VIDEO Virgil Tanase: Pentru virginitatea pe care Ceausescu dorea sa si-o dea, eram o pata de noroi pe rochia lui de mireasa. "Cazul Tanase" a trecut de la carte la film

Daca „l’essentiel est de vivre pour le retour…”, cum spunea de Saint-Exupéry intr-un citat drag lui Virgil Tanase, intoarcerea acestuia in Bucuresti in octombrie 2013 e pentru a rememora imprejurarile in care Ceausescu a vrut sa-l lichideze acum 31 de ani. Documentarul „Afacerea Tanase. Leapsa pe murite” de Ionut Teianu a fost lansat la Institutul Francez in prezenta lui Virgil Tanase, a regizorului si a lui Liviu Tofan, initiatorul proiectului.

Despre acest caz demn de John Le Carre in care spionul Matei Pavel Haiducu e insarcinat de Ceausescu sa-i lichideze in 1982, la Paris, pe Virgil Tanase si Paul Goma, Liviu Tofan (care lucra la Europa Libera chiar in acele vremuri) a scos anul trecut o carte pentru care a facut investigatii timp de patru ani. Primul capitol din „A patra ipoteza: ancheta despre o uluitoare afacere de spionaj” (Ed. Polirom, 2012) se numeste chiar „Viata bate filmul”.

Oricat de bun regizor ai fi, nu vei putea imagina mai mult decat poate aseza viata insasi. Si oricat de bun regizor de documentar ai fi, nu vei putea pune in lumina toate dedesubturile acestei povesti in care intervin doua servicii secrete, Securitatea romana si Direction de la surveillance du territoire (DST) din Franta. Dupa cum a spus si Ionut Teianu la lansarea din 14 octombrie, „am stiut de la bun inceput ca n-o sa aflam tot ce s-a intamplat”.

Nu suna prea reconfortant pentru spectator, dar filmul se urmareste cu interes, in ciuda unui comentator din off (Mihai Constantin) al carui ton entuziast te trimite cu gandul la un crainic de Telejurnal comunist. Foarte posibil ca asta sa fi fost si intentia dar, pe de alta parte, acest documentar de o ora e destinat mai ales televiziunii (desi producatorul Tudor Giurgiu de la Libra Film a anuntat ca din 1 noiembrie, dupa ce va deschide Festivalul de film francez, filmul va intra si in cateva sali).

Data fiind complexitatea cazului, spectatorul simte varianta de o ora ca pe un rezumat al unei povesti extraordinare care merita intoarsa pe toate fetele. Mai ales ca regizorul a avut sansa de a putea folosi fragmente dintr-un documentar realizat in Franta, in anii ’80, cu reconstituiri ale muncii de spion a lui Haiducu (adica el jucandu-se pe sine), precum si fragmente din interviul acordat de acesta Televiziunii Romane (unei Carmen Dumitrescu posace) la inceputul anilor ’90.

Filmul armonizeaza foarte bine (montajul Dana Bunescu) bucatile de arhiva cu „reenactment”-uri operate de regizor, si foloseste bine procedeul „split screen” ca in filmele anilor 60 (de pilda, „The Thomas Crown Affair”, al lui Norman Jewison). E ceva nou pentru un documentar de la noi sa fie bibilit in amanunt, pana la generic, si sa arate atat de modern, in ciuda tiparului documentarului TV.

Cazul in sine

Pentru cine a deschis televizoarele mai tarziu, „Afacerea Tanase” (cum i s-a spus in epoca) evoca imprejurarile in care, dupa publicarea in revista „Actuel” a pamfletului „Ceausescu I, rege comunist”, scriitorul Virgil Tanase (care emigrase in Franta in 1977), e trecut pe lista neagra.

Matei Pavel Haiducu

Foto: Transilvania Film

Mai exact, Ceausescu il insarcineaza pe Matei Pavel Haiducu, care facea spionaj economic in Hexagon din 1975 (mai ales in energia nucleara) sa il lichideze pe Virgil Tanase, precum si pe un alt opozant al regimului comunist si prieten al lui Tanase, Paul Goma.

Haiducu trebuia sa il otraveasca pe Virgil Tanase la o intalnire publica, iar pe Goma sa il impuste. Liviu Tofan a documentat amanuntit acest caz si a scris despre el si in presa, de pilda in revista „Historia”.

Dar Haiducu a „defectat” – se pare ca se „contaminase” de la modul de viata occidental, mai ales ca se insurase cu o frantuzoaica si avea doi copii. El s-a dus la DST si a spus tot, iar DST-ul a organizat in secret rapirea lui Virgil Tanase pentru a da Securitatii senzatia ca Haiducu si-a indeplinit misiunea, dar si pentru a-l proteja pe Tanase si a pregati o operatiune de demascare a planului Securitatii.

Devenit agent dublu, Haiducu s-a intors la Bucuresti ca sa dea asigurari ca si-a facut treaba, dar si pentru a-l chema pe generalul Nicolae Plesita, seful CIE, in Franta, cand adevarul va fi dat in vileag. Cand presa franceza a fost inundata de materiale demascand planul Securitatii, imaginea lui Ceausescu a primit o palma grea.

Presedintele socialist Francois Miterrand isi va anula sine die vizita pe care trebuia sa o faca in septembrie 1982 la Bucuresti, iar relatiile dintre cele doua tari au inghetat pana in decembrie 1989.

Se pare ca Haiducu a fost trimis de catre DST la Bucuresti si pentru a cauta informatii despre Charles Hernu, fost Ministru al Apararii intre 1981 si 1985, despre care prietenul sau, Francois Miterrand, aflase cu stupoare ca fusese pana in 1963 agent KGB.

Un jurnalist de la „Le Matin” a fost primul care a dat de urma firului si a publicat un articol care a dezvaluit totul, prin urmare, reintors din Romania, Haiducu a aparut public si, incepand cu conferinta de presa din redactia „Actuel” si-a cultivat imaginea de „spion care vorbea prea multe” in emisiuni TV si interviuri. Desi si-a schimbat numele (in Mathieu Forestier, ca sa se protejeze!) a publicat chiar si o carte, „J’ai refuse de tuer” (1984).

O imagine fascinanta, care ar merita un film care sa adulmece pana in cute fine lichelismul acestui personaj si sa faca prin el portretul-robot al spionului comunist. „Meseria asta nu se face nici pentru bani, nici ca sa te culci cu femei frumoase, ci pentru un ideal”, spunea Haiducu in interviul dat Televiziunii Romane. Dar filmul lui Ionut Teianu nu il adulmeca pe Haiducu, preferand ca in ora pusa la dispozitie de formatul TV sa sintetizeze materialul.

Haiducu, a carui biografie exista si pe Wikipedia a murit in 1998 la varsta de 50 de ani, dupa al doilea transplant de ficat. Se pare ca a murit „de moarte buna”, cum a spus Liviu Tofan la proiectie.

„Nu am senzatia ca dificultatile noastre in istorie sunt astazi mai putin drastice”

Pentru Virgil Tanase, afacerea care ii poarta numele depaseste azi momentul istoric si tine de un rau profund uman si insondabil pe de-a intregul, care se perpetueaza de la o epoca la alta.

„Episodul e interesant in masura in care, dincolo de fapte, este o lupta a fiecaruia dintre noi cu un monstru care supravuieste de la un sistem politic la altul, de la o epoca la alta – iar monstrul nu e aparent, ci profund. E un fel de a spune ca avem posibilitatea sa ne batem cu monstrul si uneori chiar sa reusim (n.red. – sa il invingem)”, a spus Virgil Tanase dupa proiectie.

Si a continuat: „Nu am senzatia ca dificultatile noastre in istorie sunt astazi mai putin drastice. Titlul – filmul nu o mentioneaza -, e cel al unei carti pe care am publicat-o acum doi ani. Nu am vrut niciodata sa scriu despre aceasta istorie. Am trait-o, deci o cunosteam, dar acum doi ani am scris ‘Leapsa pe murite’ in care am povestit, de fapt, cum s-a ajuns aici, cum un om ca mine si ca dumneavoastra, care nu tinea sa fie nici erou…

Ca toti oamenii generatiei noastre, nu am vrut sa fim eroi, dar nici victime; nu am fi vrut sa colaboram la crima, dar nici n-am fi vrut sa fim victimele ei. Cum sa traiesti intr-o asemenea situatie catastrofica? Infatisarea monstrului e diferita (n.red. – azi) si e mai – n-as spune seducatoare, dar mai putin violenta. Dar nu trebuie sa se creada ca a trai moral in situatia de catastrofa de azi e mai usor decat acum 30 de ani.”

In fata unei sali pline care l-a aplaudat dupa fiecare interventie, Virgil Tanase a pus calm dar ferm punctul pe i, lasandu-ne sa intelegem ca pentru el „Afacerea Tanase” e acum „Afacerea prieteniei dintre Tanase si Goma”.

Daca Ionut Teianu spunea ca, facand filmul, a avut mai mult in minte latura umana a prieteniei dintre Virgil Tanase si Paul Goma, prietenii fisurate cand Paul Goma a fost dezamagit ca nu aflase de planul DST de a-i „rapi” prietenul, Virgil Tanase a spus dupa proiectie ca e o eroare a filmului sa dea senzatia ca ei s-au certat cu acel prilej.

Spunand ca separarea lor se produsese mai devreme, din pricina unor „pozitii diferite” legate de „probleme de filosofie istorica despre modul in care trebuie dusa o actiune”, el si-a exprimat speranta intr-o impacare cu prietenul sau:

„E o despartire, nu e o prietenie rupta. Au fost doua personaje care la un moment dat s-au injurat (…): Eugen Ionescu si Emil Cioran, si, dupa aceea au trait suficient ca spre sfarsitul vietii sa fie nedespartiti. (…) Daca Paul Goma si cu mine vom trai suficient, poate ca vom ajunge exact in aceeasi situatie”.

Poate ca rostul „leapsei pe murite” e sa-ti afli adevaratele legaturi.

Trailer „Afacerea Tanase”: