VIDEO Zeci de koala ar fi fost uciși cu buldozerele, într-o pădure de eucalipt din Australia / Imagini emoționante
Zeci de koala au fost găsiți morți sau răniți într-o pădure de eucalipt din statul australian Victoria, după ce ar fi fost loviți de buldozere în timpul exploatării plantaţiei, potrivit BBC. Aceasta, în condițiile în care zeci de mii de koala au pierit în incendiile de vegetație care au devastat Australia.
Arborii de eucalipt, un habitat important al koala, au fost recoltați în decembrie, rămânând doar pâlcuri izolate de copaci. Unii koala au murit de foame în puținii arbori rămași, iar alții ar fi fost uciși de buldozere în timpul exploatării plantaţiei de eucalipt.
Friends, there is a distressing situation unfolding in Victoria and it has nothing to do with bushfires. Heartbreaking photos of injured and dead koalas from a razed Bluegum Plantation in Portland are circulating across social media. [thread] pic.twitter.com/vLOz0WH1xt
— Animals Australia (@AnimalsAus) February 1, 2020
Aproximativ 80 de koala au supraviețuit, fiind luați de asociații de protecția a animalelor pentru a fi îngrijiți.
După ce pădurea a fost tăiată în decembrie, au apărut relatări despre sute de koala înfometați. „Se pare că au fost martori care au văzut cum koala morți erau cărați cu buldozerele în grămezi”, potrivit organizației Friends of the Earth Australia.
„Sunt koala morți. Mame ucise cu puii lor. Australiei ar trebuie să-i fie rușine. Avem nevoie de ajutor”, a scris pe Facebook o localnică, postând și o filmare.
Organizația Animals Australia a trimis voluntari în pădurea tăiată pentru a încerca să salveze cât mai multe animale. „Încă strângem datele cu privire la ce s-a întâmplat în acest caz, dar s-ar părea că există diferite încălcări ale legislației, inclusiv ale legii privind actele de cruzime împotriva animalelor”.
With the support of local authorities and wildlife carers, Vets are seeking to save as many of these precious animals as possible. We appreciate the of concern from so many caring people, but please know there is no need for further volunteers.
We will update when we can. \uD83D\uDC94\uD83D\uDC28 pic.twitter.com/ckBCmyOiWq
— Animals Australia (@AnimalsAus) February 1, 2020
Conform organizației, companiile care dețin aceste plantații trebuie să aibă personal care să identifice copacii în care se află koala înainte ca aceștia să fie tăiați, astfel încât animalele să fie îndepărtate în siguranță. Companiile au, de asemenea, responsabilitatea legală să asigure bunăstarea animalelor, după tăierea copacilor.
Departamentul de Mediu a anunțat că face investigații în acest caz.