noi nu vă vom permite vouă (ucrainenilor – n.r.) să trăiți mai bine decât noi”.
Pentru mine totul este absolut clar. Este o invidie. La noi omul face ceva toată viață și are, în timp ce acolo (n.r- în Rusia) a furat, a băut și, gata, iarăși stă flămând. Rușii permanent se gândesc că cineva va veni și le va da lor ceva. Este un nivel de mentalitate din secolele XVIII-XIX. Ei au rămas acolo.
Când credeți că se va termina războiul și vă veți putea întoarce în teatru?
Mă tem să prognozez ceva, pentru că de când a început acest război m-am amăgit singur că totul va dura până în vară, apoi mă gândeam că va fi până în toamnă, apoi credeam că până iarnă. Dar vom vedea ce va fi mai departe. Se întâmplă prea multe.
Și această mobilizare este o dovadă în plus că războiul este pierdut de ei și există doar probabilitate ca prin această decizie luptele se vor prelungi cu câteva luni. Dar poate nu va fi așa.
Atunci când totul se va încheia, eu cu plăcere mă voi întoarce în teatru, eu am multe de povestit, am acumulat o inspirație nemaipomenită pe care nu am unde s-o manifest acum, de asta îmi face așa mare plăcere să vorbesc cu dumneavoastră. Vreau să mă întorc în teatru, în filme cu toate cunoștințele și experiențele acumulate acum.
Eu am reușit să văd foarte multe și multe lucruri au fost cu adevărat frumoase, multe fapte cu adevărat eroice, am văzut bunătate, implicare. Mi-ar ajunge pentru mai mult de o sută de spectacole și o sută de filme.
INTERVIURILE HotNews.ro