VIDEO Unul dintre cei mai periculoși fugari italieni a fost prins după mai bine de un an. Operațiune a carabinierilor în Amalfi
Roberto Mazzarella, care s-a sustras de la arestare în urmă cu mai bine de un an, a fost găsit de autorități într-o vilă de lux de pe Coasta Amalfitană, conform anunțului făcut de poliția italiană, a scris BBC.
Mazzarella, în vârstă de 48 de ani, care a fost prins de autorități în localitatea Vietri sul Mare, este considerat o figură puternică din gruparea criminală organizată Camorra din Napoli și se numără printre cei mai periculoși fugari din țară.
Carabinierii italieni au precizat în comunicatul transmis că acesta fugise în ianuarie 2025, când urma să fie arestat în baza unor acuzații de crimă.
Locuia în vilă sub un nume fals
Potrivit polițiștilor, Mazzarella era alături de soție și cei doi copii la momentul operațiunii și nu s-a opus reținerii. Agenția italiană de știri Ansa a scris că acesta locuia în acea proprietate sub un nume fals.
Oamenii legii au găsit trei ceasuri de lux, aproximativ 20.000 de euro în numerar, o serie de documente false, telefoane mobile și documente potențial asociate unui sistem contabil, care vor fi investigate, a relatat Agenzia Nova.
Catturato dai #Carabinieri di Napoli Roberto Mazzarella, capo dell’omonimo clan, inserito nell’elenco dei latitanti di massima pericolosità del Ministero dell’Interno. Si nascondeva in una villa di pregio della costiera amalfitana
— Arma dei Carabinieri (@_Carabinieri_) April 4, 2026
📄➡️ https://t.co/2pAleOwmhq pic.twitter.com/waB0IRECYC
În operațiune au fost mobilizate mai multe ambarcațiuni de patrulare, care s-au poziționat în largul coastei.
Clanul Mazzarella este renumit pentru implicarea sa în falsificarea de bancnote la Napoli.
Luna trecută, polițiștii au reținut 16 persoane cu presupuse legături cu clanul Mazzarella, în baza unor acuzații de fraudă cibernetică.