VIDEO UPDATE Statutul Magistraților a fost adoptat a treia oară de Senat / Sub 10 minute pentru un raport final la Statutul Magistraților, cu o nouă definiție a erorii judiciare. Florin Iordache: "E ca în rugby. Cine are mingea o protejează"
Într-o ședință care a durat mai puțin de 10 minute, Comisia specială pe legile justiției a votat un ultim raport pe legea care modifică Statutul magistraților, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale acolo unde definiția erorii judiciare de la articolul privind răspunderea magistraților a fost modificată din nou, adăugându-se cuvintele „evident” și „grav”. Președintele comisiei Florin Iordache a explicat la final jurnaliștilor, legat de durata foarte scurtă a ședinței, că a fost „ca în rugby” unde cel care are mingea o protejează.
UPDATE 17.05 Legea a fost adoptată de plenul Senatului, cu 79 voturi „pentru și 26 voturi „împotrivă”.
Legea intră la votul final în plenul Senatului tot marți, după ora 16.00, apoi va merge la promulgare.
Deși Iordache susține că a luat această ultima definiție a erorii judiciare din motivarea CCR, deputatul USR Stelian Ion a afirmat că în continuare este o definiție „neclară” și va discuta cu cei de la PNL să facă o nouă sesizare la CCR.
Ce a explicat Iordache:
„A fost introdusă sintagma gravă pentru că în cele două decizii ale Curții ni se precizează cum să fie definită eroarea judiciară. Astăzi ați văzut am finalizat practic cea de-a treia lege care în urma răspunsului CCR trebuia să definim eroarea judiciară prin dezbateri și discuții în comisia specială am definit și eroarea judiciară. Toatăa această definiție am preluat-o din motivarea Curții. Asa încât această definiția a erorii judiciare să nu mai poată avea o hibă atunci cânt cineva o contestă.
Din punctul nostru de vedere, nu mai sunt motive (să fie contestată la CCR – n.r.). Vom vedea ce vor face colegii din opoziție și președintele. Astăzi dacă va fi un vot în Senat și această lege le va ajunge pe celelalte două.
Răspunderea magistraților este o instituție pe care toate partidele politice și peste 80% din cetățeni doresc o răspundere a magistraților atunci când cu rea credința și gravă neglijență încalcă normele de procedură”.
Întrebat dacă știe că a dat un raport în mai puțin de 10 minute, Iordache a făcut o referință la rugby: „Și este o problemă? Haideți să fim foarte serioși – dezbaterea pe această lege s-a desfășurat înainte de a intra în Camera Deputaților. Este ca în rugby. Știi cum e în rugby? Cine are mingea o protejează. Așa facem și noi. Ca nîn rugby. Avem o lege pe care trebuie să o protejăm și să o trimitem ca președintele să o promulge.”
Cum va arăta noua definiție dată de PSD de la art. 96 votată marți:
” Există eroare judiciară atunci când:
a) S-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea EVIDENTĂ a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;
b) S-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod EVIDENT contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum și atunci când, prin încălcarea clară și incontestabilă a situației de fapt sau a normelor juridice aplicabile au fost afectate GRAV drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.”