VIDEO Victor Ponta, atac la adresa lui Simion: „Tu nu ești Călin Georgescu, nu poți să fii președinte/ Ești încă un cârlan în politică”

Victor Ponta, candidat independent la președinție, s-a adresat liderului AUR George Simion, într-o postare pe Facebook, în care îi transmis că nu poate fi președinte întrucât nu are calitățile pe care le avea Călin Georgescu. Totodată, Ponta i-a cerut lui Simion să înțeleagă „ ce este mai bine pentru România”, fără să precizeze însă în ce ar consta acest lucru.
„George Simion, ascultă-mă bine. Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa, valorile şi credinţa lui în Dumnezeu. Nu poţi să fii preşedinte şi ştii acest lucru”, a spus Ponta, la începutul mesajului său.
Fostul prim-ministru a invocat „criza îngrozitoare”, de natură economică, dar și în ce privește politica internațională, în care se află România.
„Nu putem să cădem la mijloc între Statele Unite şi Europa. Trebuie să ne luptăm pentru România şi tu acum nu poţi să faci acest lucru. Eşti încă un cârlan în politică care trebuie să înveţe să respecte şi să-şi ţină cuvântul”, a continuat Ponta.
În final, Ponta i-a cerut candidatului AUR să pună interesul românilor pe primul loc. „Te aștept la dezbateri, te aştept în turul 2. Știi sigur că nu vei fi preşedinte şi îţi cer să înţelegi ce este mai bine pentru România şi pentru români”, a conchis Ponta.
Victor Ponta și-a depus oficial pe 12 martie la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura ca independent. Ponta a susținut că „România are nevoie de un nou început” și că el e mai pregătit pentru această funcție decât în urmă cu 10 ani.
În aceeași zi, Ponta a fost exclus din PSD prin decizia Consiliului Politic Național al partidului. Decizia a fost luat cu un singur vot „împotrivă”, cel al vicepreședintelui PSD Radu Moldovan.
„Mă doare sufletul pentru „poporul pesedist”, care este umilit și desconsiderat! Eu îl apăr și îl prețuiesc – din păcate, conducătorii lor i-au vândut încă o dată „boierilor” aroganți de la PNL, mafiilor transpartinice și Sistemului lui Iohannis! Eu îi voi reprezenta cu cinste și onoare, ca de fiecare dată! Sunt convins că toți membrii și votanții social-democrați vor fi, din nou, alături de mine – pentru că, acum, au cu cine să voteze! Împreună, o să punem România pe primul loc!”, a transmis Victor Ponta pe Facebook, după decizia de excludere.