VIDEO Valeriu Gheorghiță: Angajații din învățământ vor fi vaccinați cu prioritate începând de mâine / 446 de români s-au infectat după vaccinarea cu a doua doză, înainte să aibă anticorpi
Procesul de vaccinare pentru angajații din învățământ începe mâine, 24 februarie, iar până pe 10 martie, cadrele didactice ar urma să fie vaccinate cu prima doză, a anunțat astăzi medicul Valeriu Ggeorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea. Programarea se va face după o altă modalitate, nu în platforma informatică – unitățile de învățământ vor face liste cu personalul care dorește să se vaccineze, listele vor fi transmise către inspectorate, iar de acolo către DSP-uri. Autoritățile se așteaptă ca în jur de 60.000 de angajați din învățământ să se vaccineze. În jur de 42.000 de angajați din domeniu s-au vaccinat deja, până în acest moment.
Valeriu Gheorghiță a anunțat și faptul că peste 6.300 de pacienți dependenți de dializă din totalul de peste 11.000 de persoane s-au vaccinat. Potrivit președintelui Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, 70% dintre acești pacienți și-au exprimat intenția de a se vaccina împotriva COVID-19.
3.969 de români, ceea ce înseamnă 0,44% din totalul celor vaccinați, au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV2 după ce s-au vaccinat cu prima doză de vaccin, a anunțat Valeriu Gheorghiță. Media perioadei dintre momentul vaccinării și momentul testării pozitive a fost de 7 zile, ceea ce înseamnă fie că acele persoane nu au apucat să dezvolte anticorpi după vaccinare, fie intraseră deja în contact cu virusul înainte de a fi vaccinați.
446 de români vaccinați cu cea de-a doua doză de vaccin au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV2 după momentul vaccinării. Media perioadei dintre momentul vaccinării și momentul testării pozitive a fost de 4 zile, spune Valeriu Gheorghiță. „Beneficiile vaccinării ating valoarea maximă la cel puțin 7-10-14 zile după momentul vaccinării”, amintește coordonatorul campaniei de vaccinare.
România are, în acest moment, un stoc de vaccinuri de peste 400 de mii de doze. Singurul vaccin care nu este pe stoc în acest moment în țara noastră este vaccinul produs de Moderna. Mâine vor ajunge în România 79.000 de doze de vaccin Moderna, care vor fi folosite pentru rapel.
Peste 819 mii de români s-au vaccinat până acum cu prima doză de vaccin și peste 500 de mii cu ambele doze.
178.000 de persoane dintre cele vaccinate sunt angajați din domenii esențiale, ceea ce reprezintă 27% din totalul celor vaccinați. Peste 40% dintre aceste persoane sunt în evidență și cu boli cronice, a ținut să sublinieze Valeriu Gheorghiță.
Peste 600 de mii de români sunt programați la vaccinare în acest moment.
„Încercăm să prevenim valul 3 prin vaccinare”, spune coordonatorul campaniei.