Sari direct la conținut

VIDEO UPDATE Cristian Boureanu catre Nicolae Banicioiu: Ori faceti pe prostul, ori chiar sunteti prost. Robert Negoita (PSD): Doamna Ridzi a vandut pufuleti. Nu as angaja-o nici ca receptionera 

Comisia Ridzi si-a reluat activitatea joi cu un nou scandal, generat de schimbul de replici dure dintre deputatul PDL Cristian Boureanu si colegul sau social-democrat Nicolae Banicioiu. Dupa ce, cu o zi inainte, i-a sugerat subtil presedintelui comisiei, Alina Gorghiu, ca ii dezvaluie amantii, Boureanu l-a atacat pe Banicioiu „Ori faceti pe prostul, ori chiar sunteti prost”. Dupa cateva ore, in sedinta, a venit randul social-democratilor sa faca circ. Robert Negoita a spus despre Ridzi ca „a vandut pufuleti. Nu as angaja-o nici ca receptionera.”

Noile replici vin dupa ce, in deschiderea lucrarilor Comisiei de ancheta, deputatul PDL Gelu Visan a solicitat ca toti membrii care se afla in conflict de interese sa faca cunoscut acest fapt si sa fie inlocuiti in comisie. El a dat exemplul deputatului PSD Cristian Rizea care, in sedinta de miercuri, s-a aflat in conflict de interese la audierea fostului presedinte al ANT, Karoly Borbely, care l-a dat afara de trei ori pe Rizea din minister. „Sa nu repetam situatia de miercuri, cand Rizea l-a terorizat cu intrebarile pe ministrul Borbely”, a spus Visan.

Deputatul PSD Nicolae Banicioiu a explicat ca s-a clarificat problema cu Rizea, care a parasit lucrarile comisiei imediat dupa sesizarea conflictului de interese: „Inca functioneaza dubla masura la dumneavoastra (la PDL, n.r.) si domnul Boureanu este aici si este cercetat la DNA. Va rog sa nu vedeti paiul din ochiul unora, iar barna din ochiul dumneavoastra nu. Nu e normal termenul terorizat cu intrebari”, a spus Banicioiu.

Cristian Boureanu s-a simtit vizat si a replicat: „Domnul Banicioiu, sunteti foarte dragut, incepeti iar cu atacuri la persoana. Eu v-am mai spus, sunt unul dintre cetatenii cercetati pe diferite chestiuni in Romania, cum sunt colegii dumneavoastra si sefii de partid. Nu are nici o legatura cu subiectul acestei anchete. Ori faceti pe prostul, ori chiar sunteti prost si imi asum ce va spun, ca sa incepem de dimineata cu jigniri, si nu observati foarte clar diferenta intre un om implicat in chestiunile de la ministerul Tineretului si o cercetare care se desfasoara undeva in institutiile statului. Imi asum ce spun, ca de ipocrizie m-am cam saturat”, a mai spus deputatul PDL.

Deputatul PNL Alina Gorghiu, care prezideaza comisia, a solicitat mentinerea unui „cadru de minima decenta” si l-a rugat pe deputatul PSD sa nu reactioneze „brutal”. „Stiu ca domnul Boureanu si-ar dori o reactie brutala, pentru ca doar a venit sa faca circ si e trimis special sa faca circ, sa impiedice lucrarile. Nu vreau sa cataloghez formularile pentru ca nu cunoaste sensul acestui cuvant pronuntat. Poate imi explica in particular ce a vrut sa spuna. Cei sapte ani de acasa se castiga cu ajutorul parintilor, probabil ca i-a lipsit aceasta exerienta si nu vreau sa cobor nivelul discutiei la nivelul lui Boureanu”, a replicat Banicioiu.

Negoita: „Un ministru care a vandut eugenii si pufuleti”

La cateva ore distanta, seria jignirilor a continuat cu un nou protagonist, deputatul PSD Robert Negoita. In timpul audierii secretarului de stat Razvan Bobeanu, social-democratul Negoita a intrebat cine este responsabil cu conducerea mai multor directii din MTS si s-a declarat „umilit si jignit” ca un om ca Octavian Belu are un sef ca Monica Iacob-Ridzi, „care n-a lucrat niciodata, care cred ca a vandut pufuleti”.

„Ca cetatean, eu ma simt jignit si penibil”, a continuat Negoita, care a sustinut ca nu ar angaja-o „pe doamna Ridzi nici ca receptionera”.

Imediat dupa rostirea acestei fraze, deputatii PD-L au sarit la propriu de pe scaune, declarand ca „este inadmisibil sa jignesti un ministru”.

„Sa afirmi despre un ministru asa ceva este o atitudine josnica. PSD nu a facut altceva azi decat sa ne jigneasca si, personal, plec de la aceasta sedinta”, a spus Dan Zatreanu, care a parasit sala alaturi de Gelu Visan.

„Vreau sa-mi manifest suprinderea, ca eu nu am sesizat unde am jignit pe cineva. Ati sarit ca arsi cand am spus eu ca un ministru, conform CV-ului, a vandut pufuleti sau eugenii pana acum, ca altceva nu am vazut sa fi facut, iar dumneavoastra nu v-ati sesizat in niciun fel cand un coleg al dumneavoastra l-a facut prost pe un coleg al meu”, a continuat Negoita.

Presedintele comisiei, Alina Gorghiu, a oprit cearta dand cuvantul secretarului de stat.

Firmele care au semnat contractele cu MTS refuza sa vina la audieri

Cele doua firme care au semnat contracte cu MTS, Artisan Consulting si Mark SRL, refuza sa vina la audieri, sustinand ca aceasta comisie este ilegala.

Societatile au trimis cate o scrisoare identica, in care afirma ca „ancheta parlamentara a incetat de drept la momentul deschiderii anchetei judiciare a DNA si, prin urmare, solicitarea Comisiei nu mai are niciun suport legal”.

Avand in vedere prevederile art.74 din regulamentul Camerei Deputatilor care stipuleaza:

  1. anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activitati care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se afla pe rolul unor instante de judecata;
  2. o ancheta parlamentara inceteaza de drept in momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activitatile care constituie obiectul ei, situatie in care Biroul Permanent al CD anunta organele de urmarire penala pentru a avea acces la toate documentele referitoare la cazul in speta, aflate in arhiva CD,

rezulta ca ancheta parlamentara a incetat de drept la momentul deschiderii judiciare a DNA. Din cele de mai sus rezulta ca solicitarea dvoastra nu mai are temei legal„, se arata in scrisorile trimise Comisiei.

Rasturnare de situatie: Media Pro Production sustine ca a platit evenimentul de la Costinesti

Reprezentantul Media Pro, Costi Mocanu, audiat de comisia de ancheta care verifica contractele de la MTS, le-a spus parlamentarilor ca Media Pro Production a organizat evenimentul de la Costinesti. Mai exact, MediaPro Production si Nestle au suportat costurille scenei de la Costinesti si au organizat tot evenimentul. Desi in contract era specificat ca firma Artisan Consulting urma sa plateasca din banii MTS, potrivit lui Mocanu, cheltuielile cu artistii, scena, luminile si sonorizarea au fost suportate de Media Pro Production.

Audierile in acest caz au inceput marti, cand la comisie s-a aflat ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi. Miercuri, audierile au continuat cu mai multi fosti si actuali directori din MTS, cei mai multi dintre acestia sustinand ca nu au avut nici un fel de implicare in organizarea Zilei Tineretului din 2 mai.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro