Sari direct la conținut

VIDEO Veneţia, afectată de o nouă maree înaltă; cea mai gravă săptămână din ultimii 150 de ani

HotNews.ro
Venetia inundata, Foto: Captura YouTube
Venetia inundata, Foto: Captura YouTube

Veneţia a fost inundată în proporţie de circa 70%, duminică, după o maree înaltă de 150 de centimetri, a anunţat primarul oraşului italian, Luigi Brugnaro, potrivit Agerpres.

Piaţa San Marco, aflată la cel mai mic nivel din Veneţia, a fost din nou inundată duminică, iar accesul turiştilor a fost restricţionat, în timp ce oraşul-lagună, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, a fost afectat pentru a treia oară în această săptămână de o „acqua alta”.

Brugnaro a declarat că situaţia se află sub control şi a precizat că oamenii nu trebuie să se dea bătuţi. „Veneţienii cad în genunchi doar ca să se roage”, a afirmat edilul.

În noaptea de marţi spre miercuri, Veneţia a înregistrat cea mai gravă maree înaltă din ultimii 53 de ani, de 1,87 metri, al doilea record istoric în urma celui de la 4 noiembrie 1966 (1,94 metri). Apa a invadat bisericile, magazinele, muzeele şi hotelurile acestei bijuterii din Patrimoniul Mondial, inundând-o în proporţie de 80%. O altă maree înaltă a inundat oraşul vineri.

Noul episod de inundaţii de duminică vine în contextul în care Italia a fost afectată în ultimele zile de furtuni, vânt puternic şi ninsori abundente.

Pentru Veneţia aceasta a fost cea mai gravă săptămână de la înregistrarea datelor privind mareele, în 1872, scrie Reuters.

„Veneţia este devastată, cu pagube de un miliard (de euro)”, a declarat săptămâna aceasta primarul Luigi Brugnaro, citat de AFP.

Veneţia, aşezare cu 50.000 de locuitori, primeşte anual 36 de milioane de turişti pe an, dintre care 90% sunt străini.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro