VIDEO Victor Ponta: Nu am discutat niciodata cu Udrea despre numirea lui Kovesi la DNA, nici cu alt om politic. Nici dna Udrea, nici alte doamne sau domni nu m-au influentat in niciun fel
Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat sambata, la Sinaia, ca nu a discutat niciodata cu Elena Udrea despre numirea procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, dar nici cu un alt om politic si ca „nici Udrea nici alte doamne sau domni nu l-au influentat”, transmite Mediafax.
„Referitor la doamna Kovesi, nu am discutat cu nici un alt om politic. (…) Nu am discutat niciodata cu vreun om politic despre numirea procurorului-sef la DNA. (….) Nu am discutat niciodata cu doamna Udrea despre procurorul-sef”, a spus Ponta.
El a dat asigurari ca nu a fost influentat nici pozitiv, nici negativ, in propunerea pe care a facut-o referitor la Kovesi.
„Ceea ce pot sa va asigur este ca nici doamna Udrea, nici alte doamne sau domni, nu m-au influentat in niciun fel, nici in sens pozitiv sau negativ, si nu au venit sa spuna de doamna Kovesi ca e buna sau rea”, a spus Ponta.
El a aratat ca decizia pe care am luat-o referitoare la propunerea lui Kovesi s-a bazat pe faptul ca institutiile internationale cu care Romania colaboreaza, respectiv Comisia Europeana, in primul rand, dar si SUA si partenerii internationali, i-au transmis „in discutii mai mult sau mai putin oficiale”, faptul ca e important pentru Romania sa aiba in funtea DNA o persoana cu credibilitate in acest domeniu.
„Nu trebuia sa-mi placa mie sau altcuiva. Am facut acea propunere, a fost votata de CSM in unanimitate, apoi semnata de presedinte. Asta e toata povestea. Numele meu mai apare in acest ca sa fie pentru dumneavoastra mai palpitant”, a spus Ponta.
El a aratat ca declaratiile Elenei Udrea sunt, in general, extrem de spectaculoase, dar pot si fanteziste.
„99% din ce spune doamna Udrea, nu stiu daca e adevarat sau nu, ca in general sunt lucruri extrem de spectaculoase care pot fi si fanteziste. Nu a incercat niciodata sa ma influenteze cu nimic”, a spus Ponta.
Intrebat daca recunoaste faptul ca ar fi avut loc intalnirea cu Udrea, Ponta a raspuns: „Nu, iertati-ma, eu ma vad cu toti oamenii politici pentru ca asa e normal intr-o politica democratica, sa ai discutii cu toti oamenii politici, si prieteni si adversari. Nu ma apuc sa povestesc, ca altfel nu ar mai avea loc aceste intalniri”.
Ponta a mai spus ca Udrea, ca si multi alti oameni politici, a avut timp de ani de zile numai cuvinte de lauda la adresa SRI si DNA, iar dupa ce a fost chemata sa raspunda pentru faptele sale, a avut „revelatia” ca cei de la SRI si DNA sunt rai.
„De joi, de cand a fost, la randul sau, chemata sa raspunda pentru faptele sale, a avut revelatia de cat de rai sunt cei de la DNA si SRI, motiv pentru care probabil ca toata lumea intreaba: dar de ce nu ai spus miecuri toate lucrurile astea? De ce le-ai zis joi, dupa ce s-a constatat ca ai un dosar penal? E dreptul sau de a se apara in fata unei situatii dificile, ca sa spun asa. Nu e deloc usor sa fii chemat sa dai raspunsuri la fapte penale”, a spus Ponta.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/04cb285634d78d0e00cb6f51d44dc0b5/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
Elena Udrea a declarat, vineri, intr-un interviu acordat HotNews.ro, ca a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codrutei Kovesi la conducerea DNA si ca actualul sef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmand ca cei doi au „o foarte buna relatie”.
Udrea a spus ca Florian Coldea este „depozitarul tuturor secretelor tuturor”, iar pe de alta parte are o foarte buna relatie cu Kovesi. „Si va spun eu, care am intervenit in numirea dnei Kovesi in functia de procuror DNA”, a subliniat Elena Udrea.
Intrebata in ce sens a intervenit, ea a raspuns: „In sensul in care dl Victor Ponta nu era de acord sa se faca numirile procurorilor si numirea dnei Kovesi, era singurul nume de interes, care il interesa pe presedintele Traian Basescu. Singurul nume care interesa era Codruta Kovesi; fusese o propunere a domnului Coldea, doamna Codruta Kovesi”.
Elena Udrea a subliniat ca ea a fost cea care a discutat cu Victor Ponta numirea lui Kovesi, sustinand ca Victor Ponta „nu dorea acest lucru”.
Intrebata cine i-a spus toate aceste lucruri, ea a precizat: „Pai, faptul ca Victor Ponta nu dorea era evident si stiam de la presedinte. Dar era evident, pentru ca spunea pe toate partile ca nu doreste. Iar eu am fost cea care a mers la Victor Ponta sa discut tocmai numirea Codrutei Kovesi in functie”.
Elena Udrea a sustinut ca discutia cu Ponta a avut loc intr-o seara, in 2013, la biroul lui Victor Ponta, pe care il are in blocul in care acesta locuieste. „Am discutat atunci cu dl Ponta si unul din argumentele pe care le avea, obiectiile pe care le avea, era tocmai faptul ca era extrem de apropiata sau ca ar fi fost extrem… ar fi ascultat foarte mult de SRI. Acesta era unul din argumentele pentru care Victor Ponta se opunea numirii. Unul din ele”, a relatat Udrea, subliniind ca a intervenit „in calitate de persoana care, la momentul acela, putea sa discute cu el, ceea ce n-ar fi facut, spre exemplu, nici presedintele”.
Elena Udrea a ajuns, joi, la DNA, unde i s-a comunicat ca este urmarita penal pentru spalare de bani si fals in declaratiile de avere, fiind acuzata ca a dobandit si folosit bunuri despre care stia ca provin din infractiuni. Ea a fost pusa sub control judiciar pentru 60 de zile, respectiv pana la 29 martie.