VIDEO Un nou discurs virulent și instigator al Dianei Șoșoacă: „Dacă vi-l prind în Parlament pe Zelenski, va fi rău, puteți să aduceți tot SPP-ul din lumea asta!” / George Simion exploatează și el vizita lui Zelenski
Înaintea sosirii în România a președintelui Volodimir Zelenski, senatoarea Diana Șoșoacă – invitată frecvent la evenimentele găzduite de ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin – a transmis o serie de mesaje virulente, clamând că „va fi rău” dacă liderul de la Kiev va merge în Parlamentul României. Amintim că Zelenski a ajuns marți la București și se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Marcel Ciolacu, însă discursul pe care acesta urma să îl susțină în plenul Parlamentului a fost anulat.
Preşedintele Ucrainei a ajuns, marţi, la București, în prima sa vizită oficială în România.
De la ora 17.00, Zelenski urma să susțină un discurs în plenul reunit al Parlamentului României, însă acesta a fost anulat, argumentul fiind „agenda încărcată”. Decizia ar fi fost luată de staff-ul președintelui Ucrainei, care a fost informat de autoritățile de la București că dacă va veni în Parlament sunt așteptate proteste ale extremiștilor.
„Eu atâta vă spun, domnul Iohannis: Dacă vi-l prind în Parlament, va fi rău!”
Înaintea sosirii în România a președintelui Volodimir Zelenski, Diana Șoșocă a transmis o serie de mesaje virulente.
- „Eu atâta vă spun, domnul Iohannis: Dacă vi-l prind în Parlament, va fi rău!
- Puteți să aduceți tot SPP-ul din lumea asta! Să nu îndrăzniți să îl băgați în Parlamentul României, iar pe străzi românii ar trebui să iasă și să nu permită intrarea în țara noastră a acestui neobrăzat, nerușinat, un trădător inclusiv al țării sale”, clameză Șoșoacă, într-un mesaj video.
În alte mesaje postate pa pagina sa de Facebook sau pe site-ul și contul de Facebook al partidului său, SOS România, Diana Șoșoacă susține că „președintele Ucrainei și-a bătut joc de România, distruge minoritatea românească din această țară și vrea să ne împingă în război”, astfel că „nu are ce căuta pe teritoriul românesc”.
„De ce vine acum Volodimir Zelenski în România? Pentru că nu îl mai primește nimeni nicăieri, pentru că SUA nu mai dorește să îi finanțeze războiul și pentru că toate marile capitale și-au dat seama că Zelenski își afundă aliații în faliment? Zelenski vine în România pentru că vrea să cerșească bani pe care nu îi mai primește din altă parte, pentru că s-a certat cu Polonia, pentru că era să arunce chiar și Statele Unite în blocaj, pentru că Slovenia și-a întrerupt ajutorul pentru Ucraina și pentru că toți liderii europeni se feresc de acest cerșetor internațional. (…) România nu are de ce să-i deschidă graniţele lui Zelenski decât dacă vrea să ne aducă banii și ajutoarele înapoi. Sau dacă vine la București să semneze revenirea teritoriilor istorice românești din Ucraina înapoi la țara mamă. Atunci, și numai atunci, poate să vină Zelenski la București, dar să nu stea mult, să semneze și să plece”, susține Diana Șoșoacă.
George Simion, mesaj ironic
George Simion exploatează și e momentul, printr-un mesaj ironic postat pe Facebook: „Cu durere în suflet, anunțăm că viteazul președinte ucrainean Volodimir Zelinski nu va mai veni astăzi în Parlamentul României”.
„Dacă ne veți distruge și clopotele, vă voi da foc, pentru că satanele nu merită decât focul iadului”
Diana Șoșoacă este protoganista a nenumărate scandaluri provocate de la tribuna Parlamentului, unde a venit cu clopote, cu fluiere, dar și cu botniță.
„Dacă nu mă lăsați să vorbesc, voi țipa, dacă nu mă veți lăsa să țip, voi fluiera, dacă nu mă veți lăsa să fluier, voi suna clopotul. Iar dacă ne veți distruge și clopotele, vă voi da foc, pentru că satanele nu merită decât focul iadului”, striga Șoșoacă, în 28 iunie, de la tribuna Parlamentului.
Șoșoacă le-a transmis acest mesaj „parlamentarilor care au instituit dictatura în Parlament”, după ce senatorii și deputații au votat în ședință de plen comun noi modificări la regulamentul care vizează activitatea parlamentarilor, prin care au fost stabilite noi sancțiuni pentru aleșii care fac scandal la şedinţele comune ale celor două Camere.
Modificările la regulament și sancțiuni au fost introduse în urma scandalurilor repetate pe care senatoarea neafiliată Diana Șoșoacă, dar și o parte dintre parlamentarii AUR le-au provocat de la tribuna plenului sau pe holurile Parlamentului.
Diana Șoșoacă este invitată frecvent la evenimentele găzduite de ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin. Ea a cerut anexarea prin lege a teritoriilor din vechiul regat al României, care acum sunt în Ucraina, iar la jumătatea lui martie un proiect de lege care prevede denunțarea de către țara noastră a „Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.