Sari direct la conținut

VIDEO Un pod s-a prăbușit în Grecia: O persoană a murit, o alta este rănită (autorități)

HotNews.ro
Patras, Foto: F. Scholz / imageBROKER / Profimedia
Patras, Foto: F. Scholz / imageBROKER / Profimedia

O persoană a fost ucisă și alta rănită duminică la Patras, vestul Greciei, după prăbușirea parțială a unui pod la care aveau loc lucrări, au declarat poliția și pompierii, potrivit AFP.

UPDATE „Confirmăm decesul unei persoane”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP, în timp ce un purtător de cuvânt al pompierilor a menționat inițial „o persoană rănită și o persoană inconștientă”.

„Există persoane prinse sub dărâmături, dar nu cunoaştem numărul lor”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor, iar cel al poliţiei a precizat, câteva minute mai târziu, că există persoane rănite.

Potrivit agenţiei elene ANA, o amplă operaţiune de salvare este în curs, după ce la locul accidentului au ajuns ambulanţe, maşini de pompieri şi de poliţie.

Spitalul universitar din Patras şi spitalul Sfântul Andrei din acelaşi oraş sunt pregătite să primească răniţii.

Televiziunea publică ERT a afirmat că cinci persoane au fost rănite grav, dar informaţia nu a fost confirmată în acest stadiu de către autorităţi.

Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute deocamdată. Podul este situat pe autostrada care leagă portul Patras, din peninsula Peloponez, de capitala Atena. (Sursa: Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro