Sari direct la conținut

VIDEO Un urs s-a plimbat câteva ore prin orașul Bistrița

HotNews.ro
Ursoaica bruna cu pui, Foto: Christine Haines / INSTAR Images / Profimedia
Ursoaica bruna cu pui, Foto: Christine Haines / INSTAR Images / Profimedia

Un exemplar de urs s-a plimbat timp de câteva ore, sâmbătă noaptea, pe raza municipiului Bistriţa, până când a ajuns, cu jandarmii pe urme, într-o pădure de lângă parcul municipal, locuitorii primind mesaje de alertă extremă şi fiind sfătuiţi să nu părăsească locuinţele.

Primul mesaj RO-ALERT a fost transmis în jurul orei 20,00, prezenţa ursului fiind semnalată pe raza localităţii componente Sigmir, pe strada Valea Sigmirului.

Aproximativ trei ore mai târziu, a fost transmis un al doilea mesaj RO-ALERT, deoarece ursul intrase în municipiu prin zona centurii, iar apoi pe mai multe străzi principale şi inclusiv în parcul municipal, aflat în apropierea centrului istoric.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, a precizat pentru AGERPRES că ursul a fost urmărit către Pădurea Codrişor, situată în vecinătatea parcului municipal, de care este despărţită de valea râului Bistriţa Ardeleană.

Plimbările nocturne ale ursului au fost suprinse de mai multe camere de supraveghere, dar şi de şoferii aflaţi în trafic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro